IPS Ioan Robu, în Pastorala de Paști 2014: ”Să fim martori ai Învierii Domnului nu doar prin cuvinte, dar și prin viața noastră!”

RV 21 apr 2014. ”Mărturia noastră” pentru învierea lui Cristos, scrie IPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de București în pastorala de Paști 2014, ”nu stă doar în cuvinte şi în bucuria sărbătorii anuale a Paştelui, ci în întreaga noastră viaţă care a fost pusă în Cristos Cel pururi Viu şi prezent în noi şi în Biserică, învăţând şi luminând pe toţi cu învăţătura sa şi hrănindu-ne cu Trupul şi Sângele său, în Sfânta Împărtăşanie”.

Aici, mesajul audio al IPS Ioan Robu:

(sursa: www.arcb.ro)

Redăm mai jos scrisoarea pastorală a IPS Ioan Robu la solemnitatea Învierii Domnului din anul mântuirii 2014.

Scrisoare pastorală de Paşti 2014
a ÎPS Ioan Robu,
Arhiepiscop mitropolit de Bucureşti
Învierea Domnului, 2014

Iubiţi fraţi şi surori, preacucernici părinţi şi persoane consacrate,

Sfânta Evanghelie proclamată în noaptea de Paşti ne arată cum Maria Magdalena şi cealaltă Marie au mers să vadă mormântul. “Şi iată a venit un cutremur mare: Îngerul Domnului a coborât din cer, a venit şi a rostogolit piatra, apoi s-a aşezat pe ea. Înfăţişarea lui era ca fulgerul, iar haina lui era albă ca zăpada. La vederea lui, paznicii s-au cutremurat de frică şi au rămas ca morţi. Dar îngerul a spus femeilor: «Voi nu vă temeţi! Ştiu că îl căutaţi pe Isus cel răstignit. Nu este aici, căci a înviat, după cum a zis. Veniţi şi vedeţi locul unde a zăcut»” (Mt 28, 2-6). Prin aceste cuvinte, Evanghelistul Matei pune relatarea Învierii lui Isus în contextul noutăţii creştine, preluând însă din Vechiul Testament elementele care însoţesc intervenţiile lui Dumnezeu, cum sunt: apariţia îngerului, cutremurul, fulgerul şi albul imaculat al hainei.
Merită o atenţie deosebită mărturia femeilor, mărturie care dă o garanţie deosebită evenimentului extraordinar al Învierii, din moment ce ele, femeile, conform dreptului antic şi ebraic, nu erau apte să fie martori. De asemenea, trimiterea în “Galileea” este fără îndoială foarte importantă: prin ea se arătă faptul că Cel Înviat este acelaşi Isus care a vorbit şi a trăit cu ucenicii săi înainte de a muri şi nu există vreo diferenţă între Isus cel cunoscut de istorie şi Isus care a înviat şi care a devenit “Domnul” sau “Stăpânul” istoriei, al Bisericii şi al lumii.
Potrivnicii lui Isus care l-au dus la moarte au sigilat piatra mormântului, au pus şi pază acolo, crezând că în felul acesta se termină cu totul cazul celui care îi tulbura cu învăţăturile şi cu minunile sale. Măsurile luate însă nu ţin multă vreme, căci cutremurul din ora morţii lui Isus se repetă în zorii primei zile a săptămânii. Femeile evlavioase au în faţa lor urmările acelui cutremur şi privind îl văd pe Îngerul Domnului stând aşezat pe piatra care închidea mormântul, piatra sigilată, privită ca semn al victoriei morţii; însă ele descoperă semnul atotputerniciei lui Dumnezeu: “Nu este aici, căci a înviat după cum a zis”. Acest adevăr descoperit de Tatăl ceresc prin vocea îngerului a ajuns până la noi, cei de astăzi, care, iată, ne adunăm să cinstim Sărbătoarea Învierii, cea mai mare sărbătoare creştină. Catehismul Bisericii Catolice ne spune că “Învierea lui Isus este adevărul culminant al credinţei noastre în Cristos, crezut şi trăit ca adevăr central de cea dintâi comunitate creştină, transmis ca adevăr fundamental de Tradiţie, stabilit de documentele Noului Testament, predicat ca parte esenţială a Misterului Pascal împreună cu Crucea: Cristos a înviat din morţi, / Cu moartea pe moarte călcând; / Şi celor din morminte / Viaţă dăruindu-le. Misterul Învierii lui Cristos este un eveniment real care a avut manifestări constatate istoric aşa cum atestă Noul Testament. Sfântul Paul le scrie deja corintenilor, către anul 56: «V-am transmis, înainte de toate, ceea ce am primit şi eu: că Cristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi; că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi; şi că s-a arătat lui Chefa, apoi celor Doisprezece» (1Cor 15,3-4). Apostolul vorbeşte aici despre tradiţia vie a Învierii pe care o primise după convertirea sa la porţile Damascului. «Pentru ce-l căutaţi pe Cel Viu între cei morţi? Nu este aici, ci a înviat» (Lc 24, 5-6). În cadrul evenimentelor Paştelui, mormântul gol este primul element întâlnit. Acesta nu este o dovadă directă în sine. Lipsa trupului lui Cristos din mormânt ar putea fi explicată şi altfel. Cu toate acestea, mormântul gol a constituit un semn esenţial pentru toţi. Descoperirea lui de către ucenici a fost primul pas spre recunoaşterea faptului însuşi al Învierii. Este cazul femeilor sfinte mai întâi, apoi al lui Petru. «Ucenicul pe care-l iubea Isus» (In 20,2) afirmă că, intrând în mormântul gol şi descoperind «fâşiile de pânză jos» (In 20,6), «a văzut şi a crezut» (In 20,8). Aceasta presupune că el a constatat, după starea în care se afla mormântul gol, că lipsa trupului lui Isus nu putea fi o lucrare omenească şi că Isus nu revenise pur şi simplu la o viaţă pământească, aşa cum se întâmplase cu Lazăr. Maria Magdalena şi femeile sfinte, care veneau ca să isprăvească îmbălsămarea trupului lui Isus, îngropat în grabă în seara Vinerii Sfinte din cauza venirii sabatului, au fost cele dintâi care l-au întâlnit pe Cel înviat. Aşadar, femeile au fost primele mesagere ale Învierii lui Cristos pentru apostolii înşişi (cf. Lc 24, 9-10) (…) Învierea lui Cristos – şi însuşi Cristos înviat – este principiu şi izvor al învierii noastre viitoare: «Cristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi. (…) Căci, precum toţi mor în Adam, tot astfel toţi vor fi înviaţi în Cristos» (1Cor 15,20-22). În aşteptarea acestei împliniri, Isus cel înviat trăieşte în inima credincioşilor săi. În El creştinii «gustă puterile veacului viitor» (Evr 6, 5) şi viaţa lor este atrasă de Cristos în sânul vieţii dumnezeieşti, «ca aceia care trăiesc să nu mai trăiască pentru sine, ci pentru Acela care a murit şi a înviat pentru ei» (2Cor 5, 15)”.
Învăţătura catehismului este cu adevărat Crezul nostru despre Învierea pe care o sărbătorim şi o mărturisim împreună cu întreaga Biserică Catolică, iar anul acesta, slavă Domnului, o sărbătorim în acelaşi timp şi cu Bisericile Ortodoxe.
Asemenea Apostolilor, şi noi, cei de astăzi, suntem vestitori ai Învierii şi transmitem celor din timpul nostru şi celor care vor veni după noi această convingere care străbate fiinţa noastră: Isus este Cel Viu, Isus este Domnul şi Mântuitorul nostru, Calea, Adevărul şi Viaţa noastră.
Mărturia noastră nu stă doar în cuvinte şi în bucuria sărbătorii anuale a Paştelui, ci în întreaga noastră viaţă care a fost pusă în Cristos Cel pururi Viu şi prezent în noi şi în Biserică, învăţând şi luminând pe toţi cu învăţătura sa şi hrănindu-ne cu Trupul şi Sângele său, în Sfânta Împărtăşanie.
Împreună cu Episcopul auxiliar Cornel Damian vă dorim Sărbători fericite şi vă salutăm spunându-vă:
“Cristos a înviat!”

ÎPS Ioan Robu
Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti

(rv - A. Dancă)