Beatificarea Papei Paul al VI-lea. Minunea atribuită viitorului Fericit
(RV – 16 octombrie 2014) Duminică, 19 octombrie,
va fi beatificat Papa Paul al VI-lea, chiar în ziua încheierii celei de-a Treia Adunări
Extraordinare a Sinodului Episcopilor. Amintim că Sinodul Episcopilor este un organism
consultativ dorit chiar de Paul al VI-lea, imediat după Conciliul Vatican al II-lea.
Este așadar evident că alegerea acestei date nu este întâmplătoare ci este, cumva,
asemenea unui act de mulțumire față de acest om iluminat și umil care a călăuzit cu
fidelitate, bunătate și statornicie barca lui Petru, într-un anotimp cu adevărat dificil
pentru viața Bisericii.
Miracolul grație căruia Papa Montini va fi ridicat
la cinstea altarelor este vindecarea, în 2001, în Statele Unite ale Americii, unui
făt în luna a cincea care se afla în condiții foarte critice. Diagnosticul medical
evidenția un ridicat risc de moarte pentru făt în sânul matern sau posibile grave
malformații. Între timp, această mamă a întâlnit o călugăriță italiancă care-l cunoscuse
personal pe Papa Montini, sfătuind-o să-i ceară mijlocirea pentru sănătatea fătului
și pentru buna reușită a sarcinii.
Printre diferitele ipoteze, medicul
care avea cazul în îngrijire, a sfătuit-o pe mamă să facă întrerupere de sarcină.
Însă, această mamă eroică, a decis cu multă credință și curaj, să continue sarcina.
Copilul s-a născut prin cezariană, la opt luni. Sănătatea copilului a fost monitorizată
de medici timp de doisprezece ani până când comisia medicală a Congregației pentru
Cauzele Sfinților a certificat vindecarea inexplicabilă.
Acest miracol dobândește
o mare semnificație dacă luăm în considerație tenacitatea cu care Papa Paul al VI-lea
a apărat viața încă din momentul conceperii. Enciclica "Humanae vitae" a reprezentat
într-adevăr un bastion al apărării vieții, declarând cu fermitate opoziția Bisericii
față de metodele contraceptive, față de avortul intenționat, față de sterilizarea
perpetuă sau temporară atât a bărbatului cât și a femeii și față de toate acțiunile
care împiedică procreația, atât precedent actului conjugal cât și în cadrul acestuia.
Totodată, această vindecare cu totul inexplicabilă din punct de vedere
medical pare să confirme marea iubire pe care acest Papă a manifestat-o față de viața
pe cale să se nască. El a înțeles atacul feroce al diavolului care încearcă în toate
modurile să împiedice conceperea și venirea pe lume a unei ființe umane create după
chipul și asemănarea lui Dumnezeu. În contextul unei perioade de mari descoperiri
tehnologice, medicale și științifice (cum au fost în anii '60 și '70), Papa Montini
a condamnat folosirea științei în scopul distrugerii vieții sau ca obstacol în calea
vieții pe cale să se nască, căci valoarea vieții este legată, înainte de toate, de
sacralitate sa. El a dat mărturie Bisericii și lumii întregi că viața trebuie întotdeauna
apărată din momentul conceperii și până la moartea naturală.
De asemenea,
credința acestei femei și mame americane, împreună cu mărturia vie a fiului ei vindecat
în mod miraculos prin mijlocirea viitorului Fericit Paul al VI-lea, sunt destinate
să ne amintească existența unei Biserici cerești care mijlocește în favoarea celor
mai slabi. O armată cerească, invizibilă ochiului omenesc, dar reală și vie, care
luptă împotriva capcanelor și seducțiilor celui rău, care încearcă în toate modurile,
profitând mai ales de incredulitatea unora, să distrugă multe vieți omenești, începând
cu cele mai lipsite de apărare.
Beatificarea unui Papă este semn de siguranță
și de speranță pentru întreaga Biserică, căci dacă el a fost vicar al lui Cristos
pe pământ, cu o apropiere unică față de voința divină, el va continua și din cer această
specială apropiere, prin iubitoarea sa mijlocire în favoarea întregii Biserici pelerine
pe acest pământ.
Rămâne memorabil apelul Papei Montini către Brigăzile
Roșii pentru eliberarea politicianului italian Aldo Moro. Paul al VI-lea a avut curajul
să se adreseze sechestratorilor, implorându-i cu umilință să elibereze ostaticul aflat
în mâinile lor. Ulterior, participarea sa la înmormântarea omului de stat asasinat
cu brutalitate a reprezentat un eveniment singular, un semn de apropiere, de compasiune
și speranță nu doar pentru familia lui Aldo Moro dar și pentru întreaga națiune italiană.
Amintim în final, chiar dacă este poate că cea mai importantă, acțiunea
sa pastorală neobosită și iluminată în călăuzirea - în timpul Conciliului Vatican
al II-lea - a transformărilor Bisericii Universale. Capacitatea sa de a vedea departe,
unită cu multă prudență și înțelepciune, i-au permis să realizeze mari schimbări în
interiorul Bisericii, fără a cauza schisme.
Amintim că, încă de la stabilirea
Conciliului Ecumenic Vatican al II-lea, era deja în act o revoltă a întregii societăți
față de Biserică. Revolta fiilor împotriva părinților, divorțuri, avorturi, libertate
sexuală, feminism, lupte de clasă, toate acestea reprezentau revendicări și situații
care începuseră să iasă la suprafață deja în timpul pontificatului lui Ioan al XXIII-lea.
Reforma
Bisericii a reprezentat un remediu pentru frânarea tuturor acestor schimbări în curs
în societate, servind în același timp vestirii cu claritate a adevărului revelat de
Isus Cristos despre om, viață, familie, muncă și păzirea creației.
Această
mare celebrare care va avea loc duminică, 19 octombrie, în Piața Sfântul Petru va
ajuta la descoperirea marii actualități a gândurilor, cuvintelor și gesturilor Papei
Paul al VI-lea, un om inspirat de Duhul Sfânt care a călăuzit întotdeauna cu fidelitate
și smerenie Biserica, în ciuda multor opoziții, atacuri și critici, majoritatea din
partea societății civile dar și a unei părți a Bisericii.