2014-09-22 12:27:23

Papa Francisc în Albania. Conversația cu jurnaliștii de la bordul aeronavei oficiale: ”E impresionant să-l auzi pe un martir vorbind despre martirajul său!”


RV 22 sep 2014. Pe durata zborului de la Roma la Tirana, dar și la întoarcere, Sfântul Părinte a avut un colocviu cu jurnaliștii acreditați pentru călătoria sa apostolică în Albania. În scurtul salut pe care l-a adresat jurnaliștilor înainte de aterizarea la Tirana, Pontiful a subliniat că ”Albania este o țară care a suferit mult și a îndurat multe chinuri. (…) Dar este o țară care a reușit să găsească o anumită pace în privința diferențelor religioase, ceea ce reprezintă un semn frumos pentru lume, dialogul, pacea, acest dialog care face posibilă guvernarea”.

Mai lungă, în schimb, conversația Sfântului Părinte cu jurnaliștii în timpul zborului de întoarcere la Roma, duminică seară. La întrebarea unei jurnaliste a televiziunii publice din Albania, Pontiful a remarcat că în această țară a observat mai mult decât o simplă ”toleranță” între membrii diverselor religii, chiar o anumită ”fraternitate”. Desigur, ”am văzut mai îndeaproape suferința pe care voi, albanezii, a trebuit să o îndurați. Cât privește faptul de a fi tolerant, aș schimba cuvântul: albanezul nu este tolerant, este frate. Are capacitatea fraternității, care este mai mult. Și aceasta se vede în conviețuirea și colaborarea dintre islamici, ortodocși și catolici. Colaborează între ei, dar ca frați. Și apoi, un alt lucru care m-a impresionat încă de la început este tinerețea acestei țări. Când am remarcat acest fapt mi-au spus că este țara cea mai tânără din Europa. Dar Albania, și acest lucru se vede, are o dezvoltare superioară în domeniul culturii și al guvernării, care se datorează acestei fraternități”.

Referindu-se la anii persecuției comuniste din Albania Papa Francisc a recunoscut că s-a pregătit personal pentru a cunoaște mai bine situația Bisericii din această țară: ”De două luni de zile am studiat ca să înțeleg această perioadă dificilă din Albania. Am studiat puțin și începuturile. Voi aveți rădăcini culturale foarte frumoase și puternice, de mare cultură, încă de la început. Am studiat această perioadă, care a fost o perioadă de cruzime: nivelul de cruzime a fost înspăimântător. Când am văzut aceste fotografii (cu mărturisitorii eroici ai credinței – n.r.), nu numai catolici, dar și ortodocși și musulmani, mă gândeam la cuvintele prin care li se spunea: «Tu nu trebuie să crezi în Dumnezeu». Cu toate acestea, ei răspundeau: «Eu cred în Dumnezeu». Și pentru aceasta erau uciși. De aceea spun că toate cele trei componente religioase au dat mărturie pentru Dumnezeu și acum dau mărturie pentru fraternitate”.

Cât privește mesajul pe care îl transmite călătoria sa apostolică de duminică, Papa a spus că acesta merge mult mai departe. ”Albania a făcut un parcurs de pace, conviețuire și colaborare care merge mai departe, merge la țările care au la fel rădăcini etnice diferite. Ați spus că Albania este o țară majoritar musulmană, e adevărat, dar nu este o țară musulmană, este o țară europeană. Acest fapt pentru mine a fost o surpriză. Albania este o țară europeană, prin cultura ei, prin cultura conviețuirii și prin cultura istorică pe care a avut-o”.

Un alt jurnalist a remarcat că l-a văzut pentru prima dată pe Papa Francisc lăcrimând la auzul mărturiilor date de cei care au îndurat persecuția comunismului. ”E impresionant să auzi vorbind un martir despre propriul martiraj. Cred că noi toți care eram acolo, am fost emoționați. Și acei martori vorbeau ca și cum ar fi vorbit despre alții, cu naturalețe, cu smerenie. În ce mă privește, m-a impresionat foarte mult!”.

Papa Francisc a răspuns în fine la o întrebare cu privire la următoarele călătorii apostolice. ”Următoarele călătorii”, a spus Suveranul Pontif, ”vor fi: pe 25 noiembrie la Strasbourg, la Consiliul Europei și Parlamentul European, ambele instituții. Apoi, pe 28 noiembrie, probabil, în Turcia, ca să fiu acolo pentru sărbătoarea Sfântului Andrei, de la 30 noiembrie, alături de patriarhul Bartolomeu”.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.