2013-10-18 15:27:11

Procesiune cu relicva Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Bucureştiului


(RV – 18 octombrie 2013) Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti organizează duminică, 20 octombrie 2013, o procesiune cu relicva Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile capitalei. Înscris în rândul fericiţilor la 1 mai 2011 de către Papa Benedict al XVI-lea, Ioan Paul al II-lea va fi declarat sfânt la 27 aprilie 2014, conform deciziei Papei Francisc. Odată cu declararea sa ca fericit, Papa Ioan Paul al II-lea a fost înscris în calendarul Bisericii Catolice, comemorarea sa liturgică fiind stabilită pentru 22 octombrie.

La procesiune vor participa IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, PS Cornel Damian, episcop romano-catolic auxiliar de Bucureşti, PS Mihai Frăţilă, episcopul greco-catolic de la Vicariatul greco-catolic de Bucureşti, şi Mons. Muankembe Baudouin, consilier al Nunţiaturii Apostolice. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie va fi prezidată de IPS Ioan Robu. La Sfânta Liturghie şi-a anunţat participarea şi Excelenţa Sa Marek Szczygieł, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Polone în România.

Evenimentul se va desfăşura după următorul program:· Ora 13.45: adunarea credincioșilor, a persoanelor consacrate, a ministranţilor şi a preoţilor în faţa Monumentului Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunţiaturii Apostolice din Bucureşti (la intersecţia străzilor Bd. Schitu Măgureanu cu Str. Pictor C. Stahi, în vecinătatea Parcului Cişmigiu);

Ora 14.00: Recitarea sfântului rozariu în faţa Monumentului;
Ora 14.30: Procesiunea spre Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti, cu icoana şi relicva Fericitului Ioan Paul al II-lea, Papă;
Ora 15.00: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie solemnă în cinstea Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea în Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti.

Monumentului Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea a fost amplasat la intersecţia străzilor Bd. Schitu Măgureanu şi Pictor C. Stahi la inițiativa Nunţiaturii Apostolice în România, în colaborare cu Primăria Municipiului Bucureşti, în amintirea vizitei istorice pe care Papa Ioan Paul al II-lea a făcut-o în ţara noastră în anul 1999, prima vizită a unui Suveran Pontif într-o ţară majoritar ortodoxă. Dezvelit la 1 august 2011, monumentul este opera în bronz a sculptorului sloven de origine bosniacă Mirsad Begić.

Relicva Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea, care va fi purtată într-un relicvariu în procesiune pe străzile Capitalei, constă în câteva picături de sânge ale Suveranului Pontif şi a fost dăruită Catedralei „Sfântul Iosif” din Bucureşti la 19 mai 2011 de către Cardinalul Stanisław Dziwisz, Arhiepiscop de Cracovia, fost secretar personal al Fericitului Papă.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti
Pr. Francisc Doboş, Purtător de cuvânt








All the contents on this site are copyrighted ©.