2014-09-29 12:59:41

Satana prezintă lucrurile rele ca fiind bune cu intenția de a distruge umanitatea: Papa Francisc


(RV – 29 septembrie 2014) RealAudioMP3 Satana prezentă lucrurile ca și cum ar fi bune dar intenția sa este de a distrugere omul, poate folosind motivații umaniste. Îngerii luptă împotriva diavolului și ne apără: aceasta este în sinteză reflecția Papei Francisc la omilia Sfintei Liturghii celebrate luni dimineață în capela rezidenței "Sfânta Marta" din Vatican, în sărbătoarea sfinților Mihail, Gabriel și Rafael, Arhangheli.

Mai multe amănunte, în serviciul colegului nostru Sergio Centofanti:

Lecturile zilei ne prezintă imagini foarte tari istorisite de profetul Daniel: viziunea slavei lui Dumnezeu, cu Fiul Omului – Isus Cristos – în fața Tatălui; apoi de Sfântul Ioan, în Apocalips, care istorisește despre lupta arhanghelului Mihail și a îngerilor săi împotriva Balaurului cel mare, "şarpele de la început, cel care se numeşte diavol şi Satana, cel care înşeală lumea întreagă" dar care a fost doborât și apoi Evanghelia după Sfântul Ioan, în care Isus îi spune lui Natanael: "veţi vedea cerurile deschise şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând peste Fiul Omului".


Papa Francisc: Dar această luptă are loc după ce Satana încearcă să distrugă femeia care dădea naștere fiului. Satana încearcă întotdeauna să-l distrugă pe om: acel on pe care profetul Daniel îl vedea acolo, în slavă, și despre care Isus îi spunea lui Natanael că va veni în slavă. Biblia ne vorbește de la început despre acest lucru: despre seducția Satanei cu scopul de a distruge, poate din invidie. În Psalmul 8 se citește: 'Tu l-ai făcut pe om mai presus de îngeri', iar marea inteligență a îngerului (căzut n.n.) nu putea suporta umilința ca o creatură inferioară să fie așezată mai presus.

De aceea, Satana încearcă să distrugă umanitatea și pe noi toți:

Papa Francisc: Multe proiecte, înafara propriilor păcatelor, însă numeroase proiecte de dezumanizare a persoanei umane sunt opera sa, pentru simplul fapt că-l urăște pe om. Este viclean: așa cum spune prima pagină din Cartea Genezei: este prefăcut. Prezintă lucrurile ca și cum ar fi bune, însă intenția sa este să distrugă. Iar îngerii ne apără. Îl apără pe om și îl apără pe Omul-Dumnezeu, pe Omul superior – pe Isus Cristos, cel care este perfecțiunea umanității, cel mai perfect. De aceea, Biserica îi onorează pe îngeri, căci vor fi în slava lui Dumnezeu – sunt în slava lui Dumnezeu – pentru că apără marele mister ascuns de Dumnezeu: Cuvântul întrupat.


"Îndatorirea poporului lui Dumnezeu este de a păzi în rândul său prezența omului Isus" pentru că "este omul cel care dă viață tuturor oamenilor". În schimb, în proiectele sale de distrugere, Satana inventează "explicații umaniste" care se îndreaptă de fapt împotriva omului, împotriva umanității și a lui Dumnezeu".

Papa Francisc: Lupta este o realitate cotidiană, în viața creștină: în inima noastră, în viața și în familia noastră, în popoarele și în bisericile noastre… Dacă nu se luptă vom fi învinși. Însă Domnul a dat această misiune în special îngerilor: misiunea de a lupta și a de a învinge. Iar cântul final din Apocalips, după această luptă, este foarte frumos: "Iată, acum a venit mântuirea, tăria şi împărăţia Dumnezeului nostru şi puterea Unsului său! Căci a fost izgonit învinuitorul, cel care îi acuza zi şi noapte.

La finalul omiliei, Pontiful a îndemnat să ne rugăm arhanghelilor Mihail, Gabriel și Rafael și să recităm acea rugăciune antică, dar foarte frumoasă, către arhanghelul Mihail, pentru a continua lupta în apărarea misterului cel mai mare al umanității: Cuvântul care s-a făcut Om, a murit și a înviat. Aceasta este comoara noastră. Fie ca arhanghelul să continue să lupte pentru a o păzi.

Să spunem împreună invocația către Arhanghelul Mihail (o versiune scurtă a rugăciunii scrise de Papa Leon al XIII-lea: “Sfinte Mihail arhanghelul, apără-ne în luptă, ocrotește-ne împotriva răutăţii şi curselor Diavolului; ne rugăm cu smerenie ca Dumnezeu să-l pedepsească; iar tu, prinţ al oştirilor cereşti, prin puterea dumnezeiască, aruncă-l în Iad pe Satana şi pe celelalte duhuri rele, care rătăcesc prin lume căutând să ruineze sufletele. Amin.”


R.V./A.M.







All the contents on this site are copyrighted ©.