Beatificarea lui Vladimir Ghika semn profetic de reconciliere şi pace: cardinalul
Angelo Amato, trimisul Papei în România
(RV – 30 august 2013) Interviu cu cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei
pentru Cauzele Sfinţilor, trimis al Papei Francisc la Liturghia de beatificare a Monseniorului
Vladimir Ghika, de sâmbătă, 31 august, la Romexpo, Bucureşti, ora 11.
Interviul
a fost realizat de colegul nostru Roberto Piermarini, de la redacţia centrală
în limba italiană:
Eminenţă, spuneţi-ne câte ceva despre noul Fericit
din România…
Cardinalul A. Amato: “Dintr-o familie nobilă, Vladimir
a folosit numeroasele sale talente înnăscute şi harurile dobândite în favoarea celor
nevoiaşi. Convertit în 1902 şi sfinţit preot la Paris, pe 7 octombrie 1923, la vârsta
de cincizeci de ani a început un intens apostolat de facere de bine în slujba celor
neînsemnaţi şi săraci. În 1939 a decis să rămână în România pentru a înfrunta
necesităţile refugiaţilor polonezi, după invaziunea nazistă a Poloniei. Fidel teologiei
nevoilor (théologie du besoin), Ghika s-a ocupat de cei bolnavi, de răniţi şi de prizonierii
de război. A confirmat această decizie a sa şi în 1948 când, după abdicarea şi plecarea
regelui Mihai, regimul comunist a început o violentă şi sistematică represiune a catolicilor”.
Ce ne puteţi spune despre martiriul său?
Cardinalul
A. Amato: „Pe 18 noiembrie 1952, Ghika a fost închis la Jilava, una din cele mai
teribile închisori de exterminare din România. Demnitatea, iertarea persecutorilor,
sprijinirea spirituală a deţinuţilor închişi împreună cu el, intensa viaţă de rugăciune,
au făcut din el un înalt exemplu de mărturie evanghelică. Pe 16 mai 1954 a murit
din cauza neîndurătoarelor torturi la care l-a supus Securitatea. Om de profundă
spiritualitate şi deschis ecumenismului, una din marile sale dorinţe a fost de a vedea
unitatea dintre biserica ortodoxă şi cea catolică”.
Ce ereditate
spirituală aduce Bisericii beatificarea martirului Vladimir Ghika?
Cardinalul A. Amato: „Sunt trei mesajele sale. Primul priveşte grija
faţă de ecumenism. Visa unitatea Bisericii şi propunea sfinţenia ca pe un mijloc indispensabil
pentru promovarea unităţii creştinilor. El vedea în martiriul milioanelor de ortodocşi
persecutaţi, mai ales în Rusia şi în Europa de Est de regimurile comuniste garanţia
unei adevărate învieri care, în logica misterului pascal, trebuia să conducă la regăsirea
unităţii. Cel de-al doilea aspect, priveşte angajarea sa concretă în favoarea refugiaţilor,
a răniţilor în război şi a bolnavilor, ducându-se în întâmpinarea lor, vizitându-i
şi acordându-le asistenţă. Cel de-al treilea aspect priveşte mărturia sa ca martir,
sub acel regim inuman al stalinismului. Lungi şi epuizatoare interogatorii ziua şi
noaptea , lovituri atât de violente încât a riscat pierderea auzului şi a vederii,
simularea repetată a spânzurării. El a suportat cu încredere şi curaj acest martiriu,
cu ajutorul rugăciunii”.
Cum trebuie văzută această beatificare?
Cardinalul
A. Amato: „Actuala beatificare trebuie văzută ca semn profetic de reconciliere
şi pace, ca memorie a unui trecut trist care nu trebuie să se mai repete vreodată
şi ca angajare pentru construirea unui viitor de speranţă, de comuniune fraternă,
de libertate şi bucurie”.