Papa Francisc, la Angelus: Imitarea răbdării lui Dumnezeu şi alimentarea încrederii
de nezdruncinat în victoria finală a binelui
(RV – 21 iulie 2014)Duminică,
20 iulie, la ora 12, Sfântul Părinte a recitat tradiţionala rugăciune mariană „Îngerul
Domnului”, de la fereastra apartamentului pontifical din Palatul Apostolic, rugându-se
împreună cu mulţimea adunată în Piaţa Sfântul Petru.
Pontiful a introdus
rugăciunea „Angelus” făcând o reflecţie inspirată din Evanghelia Duminicii a XVI-a
de peste an.
Vă propunem integral textul reflecţiei Papei Francisc:
Dragi
fraţi şi surori, bună-ziua.
În această duminică, liturghia propune câteva
parabole din Evanghelie, adică scurte povestiri folosite de Isus pentru a vesti mulţimilor
Împărăţia cerurilor. Printre parabolele din Evanghelia zilei, una este destul de complexă,
al cărei înţeles este explicat de Isus discipolilor: este Parabola grâului şi a neghinei,
care expune problema răului în lume şi pune în evidenţă răbdarea lui Dumnezeu (cfr
Mt 13,24-30.36-43). Scena se desfăşoară pe un câmp unde stăpânul seamănă grâul; dar
într-o noapte vine duşmanul şi seamănă neghina, termen care în ebraică derivă din
aceiaşi rădăcină cu numele „Satana” şi face trimitere la ideea de diviziune. Cu toţii
ştim că diavolul este un semănător de zâzanie, care încearcă întotdeauna să dividă
persoanele, familiile, naţiunile şi popoarele. Slujitorii din parabolă ar vrea să
smulgă imediat buruienele, dar stăpânul îi împiedică, spunând: „Nu, ca nu cumva plivind
neghina să smulgeţi o dată cu ea şi grâul” (Mt 13, 29) Căci ştim cu toţii că neghina,
când creşte, seamănă aşa de bine cu grâul cel bun, încât există pericolul ca cele
două plante să fie confundate.
Învăţătura parabolei este dublă. Aceasta
spune, în primul rând, că răul din această lume nu provine de la Dumnezeu, ci de la
duşmanul său, de la Cel Rău. Curios lucru, cel rău merge noaptea să semene neghina,
pe întuneric, în obscuritate; el nu merge să semene neghina unde este lumină. Acest
duşman este abil: a semănat răul printre cele bune, aşa încât să fie imposibil pentru
noi oamenii să le separăm în mod net; însă Dumnezeu, la final, va putea face acest
lucru.
Ajungem astfel la cea de-a doua temă: antiteza dintre nerăbdarea
slujitorilor şi aşteptarea plină de răbdare a stăpânului ogorului, care-l reprezintă
pe Dumnezeu. Uneori noi suntem foarte nerăbdători să judecăm, să clasificăm, să-i
punem într-o parte pe cei buni şi în cealaltă pe cei răi… Însă amintiţi-vă de rugăciunea
acelui om mândru: „O, Doamne, iţi mulţumesc că sunt bun, nu ca ceilalţi oameni, răi…”
(cfr Lc 18, 11-12). Însă, Dumnezeu ştie să aştepte. El priveşte în „ogorul” vieţii
fiecărei persoane cu răbdare şi îndurare: vede cu mult mai bine decât noi murdăria
şi răul, dar vede şi seminţele de bine şi aşteaptă cu încredere ca acestea să crească.
Dumnezeu este răbdător, ştie să aştepte. Ce frumos lucru: Dumnezeul nostru este un
Tată răbdător, care ne aşteaptă mereu şi ne aşteaptă din toată inima pentru a ne primi
şi ierta. Ne iartă întotdeauna dacă ne ducem la El.
Comportamentul stăpânului
este cel al speranţei fondate pe certitudinea că răul nu are nici primul şi nici ultimul
cuvânt. Şi, datorită acestei speranţe pline de răbdare a lui Dumnezeu, chiar şi neghina,
adică inima rea cu multe păcate, la sfârşit poate deveni grâu bun. Însă, atenţie:
răbdarea din Evanghelie nu înseamnă indiferenţă faţă de rău; nu se poate face confuzie
între bine şi rău! În faţa neghinei prezente în lume, discipolul lui Isus este îndemnat
să imite răbdarea lui Dumnezeu, să alimenteze speranţa cu o încredere de nezdruncinat
în victoria finală a binelui, adică a lui Dumnezeu.
De fapt, la final,
răul va fi înlăturat şi eliminat: la vremea secerişului, adică a judecăţii, secerătorii
vor urma porunca stăpânului separând neghina pentru a o arde (cfr Mt 13,30). În ziua
secerişului final, judecătorul va fi Isus Cristos, Cel care a semănat grâul cel bun
în lume şi care, devenind El însuşi „bob de grâu”, a murit şi a înviat. În vremea
de pe urmă vom fi cu toţii judecaţi cu aceiaşi măsură cu care am judecat: aceiaşi
milostivirea pe care am avut-o faţă de alţii se va avea şi faţă de noi. Să-i cerem
Preacuratei Fecioare Maria, Maica noastră, să ne ajute să creştem în răbdare, în speranţă
şi în milostivire faţă de toţi fraţii.