2013-06-03 17:41:50

Card. Van Thuân: Pe 5 iulie se încheie faza diecezană a procesului de beatificare


(RV – 3 iunie 2013) Pe 5 iulie se va încheia faza diecezană a procesului de beatificare a cardinalului François Xavier Nguyên Van Thuân, fost preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace.

Pe 6 iulie este prevăzută o Sfântă Liturghie de mulţumire în biserica „Santa Maria della Scala” la Roma .

Născut pe 17 aprilie 1928, la Huê (Vietnam), Nguyên Van Thuân este sfinţit episcop în 1967. La doar câteva zile după ce a devenit episcop de Saigon, oraşul a fost cucerit de comuniştii din nord.

În 1975, Van Thuân a fost închis pentru că era nepot al preşedintelui Vietnamului, Ngo Dinh Diem. În ciuda regimului inuman din închisoare, unde a fost lăsat zile întregi fără pâine şi apă, episcopul de Saigon a reuşit să trimită mesaje comunităţii creştine graţie unor foiţe de hârtie pe care i le procura pe ascuns un copil de şapte ani. Astfel a luat naştere cartea „Calea speranţei”.

De la Saigon, episcopul Van Thuân a fost transferat în lanţuri la Nha Trang, în lagărul de reeducare de la Vihn Quang, fiind apoi ţinut în izolare timp de 9 ani, având doar doi gardieni cu el.

Neputând avea cu el Biblia, episcopul Van Thuân a adunat toate bucăţelele de hârtie pe care le-a găsit şi a compus o carte minusculă pe care a transcris mai mult de 300 de fraze din Evanghelie pe care şi le amintea pe de rost.

A fost eliberat pe 21 noiembrie 1988, în 1994 fiind chemat să îndeplinească rolul de vice-preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace, devenind preşedinte al acestui departament patru ani mai târziu.

A fost creat cardinal în Consistoriul din 21 februarie 2001. Cardinalul Van Thuân a murit pe 16 septembrie 2002.

R.V./A.M.







All the contents on this site are copyrighted ©.