Numele: "sunt creștin"; prenumele: "aparțin Bisericii": Papa, la cateheza audienței generale

(RV – 25 iunie 2014) Continuă seria de cateheze despre Biserică, din cadrul audienței generale de miercuri, Papa Francisc oprindu-se asupra importanței apartenenței la poporul lui Dumnezeu.

Vă propunem în continuare ample fragmente din textul catehezei audienței generale de miercuri, 25 iunie a.c.

(…) În prima cateheză despre Biserică, miercurea trecută, am pornit de la inițiativa lui Dumnezeu care voiește să formeze un popor care să ducă binecuvântarea sa tuturor popoarelor pământului. Începe cu Avraam și apoi, cu multă răbdare, pregătește acest popor prin Vechiul Legământ până când, în Isus Cristos, îl constituie ca semn și instrument al uniunii dintre oameni cu Dumnezeu și între ei (cfr Conc. Ecum. Vat. II, Const. Lumen Gentium, 1). Azi, dorim să ne oprim asupra importanței pentru un creștin de a aparține la acest popor.

Numele: "sunt creștin"; prenumele: "aparțin Bisericii"

1. Nu suntem izolați și nu suntem creștini în mod individual, fiecare pe cont propriu: identitatea noastră înseamnă apartenență! Este asemenea unui prenume: dacă numele este "sunt creștin", prenumele este "aparțin Bisericii".
Este foarte frumos să observăm cum această apartenență este exprimată și în numele pe care Dumnezeu îl atribuie sieși. Răspunzându-i lui Moise, în minunatul episod al "rugului aprins" (cfr Ex 3,15) se definește de fapt ca Dumnezeu al părinților, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui Iacob. În acest mod El se manifestă ca Dumnezeu care a făcut un legământ cu părinții ți rămâne mereu fidel promisiunii sale, și ne cheamă să intrăm în această relație care ne precede.

Gratitudine față de cei care ne-au precedat și ne-au primit în Biserică

2. În acest sens, gândul se îndreaptă în primul rând, cu gratitudine, spre cei care ne-au precedat și ne-au primit în Biserică. Nimeni nu devine creștin în mod autonom! Dacă noi credem, dacă știm să ne rugăm, dacă-l cunoaștem pe Domnul și-i ascultăm Cuvântul, dacă-l simțim aproape și-l recunoaștem în frați, este grație celor care înainte de noi, au trăit credința și apoi ne-au învățat-o. Dacă ne gândim bine, cine știe câte chipuri dragi ne trec dinaintea ochilor în acest moment: poate fi chipul părinților, care au cerut pentru noi Botezul; cel al bunicilor sau a vreunei rude de la are am învățat să facem semnul crucii și să recităm primele rugăciuni; sau al parohului, al vreunui preot, călugărițe sau catihet care ne-au transmis conținutul credinței și ne-au făcut să creștem în calitate de creștini… Iată, aceasta este Biserica: este o mare familie, în care suntem primiți și învățăm să trăim asemenea unor persoane de credință și discipoli ai Domnului Isus.

Biserica, "noi eclezial"

3. Putem urma această cale nu doar grație altor persoane, ci împreună cu alte persoane. În Biserică nu există "a face de unul singur", nu există "cicliști în concurs, cu un parcurs stabilit după bunul plac". De câte ori nu a descris Benedict al XVI-lea Biserica ca pe un "noi eclezial"! Câteodată se întâmplă să auzim pe câte unul spunând "Eu cred în Dumnezeu, cred în Isus, dar Biserica nu mă interesează…". Unii consideră că pot avea un raport personal, direct, imediat cu Isus Cristos înafara comuniunii și medierii Bisericii. Acestea sunt tentații periculoase și dăunătoare. Sunt dihotomii absurde. Este adevărat că a merge împreună presupune efort și uneori poate părea obositor: se poate întâmpla ca vreun frate sau vreo soră să ne facă vreo problemă, să ne dea scandal…. Însă Domnul a încredințat mesajul său de mântuire persoanelor umane, mărturisitorilor, iar Domnul ne întâmpină și se lasă recunoscut în frații și surorile noastre, cu darurile și limitele lor. Aceasta înseamnă să aparținem Bisericii.

Dragi prieteni, să-i cerem Domnului, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, Maica Bisericii, harul de a nu cădea niciodată în ispita de a crede că ne putem lipsi de ceilalți, că putem să ne vedem de credință și fără Biserică, de a ne putea mântui singuri.

Dimpotrivă, nu se poate iubi Dumnezeu fără a-i iubi pe frați; nu putem fi în Comuniune cu Dumnezeu fără a fi în comuniune cu Biserica și nu putem fi buni creștini decât împreună cu toți cei care încearcă să-l urmeze pe Domnul Isus, asemenea unui singur popor, un singur trup.

R.V./A Mărtinaș