2014-09-01 14:38:16

Vizita cardinalului Leonardo Sandri în România, sub semnul dialogului între creștinii de diferite confesiuni


RV 01 sep 2014. S-a încheiat duminică vizita de trei zile efectuată la București de cardinalul Leonardo Sandri, prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale. Apelul în favoarea creștinilor persecutați dar și la intensificarea dialogului între creștini, au constituit – s-ar putea spune - firul unificator al întregii vizite. Cardinalul a participat la instalarea canonică a primului episcop al noii eparhii greco-catolice de București, a efectuat o vizită la patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române și a prezidat Sfânta Liturghie la prima aniversare a beatificării lui Vladimir Ghika, preot, martir, pe care l-a numit ”mărturisitor sublim al dragostei pentru unitatea Bisericilor”.

Instalarea canonică a PS Mihai Frățilă
”Să dați mereu o mărturie luminoasă pentru comuniunea eclezială, mai întâi de toate cu frații și surorile de tradiție romano-catolică, precum și cu Biserica Ortodoxă Română”, a spus cardinalul Sandri la predica Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, prezidată sâmbătă în capitală de cardinalul Lucian Mureșan pentru instalarea PS Mihai Frățilă ca episcop al noii eparhii greco-catolice de București.

”Chemarea pe care ți-o adresez, mică Biserică Greco-Catolică din București”, a spus cardinalul, ”este de a face să strălucească harurile pe care Dumnezeu ți le-a încredințat. (…) În mod special, să depuneți întotdeauna eforturi pentru a face mereu luminoasă mărturia comuniunii ecleziale. Mai întâi de toate, cu frații și surorile noastre de tradiție latină, ocazie cu care îl salut pe Înalt Preasfinția Sa, Arhiepiscopul Ioan Robu, dar, de asemenea, cu Biserica Ortodoxă din România, cu Patriarhul Daniel, pe care îl voi întâlni în această după-amiază. Să ne străduim împreună să înfăptuim dreptatea și adevărul, să facem în fiecare zi gesturi de împăcare, repetând deseori cuvintele patriarhului Iosif, vândut ca rob în Egipt, dar care a ajuns să le spună celor care l-au îndepărtat: "Îi caut pe frații mei". Sunt oare prea mari aceste cereri? Oare trezesc în noi vreo rezistență umană? Să nu ne descurajăm și să nu ne oprim din cursa care îl are drept scop pe Cristos însuși și comuniunea sfinților!”.

Vizita la Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române
Tot sâmbătă, la București, potrivit comunicatului de presă difuzat de Congregația pentru Bisericile Orientale, cardinalul Sandri a efectuat o vizită ecumenică la patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române. Cardinalul a fost însoţit ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop şi mitropolit romano-catolic de Bucureşti, şi de PS Mihai Frăţilă, al eparhiei greco-catolice de Bucureşti.

La finalul întâlnirii de la Reşedinţa Patriarhală, aflăm de pe site-ul basilica.ro, cardinalul Leonardo Sandri a declarat: „Am venit în România pentru a fi alături de Biserica greco-catolică în aceste zile odată cu instalarea noului episcop Mihai Frăţilă, al eparhiei greco-catolice de Bucureşti. În acest context am crezut că este de bună cuviinţă să fac o vizită şi Preafericitului Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, purtând în acelaşi timp şi salutul Sanctităţii Sale Papa Francisc, care este un foarte mare admirator atât al Bisericii Ortodoxe Române cât şi al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel”.

Aniversarea beatificării preotului martir Vladimir Ghika
Duminică, 31 august, ultima zi a vizitei efectuată în România, cardinalul Leonardo Sandri a prezidat în catedrala romano-catolică din București Sfânta Liturghie la care s-a marcat un an de la beatificarea lui Vladimir Ghika, preot, martir.

”În comuniunea sfinților„ a spus card. Sandri la predica Sfintei Liturghii, „îl simțim aproape pe Sfântul Ioan Paul al II-lea, canonizat la 27 aprilie, care a vizitat iubita țară a României acum 15 ani. Îi mulțumesc arhiepiscopului Ioan Robu și episcopului auxiliar Cornel Damian, care ne găzduiesc în această frumoasă catedrală istorică, fiind recunoscător și pentru ceea ce faceți în favoarea fraților din Biserica greco-catolică”.

”O amintire pătrunsă de emoție ne cuprinde pe noi toți acum când celebrăm prima aniversare de la beatificarea martirului Vladimir Ghika, mărturisitor sublim al dragostei pentru unitatea Bisericilor în Cristos, care ieri (sâmbătă – n.r.) s-a bucurat cu siguranță și de inaugurarea eparhiei «Sfântul Vasile cel Mare» la București a Românilor, în a cărei mică catedrală el și-a dedicat mai mulți ani de apostolat la întoarcerea de la Paris. ”Mijlocirea Fericitului Vladimir Ghika”, a continuat cardinalul la predica Sfintei Liturghii, ”să ajute mai ales drumul de comuniune între bisericile catolice, latină și orientală, cu frații ortodocși. Să ne lăsăm călăuziți de Cristos, lumina adevărată care îl luminează pe tot omul, după cum obișnuia să spună Fericitul Ghika: «Lumina este tăcută. Aproape că nu se vede. Dar numai ea, lumina, ne permite să-l recunoaștem pe cel care ne vorbește».

”Mai mare decât toate slăbiciunile noastre”, a reluat cardinalul, ”să fie dorul nostru de Domnul, (după cuvintele psalmistului) «sufletul meu este însetat de Dumnezeu, de Dumnezeul cel viu»: să ne lăsăm găsiți de El, să ne lăsăm mântuiți, pentru a deveni profeți și apostoli chiar și în această lume care, deși este plină de contradicții, corupție și violență, este totuși întotdeauna iubită de Dumnezeu, care l-a dat pe Fiul său Isus pe Cruce. Primul semn al credibilității a uceniciei noastre creștine să fie armonia trăită împreună cu Biserica greco-catolică, deschiderea la dialogul curajos și sincer cu frații Bisericii Ortodoxe din România și întrecerea comună în a se stima unii pe alții și în slujirea carității, mai ales față de cei mai săraci, suferinzi și de cei care și-au pierdut speranța din cauza dramelor familiale, a locului de muncă și a singurătății”.

”Gândul nostru și rugăciunea noastră – a spus cardinalul Sandri - se îndreaptă și spre frații și surorile din Irak, Siria și Ucraina. Celor care trec prin încercări din cauza credinței lor, smulși din casele lor marcate cu semnul lui Isus Nazarineanul, lipsiți nu rareori de afecțiunea cea mai scumpă, umiliți în nevinovăția copiilor și în aspectul conjugal al soțiilor, să le fie dat să cunoască focul arzător al iubirii lui Dumnezeu, care ne-a cucerit și a dat plinătate inimii noastre. Să fie îngăduit ca flăcările carității și solidarității internaționale să le acopere și să le învingă pe cele criminale și iraționale din cei care jefuiesc și comit violență în numele lui Dumnezeu, ajungând chiar să forțeze mințile copiilor pentru a-i învăța distrugere, ură și violență împotriva fraților în umanitate”.

Amintind îndemnurile repetate ale Papei Francisc la exercițiul speranței și al carității, cardinalul Sandri a încheiat cu o referință la Veghea de rugăciune pentru pace în Siria, celebrată de Sfântul Părinte la 7 septembrie 2013 în Piața Sfântul Petru: ”În apropierea primei aniversări de la «marele exorcism» al violenței care era să se abată asupra Siriei - a spus cardinalul - încă o dată, împreună cu Papa, să ne rugăm, să postim și să mijlocim. Să o cerem și prin mijlocirea Sfântului Iosif, patronul acestei frumoase catedrale, a Sfântului Ioan Paul al II-lea și a Fericitului Vladimir Ghika. Amin”.

La sfârșitul Sfintei Liturghii – aflăm de pe site-ul arcb.ro - IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București i-a mulțumit cardinalului pentru participarea sa la aniversarea beatificării și l-a rugat să transmită Sfântului Părinte Papa Francisc afecțiunea și supunerea clerului și credincioșilor catolici din România. La rândul său, card. Sandri i-a oferit arhiepiscopului mitropolit dr. Ioan Robu o medalie aniversară a celebrării canonizării celor doi Suverani Pontifi care au vizitat România de-a lungul vieții lor – Ioan al XXIII-lea și Ioan Paul al II-lea – și a transmis afecțiunea, salutul şi binecuvântarea Papei Francisc.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.