Flori pentru toţi bunicii din lume în piaţa Sf. Petru
RV 23 septembrie 2014. Papa Francisc acordă o atenţie deosebită bătrânilor
şi rolului important pe care îl au în societatea noastră. La
28 septembrie Sfântul Părinte inaugurează săptămâna internaţională dedicată
bătrânilor cu întâlnirea ce are ca temă „Binecuvântarea unei vieţi
îndelungate”, iar bătrânii şi bunicii din toată lumea sunt invitaţi
să participe la Sfânta Liturghie din piaţa Sf. Petru.
Cu această
ocazie, Italia şi Olanda vor dona florile pentru realizarea decoraţiunilor de la altar.
Stilul ornamentelor florale va fi caracterizat de simplitate, în concordanţă
deplină cu stilul de viaţă al Papei Francisc. Altarul va fi ornat cu 500 de trandafiri
albi Avalanche, 500 de crini galbeni, 250 de margarete albe şi 250 galbene.
Florile simbolizează valoarea imensă a bătrânilor şi bunicilor. Trandafirul alb Avalanche
exprimă iubirea şi devotamentul. Crinul este floarea Mariei în calitate de ocrotitoare
a familiei. Margareta reprezintă adevărul, respectiv adevăratele valori importante
în viaţă. Albul şi galbenul sunt culorile Vaticanului.
Florile
sunt un dar din partea Fundaţiei italiene Felini, lucrările decorative vor
fi realizate de Serviciul Grădinilor Vaticanului. Fundaţia Felini are ca obiective
promovarea dialogului dintre generaţii.