2013-04-04 13:54:36

Papa Francisc: stupoarea întâlnirii cu Cristos dătătoare de pace adevărată


(RV – 4 aprilie 2013) Stupoarea întâlnirii cu Cristos s-a aflat în centrul scurtei omilii a papei Francisc la Liturghia prezidată de pontif în dimineaţa zilei de 4 aprilie, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican. La celebrare au participat angajaţi ai Tipografiei vaticane. La finalul celebrării euharistice, Papa – potrivit obiceiului – s-a recules în rugăciune într-una din ultimele bănci ale capelei.

Lecturile Joii din Octava Paştelui ne vorbesc despre stupoare: stupoarea mulţimii faţă de vindecarea paraliticului, făcută de Sfântul Petru în numele lui Cristos şi uimirea discipolilor în faţa apariţiei lui Isus cel Înviat.

„Uimirea” – spune Papa – „este un mare har, este harul dăruit nouă în întâlnirea cu Isus Cristos”.- „Este ceva care ne face să dăm pe afară de bucurie… nu este doar un simplu entuziasm”, precum cel al suporterilor „când învinge echipa lor preferată”, ci este ceva cu mult mai profund”. Înseamnă experimentarea interioară a întâlnirii cu Isus cel viu, trăind sentimentul că nu este posibil: „Dar Isus ne face să înţelegem că este realitate. Şi acest lucru este minunat!”

„Poate este mult mai comună experienţa contrară, cea a slăbiciunii umane şi chiar a bolilor mintale sau diavolul care ne fac să credem că fantasmele şi fanteziile sunt reale”: însă acestea nu vin de la Dumnezeu. În schimb, îi aparţine lui Dumnezeu acea bucurie de necrezut. Iar noi gândim: 'Nu, aceasta nu este reală!' Ei bine, tocmai această uimire vine de la Dumnezeu şi este începutul unei stări de normalitate pentru un creştin”.

„Desigur” – a observat Papa – „nu putem trăi mereu într-o stare de uimire”. „Nu, acest lucru nu ar fi posibil. Dar este începutul. Apoi, această uimire lasă o amprentă în suflet şi mângâiere spirituală”. Consolarea pe care o simt cei care-l întâlnesc pe Isus.

Aşadar, după uimire urmează consolarea spirituală şi, la final, „ultima treaptă” este pacea. „Un creştin” – a subliniat papa Francisc – „chiar şi în încercările cele mai dureroase, nu pierde pacea şi sentimentul prezenţei lui Isus şi cu puţin curaj” se poate ruga: „Doamne, dă-mi acest har care este amprenta întâlnirii cu tine: consolarea spirituală şi pacea”.
O pace care nu se poate pierde pentru că „nu este a noastră”, este a Domnului: adevărata pace „nu se vinde, nici nu se cumpără” este un dar al lui Dumnezeu”, de aceea – conchide Papa – „să cerem harul consolării şi al păcii spirituale, care începe cu această uimire legată de bucuria întâlnirii cu Isus Cristos”.

R.V. - S. Centofanti/A.M.

Aici, serviciul audio: RealAudioMP3







All the contents on this site are copyrighted ©.