Comemorarea Patimii Domnului în bazilica Sfântul Petru. Predicatorul Casei Pontificale: ”idolul banului își pedepsește adoratorii”

RV 19 apr 2014. Experiența tragică trăită alături de Isus de unul din cei 12 apostoli, Iuda Iscarioteanul, reprezintă una din cele mai întunecoase drame ale libertății umane: a spus predicatorul Casei Pontificale, părintele franciscan capucin Raniero Cantalamessa, la predica ținută în bazilica Sfântul Petru la Comemorarea Patimii Domnului, prezidată de Papa Francisc în seara Vinerii Sfinte.

Viața lui Iuda, a afirmat predicatorul, are multe de spus despre noi înșine, dar mai ales, despre răspunsul lui Isus la păcatul omului. ”Iuda Iscarioteanul, cel care a devenit trădător”, scrie evanghelistul Luca. În decursul timpului s-au dat multe răspunsuri la această alegere dramatică, alternând motivațiile ideale cu cele politice. Dar sursele demne de crezare, Evangheliile, ne vorbesc de un motiv mult mai simplu: banii. ”Cât sunteți dispuși să-mi dați ca să vi-l dau?”, era întrebarea lui Iuda adresată arhiereilor. Pr. Cantalamessa:
● ”Dar de ce să ne uimim de această explicație și să o considerăm prea banală? Nu a fost oare la fel, aproape întotdeauna în istorie și nu este la fel și în timpurile de astăzi? Mamona, banul, nu este unul dintre idoli, este idolul prin excelență”.

Pofta de bani – spune Scriptura – este rădăcina tuturor relelor”. În spatele oricărui rău din societatea noastră se află banul, sau cel puțin, și banul. Ce se află, de exemplu, în spatele comerțului de droguri – s-a întrebat predicatorul – în spatele exploatării prostituției, a diferitelor forme de mafie, a corupției politice, a producției și comerțului de arme, a vânzării de organe umane?

”Și criza financiară prin care trece omenirea – a spus predicatorul - nu se datorează în mare parte deplorabilei lăcomii de bani (…) din partea câtorva? Iuda a început să ia câte un ban din punga comună. Nu spune nimic acest lucru anumitor administratori ai banului public? Dar fără a ne gândi la aceste moduri criminale de a acumula banul, nu este deja scandalos faptul că unii încasează salarii și pensii de o sută de ori mai mari decât cei care muncesc pentru ei și că ridică tonul imediat cum se profilează eventualitatea de a trebui să renunțe la ceva, în vederea unei justiții sociale mai mari?”.

”Oameni amplasați în posturi de răspundere care nu mai știau în care bancă sau paradis fiscal să acumuleze veniturile corupției lor, au ajuns în boxa acuzaților, sau în celula unei închisori, tocmai când își spuneau: ”Acum, bucură-te, suflete al meu!”. Pentru cine au făcut toate? Se merita? Au făcut-o cu adevărat spre binele copiilor și al familiei, sau al partidului, dacă aceasta era ceea ce urmăreau? Nu s-au distrus mai degrabă pe sine și pe ceilalți? Idolul banului are grijă să-i pedepsească el însuși pe adoratorii lui”.

După ce și-a dat seama că a dat la moarte sânge nevinovat, Iuda s-a dus și s-a spânzurat. Isus nu l-a părăsit niciodată pe Iuda și nimeni nu știe unde a căzut în momentul în care s-a aruncat din copac cu coarda la gât.
Cine poate să spună ce s-a întâmplat în inima lui în ultimele clipe? După cum Isus a căutat chipul lui Petru după renegare pentru a-i dărui iertarea sa, cine știe cum l-a căutat și pe cel al lui Iuda pe drumul către Golgota!? Dar Petru a avut încredere în milostivirea lui Cristos, Iuda, nu! Păcatul lui cel mai mare, a încheiat pr. Cantalamessa, nu a fost faptul că l-a trădat pe Isus, ci că s-a îndoit de milostivirea sa:
● ”Există un sacrament în care e posibil să facem experiența sigură a milostivirii lui Cristos: este sacramentul mărturisirii păcatelor, al împăcării. Cât de frumos este acest sacrament! E dulce să-l simți pe Isus ca învățător, ca Domn, dar și mai dulce, să-l simți ca Răscumpărător, ca Cel care te scoate din prăpastie, ca pe Petru din mare, care te atinge, cum a făcut cu cel lepros, și îți spune: Vreau, curăță-te!”.

(rv – A. Masotti – A. Dancă)