2014-09-18 14:01:47

Referendumul pentru independenţa Scoţiei: poziţia catolicilor


RV 18 septembrie 2014. Joi, 18 septembrie are loc în Scoţia referendumul pentru independenţa faţă de Marea Britanie, după trei sute de ani de uniune între Anglia şi Scoţia. Alegătorii vor putea vota până la ora locală 22.00.

Despre decizia care va marca pentru totdeauna istoria Scoţiei, monseniorul Leo Cushley, arhiepiscopul de St. Andrews şi Edinburgh este de părere că „oamenii din Scoţia, din Marea Britanie în ansamblu, descoperă cu repeziciune, în special în aceste zile, importanţa deciziei pe care scoţienii sunt pe punctul să o ia. Se spune, continuă prelatul, că marja dintre cei care sunt în favoarea şi cei împotriva independenţei Scoţiei este foarte mică. Cu toate acestea, în opinia unora, campania celor care susţin independenţa pare că a ştiut să se mobilizeze mai bine decât susţinătorii campaniei adverse”.

Un aspect interesant al referendumului, adaugă arhiepiscopul, este că a reuşit să „facă parte din toate conversaţiile, toţi vorbesc despre asta. Ştiu de asemenea că oamenii merg să se înregistreze pentru a putea vota, cum nu s-a mai întâmplat la alegerile anterioare. Un alt aspect ce caracterizează dezbaterea actuală este că până acum a fost una liniştită, cordială şi non-violentă”.

„Conform statisticilor, a încheiat prelatul, pare că un procent semnificativ de catolici se declară în favoarea independenţei, deşi poziţia catolicilor în general este destul de echilibrată”.

(RV – S.C. – A.C.)








All the contents on this site are copyrighted ©.