2014-09-21 11:44:30

Papa Francisc în Albania: ”În primăvara libertății, nimeni să nu folosească numele lui Dumnezeu pentru acte de violență!” (text)


RV 21 sep 2014. Sfântul Părinte a sosit duminică dimineață în Albania, unde efectuează o vizită apostolică de o zi. Aceasta reprezintă prima vizită a pontificatului într-o țară din Europa și a patra călătorie apostolică internațională a Papei Francisc, după Brazilia, Locurile Sfinte și R. Coreea.

Vizita Papei cuprinde cinci discursuri în italiană și are loc la Tirana, capitala unei țări care, după cum a spus la ceremonia de bun venit, se distinge prin ”conviețuirea pașnică și colaborarea dintre apartenenții la diversele religii”, într-un ”climat de respect și încredere reciprocă între catolici, ortodocși și musulmani”.

Din momentele cele mai semnificativ ale vizitei, de menționat întâlnirea cu autoritățile statului și membrii Corpului Diplomatic, la ora 10.00 la Palatul Președinției; Sfânta Liturghie și rugăciunea Angelus Domini, începând cu ora 11.00, în Piața Maica Tereza; întâlnirea interreligioasă de la Universitatea Catolică din Tirana, la ora 16.00; rugăciunea Vesperelor din noua catedrală a capitalei albaneze, la ora 17.00, cu participarea preoților, persoanelor consacrate, seminariștilor și a mișcărilor bisericești; în fine, la ora 19.00, întâlnirea cu copiii și personalul Centrului ”Betania”, la care participă și reprezentanți ai celorlalte centre de caritate. În jurul orei locale 19.45, ceremonia de rămas bun și plecarea spre Roma, unde Pontiful ajunge la ora 21.30 pe aeroportul Ciampino.

Călătoria apostolică a Papei Francisc la Tirana este a doua efectuată de un Suveran Pontif în ”Țara Vulturilor”. Prima călătorie a fost efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea la 25 aprilie 1993, la doi ani de la căderea dictaturii și de la stabilirea relațiilor diplomatice între Sfântul Scaun și R. Albania. Călătoria apostolică a lui Ioan Paul al II-lea a durat 14 ore și a avut momentul culminant la Scutari. În catedrala acestui oraș, care a fost transformată în sală de sport de regimul comunist și consacrată din nou cu puțin timp înainte de călătoria apostolică, Pontiful ”venit de departe” a celebrat Sfânta Liturghie și a binecuvântat piatra de temelie a sanctuarului dedicat Sfintei Fecioare Maria, Maica Bunului Sfat (construit în 1895 și demolat de regimul comunist în 1967). Tot atunci, Ioan Paul al II-lea a consacrat patru episcopi, printre care se afla și actualul arhiepiscop de Tirana, mons. Rrok Mirdita.

Papa Francisc a sosit duminică pe aeroportul internațional ”Maica Tereza” din Tirana la ora 9.00, unde a fost întâmpinat de o delegație oficială condusă de primul ministru albanez, Edi Rama. Erau prezenți episcopii albanezi și un grup de credincioși. Mii de persoane au ieșit în stradă să salute trecerea Pontifului de la aeroport spre Palatul Președinției, unde a avut loc ceremonia oficială de bun venit. Steagurile Vaticanului și Albaniei însoțeau pe bulevardul central fotografiile uriașe ale celor 40 de mărturisitori eroici ai credinței catolice în timpul regimului comunist. Deși majoritatea albanezilor se declară musulmani iar catolicii reprezintă 15% din populație, sosirea Papei Francisc a trezit o atmosferă de intensă bucurie și rară sărbătoare.

Cei aproape 25 de ani care au trecut de când Albania și-a regăsit drumul greu dar fascinant al libertății, au fost în centrul discursului pe care Papa l-a adresat autorităților statului și membrilor Corpului Diplomatic, în prezența președintelui albanez Bujar Nishani. La tradiționalul schimb de daruri, Pontiful a oferit președintelui un facsimil, atât pe hârtie cât și în format digital, al Primului Liturghier în limba albaneză, realizat în 1555, care reprezintă și prima carte tipărită în această limbă.

Redăm mai jos, în traducerea noastră de lucru, discursul Papei Francisc la întâlnirea cu președintele țării, autoritățile statului și membrii Corpului Diplomatic acreditat la Tirana:


"Domnule Președinte,
Domnule Prim-Ministru,
Distinși membri ai Corpului Diplomatic,
Excelențe, Doamnelor și Domnilor


Sunt foarte bucuros să mă aflu aici, cu voi, în nobilul pământ al Albaniei, țară de eroi, care și-au sacrificat viața pentru independența Țării, și pământ de martiri, care au dat mărturie despre credința lor în timpurile dificile ale persecuției. Vă mulțumesc pentru invitația de a vă vizita patria, numită "țara vulturilor", și pentru primirea voastră sărbătorească.

A trecut deja aproape un sfert de secol de când Albania a regăsit calea anevoioasă dar biruitoare a libertății. Aceasta a permis societății albaneze să întreprindă un parcurs de reconstrucție materială și spirituală, să pună în mișcare atâtea energii și inițiative, să se deschidă colaborării și comerțului cu țările vecine din Balcani și cu statele riverane Mării Mediterane, cu Europa și cu întreaga lume. Regăsirea libertății v-a permis să priviți la viitor cu încredere și speranță, să inițiați proiecte și să țeseți din nou prietenii cu națiuni vecine și îndepărtate.


Respectul față de drepturile omului – respectul este un cuvânt important pentru voi – printre care se evidențiază libertatea religioasă și de exprimare a opiniei, reprezintă de fapt condiția preliminară pentru însăși dezvoltarea socială și economică a unei țări. Când demnitatea omului este respectată și drepturile sale sunt recunoscute și garantate, înfloresc și creativitatea și spiritul întreprinzător, iar personalitatea umană este în măsură să desfășoare multiplele sale inițiative în favoarea binelui comun.


Mă bucur în mod deosebit pentru o încântătoare caracteristică a Albaniei, ce trebuie conservată cu toată grija și atenția: mă refer la conviețuirea pacifică și la colaborarea dintre cei care aparțin diferitelor religii. Climatul de respect și de încredere reciprocă dintre catolici, ortodocși și musulmani este un bun prețios pentru Țară și dobândește o relevanță specială în timpul nostru, când unele grupuri extremiste deformează autenticul sens religios, falsificându-se și instrumentalizându-se diferențele dintre diverse confesiuni, încât ajung să se transforme în motive periculoase de ciocniri și violențe, în loc să fie ocazii de dialog deschis, respectuos și de reflecție comună asupra a ceea ce înseamnă credința în Dumnezeu și urmarea legii Sale.


Nimeni să nu creadă că se poate face scut din Dumnezeu în timp ce proiectează și înfăptuiește acte de violență și de samavolnicie. Nimeni să nu facă din religie un pretext pentru propriile acțiuni împotriva demnității omului și a drepturilor sale fundamentale, în primul rând dreptul la viață și la libertatea religioasă a tuturor!


În schimb, ceea ce vedem în Albania demonstrează că este nu doar de dorit conviețuirea pacifică și fructuoasă între persoane și comunități aparținând diferitelor religii, dar că este posibilă și practicabilă în mod concret. Conviețuirea pacifică dintre diferite comunități religioase reprezintă de fapt un bine inestimabil pentru pacea și dezvoltarea armonioasă a unui popor. Este o valoare ce trebuie păstrată și alimentată zilnic, prin educația în spiritul respectului față de diferențele și identitățile specifice, deschise față de dialog și colaborare pentru binele tuturor, prin exercițiul cunoașterii și al stimei reciproce. Acesta este un dar ce trebuie cerut întotdeauna Domnului în rugăciune. Fie ca Albania să continue mereu pe această cale, devenind pentru toate țările un exemplu din care să se inspire!


• ”Domnule președinte, după iarna izolării și a persecuțiilor, a ajuns în sfârșit primăvara libertății. Prin alegeri libere și noi structuri instituționale, s-a consolidat pluralismul democratic, ceea ce a înlesnit și reluarea activităților economice. Mulți, mai ales la început, mânați de căutarea unui loc de muncă și de condiții mai bune de viață, au luat calea emigrației și contribuie în felul lor la progresul societății albaneze. Mulți alții au redescoperit motivațiile lor pentru a rămâne în patrie și a o construi din interior. Eforturile și sacrificiile tuturor au cooperat la îmbunătățirea condițiilor generale.

Biserica Catolică, din partea ei, a avut posibilitatea să-și reia existența normală, restabilindu-și ierarhia și înnodând firele unei lungi tradiții. Au fost edificate sau reconstruite locuri de cult, printre care iese în evidență sanctuarul Fecioarei Maria, Maica Bunului Sfat, la Scutari; au fost înființate școli și importante centre de educație și asistență, la dispoziția tuturor locuitorilor. De aceea, prezența Bisericii și activitatea ei sunt percepute, pe bună dreptate, nu doar ca un serviciu adus comunității catolice, dar întregii națiuni.

Fericita Maica Tereza, împreună cu martirii care și-au mărturisit credința în mod eroic – spre care se îndreaptă considerația noastră cea mai înaltă și rugăciunea noastră – se bucură cu siguranță în ceruri pentru efortul bărbaților și femeilor de bună voință depus pentru înflorirea societății și a Bisericii din Albania.

Acum, însă, se prezintă noi provocări la care trebuie să se răspundă. Într-o lume care tinde spre globalizarea economică și culturală, este necesar să se depună orice efort pentru ca creșterea și dezvoltarea să fie puse la dispoziția tuturor și nu doar a unei părți din populație. În plus, o atare dezvoltare nu va fi autentică dacă nu va fi demnă de susținut și echitabilă, altfel spus, dacă nu va ține cont de drepturile celor săraci și nu va respecta mediul. La globalizarea piețelor e necesar să corespundă o globalizare a solidarității; la creșterea economică trebuie să se adauge o mai mare respectare a creației; odată cu drepturile individuale trebuie tutelate și drepturile realităților intermediare dintre individ și stat, prima dintre toate acestea fiind familia. Albania poate să înfrunte astăzi aceste provocări într-un cadru de libertate și stabilitate, care au nevoie de consolidare și care oferă bune speranțe pentru viitor.

Vă mulțumesc din inimă fiecăruia dintre voi pentru primirea deosebită și, cum a făcut sfântul Ioan Paul al II-lea în aprilie 1993, invoc asupra Albaniei ocrotirea Fecioarei Maria, Maica Bunului Sfat, încredințându-i ei speranțele întregului popor albanez. Dumnezeu să reverse asupra Albaniei harul și binecuvântarea sa!”.

(rv – A.M. – A.D.)







All the contents on this site are copyrighted ©.