Patriarhul Bartolomeu I despre apropiata întâlnire cu Papa Francisc, la Ierusalim
(RV – 15 aprilie 2014) "În prezent,
poate chiar mai mult decât în urmă cu 50 de ani, există o nevoie urgentă de reconciliere
și acest lucru face ca întâlnirea cu Papa Francisc, la Ierusalim, să fie un eveniment
de mare semnificație și așteptare": a apus Patriarhul Bartolomeu I, într-un interviu
exclusiv pentru agenția SIR, explicând motivele care i-au determinat pe liderii celor
două Biserici să se întâlnească la Ierusalim, între 25 și 26 mai, pentru aniversarea
a 50 de ani de la întâlnirea, tot la Ierusalim, dintre Papa Paul al VI-lea și Patriarhul
Atenagoras.
Sunt multe chestiunile care necesită în zilele noastre o
acțiune comună și o voce unică din partea Bisericilor, a spus Patriarhul Ecumenic
Bartolomeu, înșiruindu-le într-un interviu acordat agenției catolice de presă Sir:
suferința persoanelor peste tot în lume, în zilele noastre; folosirea religiei în
mod abuziv pentru scopuri politice sau de alt fel; dificultățile cu care se confruntă
creștinii din întreaga lume; nedreptățile la care sunt supuși membrii cei mai slabi
din societățile contemporane și alarmanta criză ecologică care amenință integritatea
și supraviețuirea însăși a creației lui Dumnezeu. "Toate acestea necesită o acțiune
comună, iar soluția la probleme încă ne divide, de aceea avem o nevoie urgentă de
reconciliere", a continuat Patriarhul Bartolomeu I.
"Suntem convinși"
– a spus Patriarhul ecumenic - "că liderii Bisericilor trebuie să întreprindă pași
deciși pentru reconcilierea Creștinătății divizate și să răspundă la nevoile urgente
ale timpului nostru. Cu siguranță, Papa Francisc este un lider sincer și altruist,
care are la inimă problema diviziunii Bisericii, ca și suferința lumii noastre", a
mai spus Patriarhul ecumenic de Constantinopol. Făcând un bilanț al drumului parcurs
în acești 50 de ani de dialog, Bartolomeu I a spus: "Nu există dubii în privința faptului
că parcursul celor două Biserici în ultimii 50 de ani nu a fost ușor. Cu toate acestea,
spiritul iubirii fraterne și respectuoase a luat locul vechii polemici, alimentate
de suspiciuni și judecăți". "Este mult de făcut, iar parcursul pare să fie lung.
Această cale, oricum, trebuie să fie întreprinsă în ciuda dificultăților; nu există
alternativă", a spus Patriarhul Ecumenic de Constantinopol, în concluzia interviului
acordat agenției de presă SIR.