Idolul banului a distrus economia şi demnitatea omului: discursul neprevăzut al Papei Francisc la întâlnirea cu muncitorii şi şomerii din Cagliari

RV 22 sep 2013. Vizita Papei Francisc în Sardinia a început, aşa cum s-a spus, cu o întâlnire care în câteva minute a catalizat atenţia agenţiilor de presă din lumea întreagă: a fost întâlnirea Papei cu muncitorii, şomerii şi întreprinzătorii din Sardinia.

Aici, serviciul audio:

La doar câteva zeci de minute după sosirea pe aeroportul din Cagliari, Sfântul Părinte a mers în Piaţa Yenne, unde era aşteptat de cel puţin 20 de mii de oameni, cei mai mulţi şomeri. Întâlnirea a început cu mărturiile muncitorilor aflaţi în şomaj tehnic.

Cuvintele unui tânăr care şi-a pierdut locul de muncă au dat peste cap organizarea acestui moment delicat al vizitei. Să ascultăm mărturia tânărului din Sardinia:
● „Urmările cele mai grele provocate de lipsa locurilor de muncă se răsfrâng asupra familiilor. Deseori, dispersarea soţilor şi greutăţile din relaţia cu fiii sunt consecinţele gravei crize de pe piaţa locurilor de muncă, în care din nefericire suntem implicaţi. Papa Francisc, eşti «tată» pentru noi toţi, nu lăsa ca turma ce ţi-a fost încredinţată să fie împrăştiată şi sfâşiată de răutatea acestui lup, care este lipsa de speranţă, un lup care înghite chiar şi vieţile noastre. Nu ne lăsa singuri!”

Mărturia tânărului şomer a lăsat în inima Sf. Părinte o impresie atât de puternică încât Papa a renunţat la discursul pregătit, pe care l-a înmânat succesiv arhiepiscopului de Cagliari. Pontiful a început să vorbească liber despre demnitatea muncii şi centralitatea omului în economie. Întorcându-se cu memoria la locurile natale, pe când tatăl său s-a mutat cu familia în Argentina, Papa Francisc a spus că au cunoscut în familie suferinţele crizei din anii ’30 ai secolului trecut:
● „Au pierdut totul! Nu găseau de muncă! Am auzit şi eu, în copilărie, vorbindu-se în casă de aceste vremuri. Eu nu le-am văzut, încă nu mă născusem, dar am simţit în casă această suferinţă, am auzit vorbindu-se de această suferinţă. Ştiu bine ce înseamnă şi trebuie să vă spun: «Curaj!»”

Dar, a reluat Pontiful, „sunt conştient că trebuie să fac orice pentru ca acest cuvânt – «curaj» – să nu fie doar un cuvânt frumos, spus în trecere. Să nu fie doar zâmbetul unui funcţionar cordial, un funcţionar al Bisericii care vine şi vă spune «Curaj!». Nu vreau să fie astfel! Aş vrea ca acest curaj să vină din interior şi mă ajute să fac tot posibilul ca păstor, ca om!”.

Sfântul Părinte a spus că ne aflăm în faţa unei provocări istorice, la care se poate răspunde numai prin „solidaritate şi inteligenţă”. Apoi a remarcat că primele două vizite în Italia, mai întâi în Lampedusa iar acum în Sardinia, au avut ca destinaţie câte o insulă. „În prima vizită”, a spus Papa, „am văzut suferinţa atâtor oameni care, riscându-şi viaţa, erau în căutare de demnitate, pâine şi sănătate. Erau refugiaţii”. Atunci, a continuat, „am văzut şi răspunsul Lampedusei, care deşi este o insulă, nu acceptat să se izoleze şi a continuat să-i primească pe refugiaţi. Acest fapt ne dă un exemplu de primire, de suferinţă şi răspuns pozitiv”. „Dar şi la Cagliari văd suferinţă”, a continuat Sfântul Părinte, care din Sardinia şi-a îndreptat privirea spre întreaga Europă şi lumea largă, afectate de drama crizei economice:
● „E o suferinţă care, după cum spunea unul dintre voi, te macină şi ajunge să-ţi fure speranţa. O suferinţă, cum este lipsa unui loc de muncă, ce te face să te simţi fără demnitate! Unde nu este de muncă, nu este demnitate! Şi aceasta nu este doar o problemă a Sardiniei – deşi aici e foarte puternică – şi nici nu e o problemă doar a Italiei sau a unor ţări din Europa. Este consecinţa unei alegeri mondiale, a unui sistem economic care conduce la această tragedie: e un sistem economic care a pus în centru un idol, un idol numit ban!”.

Dumnezeu, a reluat Pontiful, „a vrut ca în centrul lumii să nu fie un idol”, ci omul, „care, prin munca sa, să ducă mai departe lumea” creată de Dumnezeu. Acum, în schimb, „în acest sistem fără etică, în centru se află un idol şi lumea a devenit idolatră” în faţa banului:
● „Banii comandă! Banul comandă! Comandă toate lucrurile care slujesc acestui idol. Şi ce se întâmplă? Pentru a-l apăra pe acest idol, se încaieră unii peste alţii la centru dar cad cei de la margini, cad cei bătrâni, pentru că în această lume nu este loc pentru ei… Şi cad cei tineri, care nu găsesc de lucru şi astfel nu găsesc demnitate. Dar o lume în care generaţii de tineri nu găsesc de lucru este o lume fără viitor. De ce? Pentru că tinerii sunt privaţi de demnitatea lor!”

„E greu să ai demnitate fără un loc de muncă”, a observat Pontiful care a preluat suferinţa celor prezenţi exprimată la începutul întâlnirii prin lozinci în care nu cereau altceva decât un loc de muncă („Lavoro!”). Strigătul şomerilor, a spus Papa, „este o rugăciune necesară. Muncă înseamnă demnitate, muncă înseamnă să aduci pâine acasă, muncă înseamnă iubire!”. Dar „pentru a apăra acest sistem economic idolatru se instaurează «cultura deşeului»: sunt aruncaţi la rebuturi bunicii şi sunt aruncaţi la rebuturi cei tineri. Noi trebuie să respingem această «cultură a deşeului»!”

„Noi vrem un sistem economic just”, a reluat Sf. Părinte, „un sistem care să ne facă pe toţi să mergem înainte” şi „nu acceptăm acest sistem economic globalizat, care face atât de mult rău”. În centru să fie „bărbatul şi femeia, cum vrea Dumnezeu, şi nu banul!”.

Papa Francisc a recunoscut că „e uşor să spui cuiva să nu-şi piardă speranţa” şi totuşi e necesar a spune din nou că nu trebuie „să permitem ca speranţa să ne fie furată!”. Aceasta „este prezentă ca jarul sub cenuşă. Să ne ajutăm, de aceea, prin solidaritate, suflând în cenuşă, pentru ca focul să se aprindă încă o dată”. Speranţa „nu se confundă cu optimismul, pentru că speranţa nu este a unui om: speranţa o facem toţi împreună” şi trebuie sprijinită „între toţi, între voi toţi şi între noi toţi care suntem departe”.
● „Dar trebuie să fim înţelepţi, pentru că Domnul ne spune că idolii sunt mai vicleni decât noi. Domnul ne îndeamnă să avem înţelepciunea şarpelui şi bunătatea porumbelului. Să avem această înţelepciune şi să spunem lucrurilor pe nume: în acest moment, în sistemul nostru economic, în sistemul propus de globalizarea vieţii, în centru se află un idol, iar acest lucru nu este permis! Să luptăm cu toţi împreună pentru ca la centru, cel puţin în centrul vieţii noastre, să fie omul, familia, noi toţi, pentru ca speranţa să meargă mai departe. Nu lăsaţi să vi se fure speranţa!”

La încheierea acestui discurs, sau mai bine spus, a acestei mărturii personale, Papa Francisc a făcut o impresionantă rugăciune publică, menţionând în mod special locuitorii Sardiniei:
● „Doamne, nu avem locuri de muncă! Idolii vor să ne fure demnitatea. Sistemele injuste vor să ne fure speranţa. Doamne, nu ne lăsa singuri! Ajută-ne să ne ajutăm între noi, să uităm egoismul şi să simţim în inimă acel «noi», un «noi» care ne uneşte într-un popor care vrea să meargă înainte. Doamne Isuse, ţie nu ţi-a lipsit locul de muncă, dă-ne de lucru şi învaţă-ne să luptăm pentru muncă. Binecuvântează-ne pe fiecare dintre noi!”

(rv – A. Gisotti – A. Dancă)