2014-02-07 12:16:00

Apropiata beatificare a episcopului martir Anton Durcovici: interviu cu PS Petru Gherghel


RV 07 feb 2014. Mai sunt o sută de zile până la beatificarea episcopului martir Anton Durcovici, care va avea loc la Iaşi, pe 17 mai 2014.

Redacţia Română Radio Vatican a cerut un interviu episcopului Petru Gherghel, al diecezei romano-catolice de Iaşi, în legătură cu importanţa acestui moment, a cărui lumină trece dincolo de cadrul liturgic şi bisericesc. Jertfa vieţii unui episcop catolic în temniţele fostului regim anticreştin reprezintă un semn de întrebare pentru orice conştiinţă şi, în acelaşi timp, un far de lumină pentru dieceza moldavă şi societatea românească.

Episcopul Gherghel s-a aflat în aceste zile la Roma unde a participat la aniversarea Comunităţii Sf. Egidiu, care a sărbătorit 46 de ani de la înfiinţare, şi a avut un colocviu cu cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, în vederea apropiatei ceremonii de beatificare de la Iaşi.

În interviul acordat postului nostru de radio, PS Petru Gherghel subliniază bucuria întâlnirii cu Papa Francisc, la audienţa generală de miercuri, 5 februarie, şi contribuţia Comunităţii «Sfântul Egidiu» la intensificarea relaţiilor ecumenice din România. În fine, mons. Gherghel se opreşte pe larg la modul în care credincioşii diecezei romano-catolice de Iaşi, alături de cei din arhiepiscopia de Bucureşti şi de toţi oamenii de bunăvoinţă, de diferite orientări politice şi apartenenţe religioase, privesc cu încredere şi speranţă la impunătorul exemplu de curaj şi fidelitate pe care episcopul Durcovici l-a pecetluit cu preţul vieţii.

Aici, serviciul audio integral: RealAudioMP3

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.