2 august: Profitaţi de Porţincula, sărbătoarea iertării de la Assisi!
(RV - 1 august 2014) Profitaţide Porţincula, sărbătoarea iertării de la Assisi! Acesta nu este un slogan
publicitar, ci îndemnul cinstit de a nu pierde un prilej de har, precum cel obţinut,
pentru noi toţi, inclusiv cei de azi, de Sfântul Francis, de la papa Honoriu al III-lea.
Este vorba despre indulgenţa plenară pentru sine şi pentru
răposaţi, ce poate fi dobândită vizitând orice biserică parohială sau franciscană
şi îndeplinind condiţiile obişnuite, spovada sacramentală, primirea Sfintei Împărtăşanii,
reînnoirea propriei credinţe şi comuniunea în rugăciune după intenţiile Sfântului
Părinte.
Sărbătoarea se numeşte Porţincula după numele capelei, aflată
azi în interiorul bazilicii "Sfânta Maria a Îngerilor" în Porţiuncula, ridicată din
dorinţa papei Pius al V-lea în secolul al XVI-lea, aflată la circa 4 kilometri de
Assisi.
Pentru a explica mai bine istoria Sărbătorii iertării cităm un fragment
din articolul „Istoria sărbătorii Porţiunculei”, publicat pe situl ercis al Diecezei
de Iaşi:
„Într-o noapte din luna iulie a anului 1216, în timp ce se afla
în genunchi în faţa altarului Porţiunculei cufundat în rugăciune, a văzut pe neaşteptate
o lumină care strălucea pe zidurile capelei. Aşezaţi pe tron, înconjuraţi de o mulţime
de îngeri, învăluiţi într-o lumină de nedescris, au apărut Isus şi Sfânta Fecioară
Maria. Mântuitorul l-a întrebat pe Sfântul Francisc ce har ar dori pentru binele oamenilor.
Sfântul Francisc a răspuns umil: 'Deoarece acela care îţi vorbeşte este un păcătos
mizerabil, o, Dumnezeule îndurător, el îţi cere milă pentru fraţii săi păcătoşi; iar
toţi cei care vor intra în această biserică să aibă de la tine, Doamne, care vezi
chinurile lor, iertare pentru păcatele comise'. 'Ceea ce ceri tu, o, frate Francisc,
este mare - îi spuse Domnul - dar de lucruri mai mari este demn şi vei obţine lucruri
şi mai mari. Accept, deci, rugăciunea ta, dar cu condiţia ca tu să ceri vicarului
meu de pe pământ, din partea mea, această indulgenţă'.” (Traducerea şi prelucrarea
de pe situl de pr. Damian Gheorghe Pătraşcu)
Dacă reuşiţi, încercaţi să
vi-l imaginaţi pe Sfântul Francisc în timp ce anunţa vestea cea bună a indulgenţei.
Era pe 2 august 1216 când Sărăcuţul, adresându-se mulţimii reunite în vale, pe câmpia
de la Assisi, exclama: „Fraţilor, vreau să vă trimit pe toţi în rai!”. O frază scurtă
dar îndestulată de bucuria exuberantă a celui care cunoaşte ce înseamnă să te simţi
căutat, iubit, acceptat chiar şi la limită de un Tată. De altfel, Sfântul Francisc
în laudele către Cel Preaînalt i se adresa cu „Milostivule Mântuitor”.
Sfântul
Francisc a cunoscut darul iertării şi cine ajunge să cunoască şi să fie conştient
de acest imens dar primit de la Dumnezeu vrea ca şi ceilalţi să beneficieze de el.
Dar ne dăm oare seama de marea ocazie pe care o avem în Sărbătoarea iertării?
Se
pare că generaţia noastră suferă de o accentuată atrofiere a simţului păcatului, a
conştiinţei că suntem păcătoşi şi că avem nevoie de iertarea implorată de la Dumnezeu,
după o căinţă adevărată.
Poate că în lumea noastră, atât de obişnuită
cu limbajul finanţelor, ar fi util să convertim mintal ideea de păcat cu cea a unei
mari datorii la o bancă. Oare, spunându-ni-se că, dacă ne-am recunoaşte ca fiind rău
platnici şi datornici şi am promite să nu mai repetăm în viitor această greşeală,
ni s-ar şterge datoria, nu am alerga oare la bancă cu noaptea în cap, cu mult înainte
ca aceasta să fie deschisă, pentru a ne aşeza la rând, cu speranţa de a fi printre
fericiţii care vor beneficia de ştergerea datoriei?
Şi atunci… nu ne-ar
fi de şi mai mare folos să alergăm în prima biserică pentru a profita de un atât de
mare dar, precum iertarea de păcate?
Domnul să ne binecuvânteze mereu
cu harul de a auzi din gura preotului: „Iar eu te dezleg de păcatele tale, în numele
Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt” şi să ne binecuvânteze mereu cu preoţi,
căci spune Catehismul Bisericii Catolice, la numărul 983:
„Preoţii au primit
o putere pe care Dumnezeu n-a dat-o nici îngerilor, nici arhanghelilor. (...) Ceea
ce săvârşesc preoţii pe pământ Dumnezeu întăreşte în ceruri.
Dacă n-ar
exista în Biserică iertarea păcatelor, n-ar exista nici o nădejde, nici o speranţă
de viaţă veşnică şi de eliberare veşnică. Să-i aducem mulţumiri lui Dumnezeu, care
a făcut Bisericii sale un asemenea dar”.