Vizita Papei în R. Coreea: impresiile tinerilor coreeni

RV 18 august 2014. Sfântul Părinte a avut o primire plină de entuziasm în Republica Coreea. Tinerii, în special, s-au bucurat să îl aibă în mijlocul lor. Să ascultăm mărturia a doi tineri, a unui student sud-coreean la Roma şi a unei voluntare la vizita apostolică a Papei Francisc în Coreea.

Despre influenţa Papei asupra poporului coreean, tânărul sud-coreean Luca Young Sik-kim:
•„Papa ne-a cucerit prin gesturile şi cuvintele lui, prin privirile şi «atingerile» lui. Poporul coreean aştepta din partea Papei speranţă, dar şi consolare. În ziua de azi, în societatea noastră, trăim într-o realitate în care vorbim, dar nu comunicăm unul cu celălalt şi în care nu îi ascultăm pe ceilalţi. Trăim o perioadă de criză a valorilor autentice. De aceea, nu doar catolicii, dar şi persoanele de alte religii sau fără nicio religie aşteptau un mesaj puternic şi convingător din partea Papei. Nu puţini sunt creştinii care încă mai cred că Biserica trebuie să fie separată de lume, de politică, de societate, dar Papa a reamintit că Biserica nu trebuie să fie detaşată de realitate: noi trebuie să mergem mai departe cu eforturile noastre. În plus, vizita Papei ne reaminteşte care este esenţa credinţei, în special pentru Biserica noastră provenită din martiri şi cum putem trăi astăzi realitatea ca şi creştini, mergând împotriva curentului şi vestind mesajul plin de bucurie al credinţei.”

Despre experienţa ei ca voluntar şi ce a impresionat-o la Papa Francisc, tânăra sud-coreeană Emanuela:
•„Eu am văzut că Papa Francisc nu doar vorbeşte, dar dă viaţă cuvintelor din Evanghelie. Acest lucru m-a impresionat! Voiam să înţeleg cum mă poate ajuta învăţătura lui Isus să trăiesc în lumea aceasta, iar asta m-a împins să dau o mână de ajutor. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult la Papa Francisc a fost scena pe care am văzut-o la centrul pentru persoanele cu handicap: un copil abandonat cu degetul în gură. Când a ajuns Papa Francisc să îl salute, el îşi întorcea privirea. Poate că din cauza experienţei că a fost abandonat, nu arăta o mare afecţiune pentru adulţi. Dar Papa Francisc a aşteptat, iar apoi i-a întins şi degetul lui. El este Papa, dar în acelaşi timp este un bunic care ştie să iubească copiii, care este gata să iubească orice persoană are nevoie. Cred că toţi cei care au văzut această scenă, au privit-o ca pe-o dovadă de iubire umilă şi naturală. Vorbind cu prietenii mei coreeni, mai toţi au acelaşi motiv pentru care îl plac pe Papa Francisc: pentru că el se coboară. Nevrând să stea deasupra altora, el se coboară pentru a sta împreună cu cei săraci. Iar aceasta nu cu ipocrizie, ci cu o apropiere adevărată.”

(RV – A.C.)