Numele: "sunt creștin"; prenumele: "aparțin Bisericii": Papa, la cateheza audienței
generale
(RV – 25 iunie 2014) Continuă
seria de cateheze despre Biserică, din cadrul audienței generale de miercuri, Papa
Francisc oprindu-se asupra importanței apartenenței la poporul lui Dumnezeu.
Vă
propunem în continuare ample fragmente din textul catehezei audienței generale de
miercuri, 25 iunie a.c.
(…) În prima cateheză despre Biserică, miercurea
trecută, am pornit de la inițiativa lui Dumnezeu care voiește să formeze un popor
care să ducă binecuvântarea sa tuturor popoarelor pământului. Începe cu Avraam și
apoi, cu multă răbdare, pregătește acest popor prin Vechiul Legământ până când, în
Isus Cristos, îl constituie ca semn și instrument al uniunii dintre oameni cu Dumnezeu
și între ei (cfr Conc. Ecum. Vat. II, Const. Lumen Gentium, 1). Azi, dorim să ne oprim
asupra importanței pentru un creștin de a aparține la acest popor.
1. Nu suntem izolați
și nu suntem creștini în mod individual, fiecare pe cont propriu: identitatea noastră
înseamnă apartenență! Este asemenea unui prenume: dacă numele este "sunt creștin",
prenumele este "aparțin Bisericii". Este foarte frumos să observăm cum această
apartenență este exprimată și în numele pe care Dumnezeu îl atribuie sieși. Răspunzându-i
lui Moise, în minunatul episod al "rugului aprins" (cfr Ex 3,15) se definește de fapt
ca Dumnezeu al părinților, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac, Dumnezeul lui
Iacob. În acest mod El se manifestă ca Dumnezeu care a făcut un legământ cu părinții
ți rămâne mereu fidel promisiunii sale, și ne cheamă să intrăm în această relație
care ne precede.
Gratitudine față de cei care ne-au precedat și ne-au primit
în Biserică
2. În acest sens, gândul se îndreaptă în primul rând,
cu gratitudine, spre cei care ne-au precedat și ne-au primit în Biserică. Nimeni nu
devine creștin în mod autonom! Dacă noi credem, dacă știm să ne rugăm, dacă-l cunoaștem
pe Domnul și-i ascultăm Cuvântul, dacă-l simțim aproape și-l recunoaștem în frați,
este grație celor care înainte de noi, au trăit credința și apoi ne-au învățat-o.
Dacă ne gândim bine, cine știe câte chipuri dragi ne trec dinaintea ochilor în acest
moment: poate fi chipul părinților, care au cerut pentru noi Botezul; cel al bunicilor
sau a vreunei rude de la are am învățat să facem semnul crucii și să recităm primele
rugăciuni; sau al parohului, al vreunui preot, călugărițe sau catihet care ne-au transmis
conținutul credinței și ne-au făcut să creștem în calitate de creștini… Iată, aceasta
este Biserica: este o mare familie, în care suntem primiți și învățăm să trăim asemenea
unor persoane de credință și discipoli ai Domnului Isus.
Biserica, "noi
eclezial"
3. Putem urma această cale nu doar grație altor persoane,
ci împreună cu alte persoane. În Biserică nu există "a face de unul singur", nu există
"cicliști în concurs, cu un parcurs stabilit după bunul plac". De câte ori nu a descris
Benedict al XVI-lea Biserica ca pe un "noi eclezial"! Câteodată se întâmplă să auzim
pe câte unul spunând "Eu cred în Dumnezeu, cred în Isus, dar Biserica nu mă interesează…".
Unii consideră că pot avea un raport personal, direct, imediat cu Isus Cristos înafara
comuniunii și medierii Bisericii. Acestea sunt tentații periculoase și dăunătoare.
Sunt dihotomii absurde. Este adevărat că a merge împreună presupune efort și uneori
poate părea obositor: se poate întâmpla ca vreun frate sau vreo soră să ne facă vreo
problemă, să ne dea scandal…. Însă Domnul a încredințat mesajul său de mântuire persoanelor
umane, mărturisitorilor, iar Domnul ne întâmpină și se lasă recunoscut în frații și
surorile noastre, cu darurile și limitele lor. Aceasta înseamnă să aparținem Bisericii.
Dragi prieteni, să-i cerem Domnului, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare
Maria, Maica Bisericii, harul de a nu cădea niciodată în ispita de a crede că ne putem
lipsi de ceilalți, că putem să ne vedem de credință și fără Biserică, de a ne putea
mântui singuri.
Dimpotrivă, nu se poate iubi Dumnezeu fără a-i iubi pe frați;
nu putem fi în Comuniune cu Dumnezeu fără a fi în comuniune cu Biserica și nu putem
fi buni creștini decât împreună cu toți cei care încearcă să-l urmeze pe Domnul Isus,
asemenea unui singur popor, un singur trup.