Bulgaria: Prima întâlnire națională a tineretului catolic
(RV – 6 iulie 2014)Între 3 și 6 iulie,
la Rakovski, în dieceza de Sofia-Plovdiv, s-a desfășurat prima întâlnire națională
a tinerilor catolici din Bulgaria. Stabilit de episcopatul bulgar în luna
februarie, evenimentul este rod al întâlnirii tinerilor catolici, desfășurate
în 2013, în orașul Malchika, din dieceza de Nikopoli, concomitent cu Ziua Mondială
a Tinerilor de la Rio de Janeiro.
Cu tema "Veniți la mine toți!" (Mt
11,28), prima întâlnirea națională a tinerilor catolici din Bulgaria și-a propus să
aprofundeze credința și răspândirea sa autentică, încât "alegerea de a-l urma pe Cristos
să devină program pentru întreaga existență, care să dea sens vieții și să ajute la
stabilirea unor raporturi reale și autentice cu ceilalți".
Întâlnirea
a început printr-o Sfântă Liturghie solemnă celebrată pe stadionul din Malchika și
prezidată de nunțiul apostolic în Bulgaria, mons. Anselmo Guido Pecorari. Programul
intens a fost marcat de momente de rugăciune, reflecție, adorație euharistică și recreere.
Iată câteva din temele abordate la prima întâlnire națională a tinerilor
catolici din Bulgaria: "Cu credință, speranță și caritate spre pacea spirituală";
"Harul și jugul pentru un tânăr pe calea lui Cristos" și "Urmarea lui Cristos, fundament
pentru întreaga viață".
În încheierea întâlnirii, o Sfântă Liturghie prezidată
de episcopul diecezei de Sofia-Plovdiv, mons. Gherorghi Jovchev.