„Cursa mea continuă” – o carte despre redescoperirea credinţei

RV 22 iulie 2014. Audio: Emoţiile şi experienţele „cursei împotriva cancerului”, trăite de Luca Panichi, fost atlet italian, acum antrenor, sunt narate în cartea italiană „Cursa mea continuă” (în original “La mia corsa continua”). Ideea de a povesti fiecare etapă din această „competiţie” a pornit de la siturile de socializare şi a fost încurajată de Vania Piovosi, jurnalistă şi prietenă de familie. Încasările de pe urma cărţii vor fi donate secţiei de Oncologie din cadrul Spitalului „Santa Maria Annunziata” din Florenţa şi Asociaţiei italiene „Dăruieşte-mi un zâmbet” (“Regalami un sorriso”).

Să îl ascultăm pe autorul cărţii despre cum a redescoperit valoarea credinţei şi a relaţiei cu aproapele:
R: - Cartea “Cursa mea continuă” a apărut într-un moment deosebit, după atâţia ani de activitate sportivă, ca atlet profesionist şi după atâtea succesuri. Pentru mine competiţia a fost întotdeauna un stil de viaţă, dar pe neaşteptate, la 14 decembrie 2012, viaţa se schimbă, căci dacă ţi se întâmplă ceva rău, se dau peste cap toate. În acel moment trebuia să găsesc acea forţa interioară, pentru a demonstra că acest rău trebuie înfruntat în toate formele sale. În modul acesta redescoperi multe lucruri care erau ascunse prin vreun sertar, ia pentru mine, fundamentală a fost credinţa în Cristos, care era poate plină de praf, căci eu mă îndepărtasem de ea şi nu ea de mine. Ideea cărţii a pornit de la pagina mea de Facebook, ce mi-a fost de mare ajutor, deoarece trebuia să îi implic pe toţi în competiţia mea cu boala, pentru a-mi da forţa de a înfrunta situaţia. Jurnalista Vania Piovosi, o prietenă de familie, care a văzut că scriu pe Facebook, mi-a spus că scriu multe lucruri frumoase şi profunde, care trebuie să ajungă mai departe. Eu scriam în timpul chimioterapiei, de pe telefonul mobil şi descriam competiţia pe care o trăiam: fiecare moment, fiecare etapă, sudoarea şi oboseala, somnul pe care îl simţeam, deşi nu puteam dormi, căci în cursă nu se doarme. Aşa s-a născut ideea cărţii: o povestire nu doar a emoţiilor, ci a experienţelor de viaţă, a schimbării pe care boala a provocat-o în viaţa mea.

Titlul cărţii leagă tema bolii de tema atletismului, marea pasiune. Există asemănări între cele două?
R: Sigur că există asemănări, deoarece se înţelege că secţia de Oncologie devine pista mea de alergare. Iar cursa devine şi mai dificilă. În ciuda faptului că pentru un an şi jumătate tratamentul a decurs bine, recent a mai apărut un obstacol în calea mea. Să descoperi o altă tumoare, cu 5% şanse de a trăi în cinci ani, cu siguranţă te face să înţelegi că nisipul din clepsidra vieţii se scurge.

Impresionează foarte mult fraza “fără boală nu mi-aş fi schimbat viaţa în bine”: dificultatea este deci văzută ca un mijloc de a aprecia mai mult apropierea de cei dragi şi importanţa credinţei?
R: - Cu siguranţă, deoarece, şi aceasta o spun deseori, acum ziua mea de naştere nu mai e 20 noiembrie 1969, ci 14 decembrie 2012. Când eram mic, am participat la Acţiunea Catolică şi mergeam des la parohie, deci credinţa mea era construită într-un anumit mod. Însă mai apoi apar etape în viaţă în care te îndoieşti. Data de 14 decembrie a fost ca şi cum m-am născut din nou, deoarece răul nu e niciodată absenţa totală a binelui. Am găsit locuri unde să mă rog, iar acum, când mă rog, am o forţă complet nouă.

Aţi fost de curând la Sfântul Părinte, pentru a-i dărui cartea. Cum a fost această întâlnire?
R: - A fost extraordinar! Am stat doar câteva minute. Am dat mâna cu el şi i-am spus: „Bună Francisc, eu sunt Luca”. Nu voi uita niciodată cuvintele sale. Ele mi-au dat forţă şi vor rămâne mereu în sufletul meu.

(RV – P. Giacosa – A. Cojan)