2014-04-16 13:10:09

Papa Francisc l-a numit episcop de Terni (Italia) pe pr. Giuseppe Piemontese


RV 16 apr 2014. Papa Francisc l-a numit episcop de Terni-Narni-Amelia pe pr. Giuseppe Piemontese, din Ordinul Fraţilor Minori Conventuali. Născut la Monte SantAngelo, lângă oraşul italian Foggia, în 1946, pr. Piemontese a fost Custode al Sacrului Convent din Assisi. A urmat studii de specializare în teologie, încheindu-le cu licenţa în teologie la Facultatea Teologică Pontificală „Sf. Bonaventura” din Roma. Sfinţit preot în 1971, are doctorat în dreptul canonic. A fost, pe rând, educator în casele de formare, animator pentru pastoraţia tinerilor şi paroh la Bari. În ultimii ani a fost ministru provincial al Ordinului Fraţilor Minori Conventuali şi Custode al Sacrului Convent din Assisi.

(rv – A. Dancă)







All the contents on this site are copyrighted ©.