Audiența generală. Credința pe care o mărturisim ne îndeamnă la convertire și la curajul de a trăi zi de zi unitatea și sfințenia ce vin de la Dumnezeu

(RV – 27 august 2014) Cateheza audienței generale de miercuri, 27 august, a fost dedicată unui adevăr de credință pe care-l mărturisim în Simbolul apostolilor, când spunem că Biserica este "una" și "sfântă".

Vorbindu-le pelerinilor adunați în Piața Sfântul Petru, Pontiful a explicat că Biserica este una "pentru că-și are originea în Dumnezeu Trinitate, mister de unitate și de comuniune deplină" și este "sfântă" întrucât este "fondată pe Isus Cristos, este "însuflețită de Duhul său Sfânt și umplută de iubirea și mântuirea sa". Însă, a continuat, Biserica "este în același timp alcătuită din păcătoși care trăiesc zi de zi experiența propriilor fragilități și păcate". "În acest context, credința pe care o mărturisim ne îndeamnă la convertire și la curajul de a trăi zi de zi unitatea și sfințenia care provin de la Dumnezeu", a spus Pontiful, subliniind că "este Isus Cristos izvorul unității și sfințeniei noastre și, dacă noi nu suntem uniți și nu suntem sfinți, este din cauza faptului că nu-i suntem fideli Lui. Însă, a asigurat Pontiful, Isus "nu ne lasă singuri", "nu-și abandonează Biserica".

Împărțind cateheza dedicată Bisericii "una" și "sfântă" în trei părți, Pontiful a scos în evidență consolarea oferită nouă de Isus care s-a rugat mult pentru unitatea discipolilor, mai ales în apropierea Pătimirii, când trebuia să sosească momentul oferirii vieții pentru noi. Îndemnându-ne să recitim și să medităm unul din fragmentele cele mai intense și mai mișcătoare ale Evangheliei după Sfântul Ioan, din capitolul al 17-lea (cfr vv. 11.21-23), Papa a scos în evidență frumusețea de a fi pe deplin conștienți că, cu puțin înainte de a muri, Isus nu s-a preocupat de sine, ci s-a gândit la noi. Prin cuvintele "ca să fie una ca și noi", Isus s-a făcut mijlocitorul nostru pe lângă Tatăl, pentru a putea intra și noi în deplină comuniune de iubire cu El, încredințându-ne în același timp un "testament spiritual", pentru ca unitatea să devină tot mai mult "un element distinctiv al comunității noastre creștine și răspunsul cel mai frumos pentru toți cei care se întreabă despre motivația speranței care este noi". (cfr 1 Pt 3,15).

În a doua parte a catehezei, Pontiful a revenit asupra fragmentului din capitolul al 17-lea al Evangheliei după Sfântul Ioan, versetul 21: "…ca toți să fie una, după cum tu, Tată, ești în mine și eu în tine, ca și ei să fie una, după cum tu Tată, ești în mine și eu în tine, ca și ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că tu m-ai trimis" (In 17, 21). Explicând că Biserica a încercat încă de la început să realizeze această intenție care stă mult la inima lui Isus, Papa s-a oprit asupra numeroaselor păcate împotriva unității, atrăgând atenția că acestea nu se referă doar la marile erezii și schisme, ci și la lipsuri foarte comune din comunitățile noastre, la păcatele "parohiale", spunând că uneori, parohiile noastre care sunt chemate să fie locuri de împărțire unii cu ceilalți și de comuniune sunt, în mod trist, marcate de invidie, gelozie, antipatie, bârfe, lucru care "este uman, dar nu este creștin". Pontiful a explicat că acest lucru se întâmplă când "țintim la primele locuri, când ne punem în centru pe noi înșine, cu ambițiile noastre personale, cu modul nostru de a vedea lucrurile, judecându-i pe alții; se întâmplă atunci când privim la defectele fraților, în loc să ne uităm la calitățile lor și când dăm mai multă importanță la ceea ce ne divide decât la ceea ce ne unește".

În a treia parte a catehezei dedicate adevărului de credință potrivit căruia Biserica este "una" și "sfântă", după ce a vorbit despre intensa dorință și preocupare a lui Isus față de unitatea Bisericii și după ce a trecut în revistă păcatele noastre împotriva unității Bisericii, Papa Francisc s-a oprit asupra necesității de a ne face un serios examen e de conștiință. Pontiful a subliniat că, într-o comunitate creștină, diviziunea este unul dintre păcatele cele mai grave, pentru că diviziunea este semnul diavolului, care separă și ruinează relațiile, și nu al operei lui Dumnezeu care dorește ca noi să creștem în capacitatea de a ne accepta reciproc, de a ne ierta și de a ne voi binele unii celorlalți.

R.V./A.M.