Rubrică Radio Vatican: Trăistuţa cu pilde – istorisiri cu tâlc din literatura universală şi înţelepciunea populară (7)

(RV – 20 martie 2013) Iubesc pildele, pentru că au marele avantaj de a ni se lipi de inimă şi de minte precum timbrele de scrisori.

Istorioara de astăzi, intitulată „Clopotul” este o adaptare radiofonică a fragmentului cu acelaşi nume, luat din cartea „Lumea mică” („Mondo piccolo”) a scriitorului italian Giovanni Guareschi.

Ascultă cum este: Se povesteşte că într-un ţinut al Italiei, Giuseppina – o doamnă înstărită dar nu străină în ale cămătăriei – i-a spus parohului că, fiindcă îi mersese bine într-o afacere profitabilă – ar fi cumpărat ea un nou clopot pentru biserică, care să înlocuiască clopotul istoric, pe care-l luaseră cu forţa nemţii în timpul războiului, pentru a-l transforma în tun. Mai exact, femeia ar fi făcut un soi de promisiune solemnă, spunând: „Dacă Isus mă ajută să combin o anumită afacere, cumpăr eu clopotul pentru Biserică” şi, cum afacerea îi mersese bine, Giuseppina a decis să se ţină de cuvânt.

Preotul, care nu era altul decât faimosului Don Camillo (al cărui rol a fost jucat în filmul cu acelaşi nume de simpaticul Fernandel) s-a bucurat să audă că i se întorcea acasă clopotul cel mare şi fidel al Bisericii, clopotul care, cu vocea lui plină şi convingătoare, îi chema pe oameni la casa Domnului, le amintea de timpul pentru rugăciune, şi-i însoţea cu dangătul lui în clipele de bucurie şi în momente de durere.

După discuţia cu doamna Giuseppina, întors în biserică, părintele Camillo era atât de bucuros că biserica lui ar fi avut din nou clopot încât simţi nevoia să-i mărturisească Crucifixului de la altar, cu care obişnuia să dialogheze direct şi spontan, vestea cea bună, povestindu-i despre promisiunea doamnei Giuseppina, despre afacerea care-i mersese bine, pentru că o ajutase Domnul, cum spunea ea, şi despre clopotul cel nou cu care femeia avea să înzestreze biserica.

La auzul celor povestite de părintele Camillo, răspunsul Răstignitului fu atât clar şi de tăios încât nu putea lăsa loc vreunei alte posibile interpretări:

Vocea Răstignitului: „Nu am ajutat-o eu pe Doamna Giuseppina să-şi pritocească afacerea. Eu nu mă ocup nici de concursuri cu premii şi nici de comerţ. Dacă m-aş ocupa de comerţ, cel care-ar câştiga de pe urma unei afaceri ar avea motive să mă binecuvânteze, în vreme ce păgubiţii afacerii ar avea motive să mă blesteme. Dacă tu găseşti o geantă cu bani, nu sunt eu cel care te-a făcut s-o găseşti, căci n-am fost acela care a făcut ca un altul să o prăpădească ”.

Tâlcul pildei de azi este că uneori suntem ispitiţi să credem că Dumnezeu ar putea media pentru noi încât să obţinem foloase chiar şi cu mijloace mai puţin licite. Însă Dumnezeu nu mijloceşte afaceri şi nu-i putem acapara în niciun mod bunăvoinţa şi ajutorul pentru astfel de situaţii. Dumnezeu nu poate fi cumpărat cu niciun chip şi la nici un preţ, cu atât mai puţin cu preţul unui clopot care trebuie să sune curat când îşi înalţă glasul către Cer.

R.V./Anca Mărtinaş