2014-02-10 11:44:18

Pregătiri intense pentru întâlnirea Papei Francisc cu logodnicii în ziua Sf. Valentin


RV 10 feb 2014. Creşte aşteptarea pentru întâlnirea Papei Francisc cu logodnicii în ziua Sf. Valentin, vineri, 14 februarie. Contrar aşteptărilor, spaţiul acestei iniţiative inedite nu va mai fi Aula Paul al VI-lea, care oferă cel puţin 9 mii de locuri, ci Piaţa Sfântul Petru, după ce Consiliul Pontifical al Familiei a anunţat că s-au înscris peste 17 mii de logodnici.

De menţionat că în anii recenţi, Benedict al XVI-lea a avut o întâlnire specială cu logodnicii, la Ancona, pe 11 septembrie 2011, cu ocazia încheierii Congresului Euharistic din Italia.

Contactat de Radio Vatican, pr. Andrea Ciucci, din cadrul Consiliului Pontifical al Familiei, a subliniat că adevărata noutate o reprezintă chiar numărul mare al înscrierilor, fapt care arată că întâlnirea cu Papa Francisc este „într-adevăr un moment aşteptat şi dorit de logodnici”. Cei înscrişi, a mai spus oficialul departamentului vatican, provin din Italia dar şi din alte ţări, unele mai mari, altele mai mici, precum Insulele Mauritius.

În orice caz, schimbarea locului de desfăşurare a dus la redeschiderea înscrierilor, care se pot face on-line prin trimiterea unui e-mail la adresa events@family.va. Dacă înscrierile sunt deschise pentru logodnicii din lumea întreagă, este de dorit ca „cei care doresc să-l întâlnească pe Papa în această zi să fie persoane care au luat hotărârea de a se căsători, din moment ce aceasta este tema întâlnirii”, a precizat pr. Andrea Ciucci.
● „Manifestările încep la ora 11.00. În prima parte a întâlnirii, aşteptând venirea Sfântului Părinte, câteva perechi de soţi vor reparcurge împreună cu logodnicii din Piaţa Sfântul Petru momentele mai frumoase dar şi cele mai grele din viaţa lor de familie. Spre ora 12.00 este prevăzută venirea Papei care va avea un dialog cu mai multe perechi de logodnici despre importanţa căsătoriei şi paşii premergători acelui «da» spus pentru totdeauna. (…) Acest eveniment este o formă de a readuce în centrul atenţiei familia mergând la originea ei, la decizia care stă la izvorul familiei. Numărul neprevăzut de mare al celor înscrişi ne face să spunem că nu e adevărat că nimeni nu mai alege să se căsătorească. Dimpotrivă, sunt atât de mulţi tineri, fete şi băieţi, care şi în timpurile noastre iau decizia de a se căsători, de a se iubi pentru totdeauna. Pentru departamentul nostru, întâlnirea logodnicilor cu Sfântul Părinte este o importantă ocazie de a focaliza din nou timpul acestei alegeri şi de a spune tuturor bărbaţilor şi femeilor din lume că este nu doar posibil dar şi frumos să ai o familie întemeiată pe căsătorie!”.

(rv – S. Leszczynski – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.