2014-04-30 12:17:28

Ziua Mondială a Tinerilor, o sărbătoare a credinţei – interviu Codruţa Fernea


RV 30 apr 2014. Între 10 şi 14 aprilie a avut loc în apropierea Romei o întâlnirea internaţională despre Ziua Mondială a Tinerilor din 2013, care a avut loc la Rio de Janeiro, în Brazilia, precum şi despre Ziua Mondială a Tinerilor care va avea loc în 2016, la Cracovia, în Polonia. La aceasta au luat parte delegaţii din 90 de ţări, printre care şi reprezentanţi ai României. O avem alături de noi pe domnişoara Codruţa Fernea, secretar general al Acţiunii Catolice din România şi coordonator al Departamentului pentru tineret din cadrul Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice, care a luat parte la această întâlnire. RealAudioMP3


În prima parte a întâlnirii au fost analizate roadele pastorale şi spirituale ale ultimei Zile Mondiale a Tinerilor care a avut loc la Rio. Care sunt roadele spirituale pe care le-aţi observat în rândul tinerilor din România?

• „Ziua Mondială a Tineretului de la Rio de Janeiro a fost cu adevărat o sărbătoare a credinţei pentru toţi tinerii careu au participat dar în acelaşi timp a fost şi o mărturie de credinţă pentru întreaga lume. Roadele spirituale ale acestei experienţe sunt greu de cuantificat, dar cu siguranţă se vor vedea în timp. Cardinalul Arhiepiscop de Rio de Janeiro, în cadrul întâlnirii la care am participat, a subliniat faptul că
«L-am văzut pe Dumnezeu în acţiune! E plăcut să ne uităm înapoi şi să vedem că toată munca noastră, toată oboseala acelor zile a fost foarte puţin în comparaţie cu acţiunea lui Dumnezeu. Miracolul ZMT trebuie să se repete în fiecare zi, în fiecare parohie». Pentru tinerii care au reprezentat România la această Sărbătoare a credinţei de la Rio de Janeiro – cred să această experienţă a însemnat în primul rând un contact cu ceea ce înseamnă universalitatea credinţei. Trăim într-o ţară în care ca şi catolici suntem o minoritate confesională, şi de foarte multe ori ne e greu sau aproape imposibil să ieşim din spaţiile noastre, de aceea a întâlnii tineri din întreaga lume care, în diferite feluri, mărturisesc credinţa în Cristos, ataşamentul faţă de valorile creştine şi dragostea faţă de Biserică este întotdeauna o întărire şi o încurajare a tinerilor români. Sfântul Părinte Papa Francisc a cerut tinerilor „să spună lumii: este bine a-l urma pe Isus; este bine a merge cu Isus; este bun mesajul lui Isus; este bine a ieşi din noi înşine, la periferiile lumii şi ale existenţei pentru a-l duce pe Isus!” Cu siguranță, tinerii români care au participat la Ziua Mondială a Tineretului de la Rio au trăit o experienţă de viaţă şi credinţă de neuitat!”

Tot acum aţi discutat şi despre următoarea Zi Mondială a Tinerilor de la Cracovia, din 2016. Cum se pregătesc tinerii din România pentru acest eveniment găzduit de Patria mamă a celui care a inventat Ziua Mondială a Tinerilor?

• „Da, în cadrul întâlnirii s-a discutat şi despre următoarea Ziua Mondială a Tinerilor care va avea loc în 2016. Cardinalul Stanislaw Dziwisz, arhiepiscopul de Cracovia ne-a vorbit despre semnificaţia Zilei Mondiale a Tineretului pentru arhidieceza sa care va fi gazda evenimentului. Apoi ne-a prezentat pastoraţia tineretului în Polonia precum şi comitetul care va organizat ZMT 2016. S-au discutat despre aspectele organizatorice şi logistice, precum şi despre dinamica evenimentului, proiecte pentru tineri şi idei pentru a susţine participarea a cât mai multor tineri din Europa de Est la acest eveniment. Cred că este încă devreme să vorbim despre pregătirea tinerilor din România pentru acest eveniment. În luna mai, va avea loc la Cluj-Napoca, o întâlnire a responsabililor cu pastoraţia tineretului din toate eparhiile şi diecezele în cadrul căreia vom prezenta cele discutate la întâlnirea internaţională şi vom stabili împreună parcursul pe care îl vor face tinerii din România spre acest eveniment internaţional”.

Ioan Paul al II-lea a fost proclamat patron spiritual al Zilelor Mondiale a Tinerilor, un adevărat „părinte şi prieten” pentru tineri. Ce amintiri vă leagă de Ioan Paul al II-lea?

• „Este o mare bucurie pentru toţi tineri, şi mine, faptul că Ioan Paul al II-lea va fi patronul Zilelor Mondiale ale Tineretului. Nu am avut ocazia să particip la nici o întâlnire mondială a tinerilor cu Ioan Paul al II-lea, dar din relatările celor care au participat, din filmările care sunt disponibile pe internet despre istoria Zilelor Mondiale a Tineretului, din discursurile către tineri am înţeles că pentru Fericitul Papa Ioan Paul al II-lea tinerii erau cu adevărat … speranţa Bisericii şi a lumii, aşa cum spunea şi la finalul Liturghiei de deschiderea a pontificatului «Voi sunteţi viitorul lumii, speranţa Bisericii. Voi sunteţi speranţa mea». La nivel personal, pot spune că m-a marcat o celebrarea cu Ioan Paul al II-lea în anul 2004, la Loreto. A fost de fapt ultima întâlnire a Papei Ioan Paul al II-lea cu Acţiunea Catolică. M-a impresionat profund faptul că tineri, copii, şi adulţi din Italia dar şi din toată lumea strigau într-un singur glas «Viva il papa» - eram pentru prima dată la o celebrare cu un număr impresionat de participanţi – peste 500.000 dacă bine îmi amintesc. La predică, Sfântul Părinte a cerut tuturor parcurgem cele trei etape ale convertirii: contemplaţia, comuniunea şi misiunea şi ne-a spus că
«Darul cel mai mare pe care puteţi să îl faceţi Bisericii şi societăţii este sfinţenia!», pasaj care a devenit mai apoi şi mottoul Acţiunii Catolice din România. La acea celebrare am înţeles că viaţa noastră este un pelerinaj pe care îl facem împreună cu cei de lângă noi, o cale care trebuie străbătută cu curaj şi fidelitate spre un ideal şi spre cei care ne sunt aproapele”.


În Duminica Floriilor aţi participat la Sf. Liturghie celebrată în Piaţa Sf. Petru de către Papa Francisc. În această zi a fost celebrată şi Ziua Mondială a Tinerilor la nivel local. Care a fost atmosfera din Piaţa Sf. Petru şi care este impactul pe care îl are stilul Papei Francisc asupra tinerilor din România?

• „Da, în Duminica Floriilor am participat la Liturghia celebrată de Papa Francisc în Piaţa Sf. Petru, în cea de-a XXIX-a Zi Mondială a Tineretului. La sfârşitul celebrării Papa Francisc a salutat delegaţi internaţionali prezenţi şi a amintit că începe drumul de pregătire al următoarei adunări mondiale, care se va desfăşura în iulie 2016 la Cracovia şi care va avea ca temă «Fericiţi cei milostivi, pentru că vor afla milă» (Mt 5,7) Apoi tinerii brazilieni au încredinţat tinerilor polonezi Crucea Zilelor Mondiale ale Tineretului. Încredinţarea crucii tinerilor a fost făcută în urmă cu treizeci de ani de fericitul Papă Ioan Paul al II-lea: el a cerut tinerilor s-o ducă în toată lumea ca semn al iubirii lui Cristos faţă de omenire. Stilul Papei Francisc este unul simplu şi sobru, cu privirea atentă la necesităţile fraţilor mai nevoiaşi, a celor excluşi. Acest stil merge direct la inimile tinerilor. Sfântul Părinte nu încetează să ne invite să ne analizăm vieţile, să ne punem întrebări şi să căutăm răspunsuri. Cred că şi tineri din România, alături de tinerii din lumea întreagă, sunt chemaţi la convertire, la a îmbrăţişa un stil e viaţă evanghelic marcat de solidaritate, de căutarea esenţialului şi de solidaritatea concretă faţă de cei săraci care sunt
«trupul suferind» al lui Cristos pe care cu toţii suntem interpelaţi să-l atingem personal. Şi tineri din România sunt chemaţi să devină discipoli misionari a lui Isus şi descopere comoara cea mai preţioasă a propriei vieţi, să descopere bucuria adevărată care să o împărtăşească cu cei care sunt aproape şi cu cei care sunt departe, mergând până la periferiile geografice şi existenţiale ale timpului nostru”.

Vă mulţumim şi vă urăm succes în importanta muncă pastorală pe care o desfăşuraţi în România.


RV – A. C. Hrişman








All the contents on this site are copyrighted ©.