Dumnezeu nu ne mântuieşte prin decret, vine personal între noi ca să ne vindece rănile

RV 22 oct 2013. Contemplaţie, apropiere, prisosinţă: la predica Sfintei Liturghii celebrată marţi dimineaţă în Capela Casei Sf. Marta din Vatican Papa Francisc s-a oprit asupra acestor trei cuvinte pentru a deschide credincioşilor orizontul Cuvântului lui Dumnezeu. Papa subliniat că pe Dumnezeu nu-l putem înţelege numai cu ajutorul inteligenţei şi a spus că „provocarea lui Dumnezeu” este de a se „amesteca” – pentru a spune astfel – în viaţa noastră, ca să ne vindece rănile, întocmai cum a făcut Isus.

Pentru a intra în misterul lui Dumnezeu nu este îndeajuns inteligenţa, este nevoie de „contemplaţie, apropiere şi prisosinţă”, a remarcat Pontiful, pornind de la prima lectură a Sfintei Liturghii luată din Scrisoarea Sf. Paul către Romani. Biserica, a reluat Papa, când vrea să ne spună ceva despre misterul lui Dumnezeu, foloseşte cu precădere cuvântul „minunat”. Misterul lui Dumnezeu este, într-adevăr, un „mister minunat”:
● „Să contemplăm misterul mântuirii noastre, după cum ne spune Sf. Paul, un mister care se poate înţelege în genunchi, în contemplaţie. Nu doar cu ajutorul inteligenţei. Când inteligenţa vrea să explice un mister, întotdeauna devine nebună! Istoria Bisericii o dovedeşte. Contemplaţia, inteligenţa, inima, genunchii şi rugăciunea: de toate acestea împreună este nevoie pentru a intra în mister”.

Al doilea cuvânt care ne ajută să pătrundem în taina vieţii lui Dumnezeu este „apropierea”. „Un om – Adam - a făcut păcatul, tot un om – Isus Cristos - ne-a mântuit”, omul în care „Dumnezeu s-a făcut aproape”. El s-a făcut „aproape de noi, de istoria noastră”. Încă din momentul în care l-a ales pe patriarhul nostru Abraham, Dumnezeu a umblat împreună cu poporul său. Aceeaşi apropiere se vede şi în Isus, care a făcut „muncă de meşteşugar, de muncitor”.
● „Personal, prima imagine care-mi vine este a infirmierului, a infirmierei dintr-un spital, care vindecă rănile, una câte una, dar cu mâinile proprii. Dumnezeu se implică, se amestecă în sărăcia noastră, se apropie de rănile noastre şi le vindecă cu mâinile lui. Ca să aibă mâini, Dumnezeu s-a făcut om. Este o muncă pe care Isus o face personal. Un om a făcut păcatul, un om vine să-l vindece. Apropiere. Dumnezeu nu ne mântuieşte printr-un simplu decret, printr-o lege; ne mântuieşte prin blândeţe, ne mântuieşte prin mângâiere, ne mântuieşte prin viaţa sa (jertfită) pentru noi”.

Al treilea cuvânt cheie, la predica Sfintei Liturghii de marţi dimineaţă, a fost „abundenţa”, „prisosinţa”. „Unde s-a înmulţit păcatul, s-a revărsat cu prisosinţă harul” (Rom 5,20). „Fiecare dintre noi are slăbiciunile lui, le cunoaşte bine. Prisosesc!”, dar – a continuat Papa – „provocarea lui Dumnezeu este să le învingă, să vindece rănile”, cum a făcut Isus. Şi, mai departe, „să ne facă acel cadou îmbelşugat al iubirii sale, al harului său”. În acest fel se înţelege de ce preferaţii lui Isus sunt cei păcătoşi:
● „În inima acestor oameni prisoseşte păcatul. Dar El mergea la ei cu acea prisosinţă de har şi iubire. Harul lui Dumnezeu învinge întotdeauna, pentru că este El însuşi cel care se dăruieşte, care se apropie, care ne aduce mângâiere, care ne vindecă. Şi de aceea, dar poate unora dintre voi nu vă place să spuneţi acest lucru, dar cei care sunt mai apropiaţi de inima lui Isus sunt cei mai păcătoşi, pentru că El merge să-i caute, îi cheamă pe toţi. Şi când i se cere să dea explicaţii, Isus spune: «cei sănătoşi nu au nevoie de medic, eu am venit să vindec, am venit să mântuiesc”.

„Sfinţii”, a reluat Papa Francisc, „ne spun că unul din cele mai urâte păcate este neîncrederea, să fii neîncrezător faţă de Dumnezeu”. Dar, a continuat Sfântul Părinte, „cum am putea să fim neîncrezători într-un Dumnezeu atât de apropiat, atât de bun, care are o preferinţă pentru inima noastră păcătoasă?”. Acest mister, a încheiat, nu este uşor de înţeles numai cu inteligenţa, ne pot ajuta, probabil, aceste trei cuvinte: „contemplaţie, apropiere, prisosinţă”.

(rv – A. Gisotti – A. Dancă)