2014-07-03 17:13:51

Îngrijorarea Bisericii Catolice în faţa secularizării Europei şi a scăderii numărului de vocaţii


RV 3 iulie 2014. AUDIO: RealAudioMP3 Episcopii catolici europeni sunt preocupaţi pentru scăderea numerică a vocaţiilor şi a creştinilor în Europa. Din acest motiv, reiese cu şi mai multă conştientizare necesitatea unui nou mod de a-l vesti pe Cristos în rândul tinerilor. „Cum i se poate vorbi de vocaţie unei persoane care nu îl cunoaşte pe Cristos? Doar după ce l-am vestit pe Cristos, îi putem propune cuiva un drum vocaţional”: a remarcat pentru agenţia Sir părintele Michel Remery, vice-secretar general al Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene (Ccee), cu privire la tema întâlnirii episcopilor şi responsabililor cu pastoraţia vocaţională în desfăşurare la Varşovia, de la 3 la 6 iulie.

„Educaţia cristocentrică în slujba vocaţiilor astăzi” este titlul întâlnirii la care se vor aborda diferite programe de educaţie şi formare, aplicate în ţări europene precum Polonia, Franţa, Portugalia şi Anglia. Se va discuta şi despre „chemarea lui Dumnezeu în ziua de azi” în faţa „provocărilor unei societăţi secularizate”. Părintele Remery a spus că „esenţa secularizării se referă la pierderea sensului privind importanţa lui Dumnezeu pentru propria viaţă şi a apropierii de El”. De aceea, Consiliul Conferinţelor Episcopale Europene a ales ca în acest an să se ocupe de tema „educaţiei cristocentrice”.

„Orice formă de educaţie în vederea unei vocaţii – continuă reprezentantul Consiliului Conferinţelor Episcopale Europene – trebuie să îl aibă în centru pe Cristos. Nu are sens să vorbim despre vocaţie dacă nu vorbim despre Cristos, deoarece nu suntem noi cei care chemăm, dar Cristos este cel care cheamă. Isus este cel care spune: Vino şi urmează-mă!”. Realitatea este că statisticile privind vocaţiile la preoţie şi viaţa consacrată în Europa sunt de câţiva ani în scădere mai peste tot. Sunt îngrijoraţi episcopii europeni? „Da, sunt îngrijoraţi – răspunde părintele Remery – deoarece se vede că numărul este în scădere. Nu este însă doar o diminuare în ceea ce priveşte numărul de vocaţii, ci de creştini în general. Dacă vrem deci să încurajăm vocaţiile, trebuie să promovăm mesajul vieţii creştine în Europa”.

Efectul-Francisc, impactul produs de alegerea papei, asupra acestei tendinţe este încă greu de măsurat. „Aceste calcule – constată părintele Remery – au nevoie de mult timp pentru a fi verificate. Ceea ce putem vedea în mod clar astăzi este că insistenţa Papei Francisc pe viaţa de rugăciune, prietenia personală cu Isus şi atenţia faţă de celălalt influenţează cu siguranţă persoanele şi modul de a percepe vocaţia. Am vorbit recent cu tineri care mi-au confirmat impactul pe care cuvintele Papei l-au avut în viaţa lor şi cum aceste cuvinte au intrat în inima lor.”

Dar alături de Papa, adaugă părintele Remery, „o contribuţie foarte importantă rămâne exemplul personal – al preoţilor, episcopilor, persoanelor consacrate, familiilor – care îşi urmează propria vocaţie cu autenticitate şi din toată inima, invitând astfel şi pe alţii să le urmeze exemplul. Aceste persoane reuşesc să dea mărturie doar dacă sunt ceea ce spun că sunt şi dacă trăiesc ceea ce Isus a cerut şi ei au promis că vor face. Persoanele care îşi trăiesc propria viaţă şi vocaţie în mod autentic şi cu bucurie devin în acest mod un izvor important de vocaţii.”

(RV – R.P. - Alexandra Cojan)








All the contents on this site are copyrighted ©.