2014-08-20 13:34:00

Cardinalul Filoni, trimisul Papei Francisc în Irak, le-a dus creștinilor mesajul Papei de apropiere și de sprijin


(RV – 20 august 2014) RealAudioMP3 Cardinalul Fernando Filoni, prefectul Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor, își continuă misiunea, în calitate de trimis al Papei în mijlocul creștinilor din Irak. Mai întâi, vizita la Erbil, în Kurdistan, urmată de vizita la Bagdad, cu înmânarea unui mesaj al Papei președintelui irakian, Fuad Masum.
Despre situația refugiaților, să ascultăm mărturia cardinalului Filoni, contactat telefonic la Erbil, de colegul nostru Sergio Centofanti. Misiunea în Irak a cardinalului Filoni se apropie de sfârșit, revenirea la Roma fiind prevăzută pentru joi, 21 august.


Card. Filoni: Se observă cum zi de zi, chiar și în condiții de precaritate, se decid soluții oportune pentru facilitarea prezenței a peste 20 de mii de refugiați aici, la Erbil, mai ales în orașul Ankawa, un oraș aproape în totalitate creștin caldeean, unde refugiații sunt găzduiți în diferite locuri: grădina din apropierea bisericii și chiar biserica, sălile de catehism și alte centre care au fost dotate cu băi și dușuri, mai ales în condițiile în care aici temperatura este de 48 de grade. Primele exigențe ale acestor persoane sunt bunurile de primă necesitate, însă – după o primă rezolvare a situației de urgență – trebuie să ne gândim la viitor. (…) Toate autoritățile ne-au garantat colaborarea. Aici, în Irak, numărul refugiaților este de un milion și două sute de mii de refugiați, dintre care patru sute de mii sunt copii, refugiații aparținând diferitelor grupuri religioase și etnice. Există problematica garantării securității siturilor în care sunt găzduiți refugiații, apoi există chestiunea kurzilor denumiți peshmerga…


Întrebat în legătură cu apelul către comunitatea internațională a patriarhului caldeean Sako privind eliberarea satelor ocupate de jihadiști, cardinalul Fernando Filoni, trimisul Papei în Irak a spus:

Card. Filoni: Da, de fapt parcurgând mai ales partea de nord am constatat situațiile de precaritate care s-au creat, căci există probleme legate tocmai de nevoia de certitudine a acestor persoane privind existența lor în siguranță, chiar și în condițiile în care au fost constrânși să se refugieze. Solicitările noastre – ale mele, în calitate de cardinal, ale patriarhului și ale episcopului – nu sunt cereri personale, ci sunt cererile creștinilor ai căror purtători de cuvânt suntem. Ceea ce patriarhul a pus în scris este exact ceea ce au cerut creștinii, noi nu solicităm ceva pentru noi ci exprimăm preocupările și exigențele persoanelor întâlnite, nu doar creștini catolici ci și creștini de alte confesiuni, a credincioșilor yazidi și a altor minorități. (…) Aici, lumea are nevoie să fie sprijinită. Când am celebrat Sfânta Liturghie la Erbil și am transmis sentimentele de apropiere ale Sfântului Părinte, biserica era plină, alături de credincioșii care au invocat sprijin în favoarea refugiaților, aflându-se – în uniune spirituală – persoane refugiate în alte locuri ale acestui ținut. (R.V./A.M.)







All the contents on this site are copyrighted ©.