Memento. Visul lui Ioan Paul al II-lea pentru România: discursul de la plecarea din
Bucuresti în 1999
RV 26 apr 2014.În vederea canonizării papilor Ioan al XXIII-lea
și Ioan Paul al II-lea, Radio Vatican vă propune un fragment din discursul lui Ioan
Paul al II-lea în limba română, rostit la plecarea din București, la 9 mai 1999. Ultimele
cuvinte ale Pontifului pe care de la 27 aprilie îl vom cinsti în rândul Sfinților,
dobândesc acum, s-ar putea spune, o valoare testamentară.
„Aş vrea
să încredinţez acest vis vouă, tinerilor” Discurs la ceremonia de rămas bun (Aeroportul
Băneasa, duminică, 9 mai 1999)
1. În momentul părăsirii acestui pământ iubit
al României vă adresez înainte de toate, dumneavoastră, domnule preşedinte, salutul
şi mulţumirea mea pentru primirea ce mi-aţi rezervat-o.
Extind aceste sentimente,
prin dumneavoastră, la întregul şi iubitul popor român pe care, în aceste zile, l-am
simţit strângându-se în jurul meu cu căldură şi entuziasm.
Aduc un salut deosebit
Preafericirii sale patriarhul Teoctist, mitropoliţilor, episcopilor şi întregului
popor al venerabilei Biserici Ortodoxe din România. Îmbrăţişez fratern episcopii şi
comunităţile catolice, de rit bizantin şi latin, toate prezente în inima mea. Aduc
totodată un salut celorlalte confesiuni creştine şi membrilor altor religii prezente
în ţară.
Limbajul comuniunii fraterne 2. Au fost zile de
profunde emoţii pe care le-am trăit cu intensitate şi care vor rămâne întipărite pentru
totdeauna în inima mea. Primim ca un dar din mâna lui Dumnezeu evenimentele la
care am participat împreună având încredere că vor aduce roade de har atât pentru
creştini cât şi pentru întregul popor al României. Ţara voastră are ca şi înscrisă
în rădăcinile ei o singulară vocaţie ecumenică. Prin poziţia geografică şi prin lunga
ei istorie, prin cultură şi tradiţie, România este o casă unde Orientul şi Occidentul
se regăsesc în dialog natural.
Aici şi Biserica respiră deosebit de evident
prin cei doi plămâni ai săi. Şi în aceste zile am putut trăi această experienţă. Alături
unii de alţii, cum erau Petru, Andrei şi ceilalţi apostoli adunaţi în rugăciune cu
Maica Domnului în primul cenacol, am trăit noi Rusalii spirituale. Vântul Duhului
Sfânt a suflat cu putere peste acest pământ, şi ne-a făcut să fim tari în comuniune
şi mai cutezători în vestirea evangheliei. Noua limbă care ne-a fost dăruită, limba
comuniunii fraterne, am folosit-o şi i-am simţit dulceaţa şi frumuseţea, forţa şi
eficienţa.
3. În timp ce aproape se deschide poarta celui de-al treileamileniu,
ni se cere să ieşim din limitele noastre obişnuite pentru a face să se simtă cu mai
multă vigoare vântul Rusaliilor în ţările bătrânului continent şi până la marginile
pământului. Din nefericire vuietul ameninţător al armelor pare să prevaleze asupra
glasului convingător al iubirii, iar dezlănţuirea violenţei redeschide rănile pe care
cu trudă şi răbdare se încerca a le vindeca.
Reînnoiesc urarea să se ajungă
în sfârşit la depunerea armelor pentru a se întâlni din nou şi a întreprinde noi şi
mai eficiente dialoguri de comuniune şi pace! Un rol important, în această privinţă,
revine creştinilor, indiferent de confesiunea la care aparţin. Ei sunt chemaţi azi
să trăiască şi să demonstreze cu mai mare îndrăzneală fraternitatea lor, pentru ca
popoarele să fie încurajate, mai mult, determinate să regăsească şi să consolideze
ceea ce au în comun. Evenimentul spiritual pe care l-am trăit, binecuvântat de sfântul
Dimitrie şi de sfinţii martiri ai ultimelor decenii, este o experienţă de păstrat
şi de transmis în speranţa că noul mileniu ce se deschide în faţa noastră să fie un
timp de mai mare comuniune între Bisericile creştine şi de descoperire a fraternităţii
dintre popoare. Acesta este visul pe care-l port cu mine în timp ce las acest iubit
pământ.
4. Aş vrea să încredinţez acest vis vouă, tuturor. În special,
aş vrea să-l încredinţez tinerilor. Da, vouă, dragi tineri din România! Aş fi
vrut să vă întâlnesc personal; din nefericire nu a fost posibil. În seara aceasta,
îmi însuşesc cuvintele cu care Petru, în timp ce Rusaliile erau pe sfârşite, vestea
celor care îl ascultau adeverirea promisiunii lui Dumnezeu: „Voi turna din Duhul
meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor profeţi şi cei mai tineri
ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri visuri vor visa” (Fap 2,17).
În aceste zile Spiritul vă încredinţează vouă, tinerilor, „visul” lui Dumnezeu: ca
toţi oamenii să facă parte din familia sa, ca toţi creştinii să fie una. Intraţi cu
acest vis în noul mileniu!
Voi care v-aţi eliberat de coşmarul dictaturii totalitare,
nu vă lăsaţi amăgiţi de visurile înşelătoare şi periculoase ale consumismului. Şi
acestea ucid viitorul. Isus vă face să visaţi o Românie nouă, un pământ pe care Orientul
şi Occidentul să se poată întâlni în fraternitate.
Această Românie este încredinţată
mâinilor voastre. Construiţi-o împreună, cu îndrăzneală. Domnul v-o încredinţează.
Voi încredinţaţi-vă lui, ştiind că „De n-ar zidi Domnul casa, în zadar s-ar osteni
cei ce o zidesc” (Ps 126/127,1).
Domnul să binecuvânteze România,
să binecuvânteze poporul său, să binecuvânteze Europa!