Fericitul Paul al VI-lea, apostol neobosit printr-o mărturie smerită și profetică
pentru Cristos și Biserica sa: predica Papei Francisc la beatificarea papei Paul al
VI-lea (text)
RV 19 oct 2014. Audio: Două mari evenimente
pentru viața Bisericii Catolice au avut loc duminică în Piața Sfântul Petru cu participarea
papei emerit Benedict al XVI-lea și a peste 70 de mii de credincioși din orice parte
a lumii: în Ziua Mondială a Misiunilor Papa Francisc a prezidat Sfânta Liturghie
de încheiere a celei de a treia adunări extraordinare a Sinodului Episcopilor despre
familie și evanghelizare și ceremonia de beatificare a celui care a instituit Sinodul
Episcopilor, papa Paul al VI-lea. La riturile sacre și la lucrările sinodale au luat
parte din România IPS Ioan Robu, președintele Conferinței Episcopilor din România,
și PS Mihai Frățilă, reprezentant al Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
Cu
ajutorul Duhului Sfânt – a remarcat Papa Francisc la predica Sfintei Liturghii – Părinții
Sinodali au lucrat cu spirit de ”adevărată libertate și umilă creativitate”, pentru
”a reaprinde speranța în atâția oameni lipsiți de speranță”. În ce-l privește pe noul
Fericit Paul al VI-lea, Sfântul Părinte a spus că nu există decât un cuvânt, pe cât
de simplu pe atât de important: ”Mulțumim, să-i mulțumim pentru slujirea lui curajoasă,
înțeleaptă și clarvăzătoare”.
Ca o confirmare cerească a efortului depus de
noul Fericit în apărarea demnității vieții umane încă de la concepere, este și faptul
că minunea datorită căreia Paul al VI-lea a fost proclamat Fericit este chiar vindecarea
unui copil înainte de naștere, mai precis în a 24-a săptămână a sarcinii, care a avut
loc în urmă cu 13 ani în Statele Unite ale Americii.
Imaginea oficială a Fericitului
Paul al VI-lea, a cărui comemorare liturgică a fost stabilită la 26 septembrie, se
inspiră dintr-o fotografie reală și îl reprezintă pe Papa stând în picioare, cu zâmbetul
pe buze și cu mâinile ridicate spre cer. Trupul noului Fericit va rămâne în mormântul
actual din Grotele Vaticane.
Relicva prezentată duminică Papei Francisc la
ceremonia de beatificare este un fragment din hainele pătate de sânge pe care Paul
al VI-lea le purta în timpul atentatului suferit în contextul călătoriei sale apostolice
la Manila, pe 28 noiembrie 1970.
În timpul Sfintei Liturghii Papa Francisc
a îmbrăcat un veșmânt liturgic pe care Paul al VI-lea l-a primit cu ocazia împlinirii
a 80 de ani și a folosit unul din potirele sacre cu care a celebrat însuși Paul al
VI-lea.
Redăm mai jos, în traducerea noastră de lucru, predica Papei
Francisc de la Sfânta Liturghie de duminică 19 octombrie 2014, în cadrul căreia s-a
celebrat beatificarea papei Paul al VI-lea și s-a marcat încheierea celei de a Treia
Adunări Extraordinare a Sinodului Episcopilor despre familie și evanghelizare.
Papa
Francisc: ”Am ascultat mai înainte una din frazele cele mai celebre din
toată Evanghelia: «Dați-i cezarului ceea ce este al cezarului și lui Dumnezeu, ceea
ce este al lui Dumnezeu» (Matei 22,21). La provocarea fariseilor care, pentru a spune
astfel, voiau să-l supună la un examen de religie și să-l facă să greșească, Isus
răspunde cu această frază ironică și genială. Este un răspuns cu efect pe care Domnul
îl înmânează tuturor celor care își pun probleme de conștiință, mai ales atunci când
intră în joc conveniențele lor, bogățiile, prestigiul, puterea și faima lor. Și aceasta
se întâmplă în orice timp, dintotdeauna.
Accentul lui Isus cade cu siguranță
pe partea a doua a frazei: «Și (dați) lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu».
Aceasta înseamnă a recunoaște și mărturisi – în fața oricărei forme de putere – că
Dumnezeu singur este Stăpânul omului și nimeni altcineva. Aceasta este noutatea perenă
care trebuie redescoperită în fiecare zi, învingând teama pe care deseori o simțim
în fața surprizelor lui Dumnezeu. El nu se teme de noutate! De aceea ne surprinde
mereu, deschizându-ne și conducându-ne pe căi necunoscute. El ne reînnoiește, adică
ne face ”noi” în continuu. Un creștin care trăiește Evanghelia este ”noutatea lui
Dumnezeu” în Biserică și în lume. Și Dumnezeu iubește atât de mult această ”noutate”!
«A-i da lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu» înseamnă a se deschide
la voința sa, a-i dedica Lui viața noastră și a coopera la Împărăția sa de milostivire,
iubire și pace. Aici se află forța noastră adevărată, fermentul care face să crească
întregul și sarea care dă gust oricărui efort omenesc împotriva pesimismului predominant
pe care ni-l propune lumea. Aici se află speranța noastră pentru că speranța pusă
în Dumnezeu nu este, așadar, o fugă de realitate, nu este un alibi: înseamnă a restitui
în mod faptic lui Dumnezeu ceea ce îi aparține. Acesta este motivul pentru care creștinul
privește la realitatea viitoare, cea a lui Dumnezeu, pentru a trăi pe deplin viața
– cu picioarele bine plantate pe pământ – și a răspunde, cu curaj, la numeroasele
provocări noi.
Am văzut aceasta și în zilele adunării extraordinare a Sinodului
Episcopilor. «Sinod» înseamnă «a merge împreună». Și într-adevăr, păstori și laici
din orice colț al pământului au adus aici, la Roma, glasul respectivelor Biserici
particulare pentru a ajuta familiile de astăzi să meargă pe calea Evangheliei, ținând
privirea mereu îndreptată spre Isus. A fost o mare experiență în care am trăit «sinodalitatea»
și «colegialitatea» și am simțim puterea Duhului Sfânt care călăuzește și reînnoiește
mereu Biserica, chemată, fără zăbavă, să se îngrijească de rănile care sângerează
și să reaprindă speranța pentru atâta lume fără speranță.
Pentru darul acestui
Sinod și pentru spiritul constructiv pe care l-a oferit fiecare, împreună cu apostolul
Paul «îi mulțumim mereu lui Dumnezeu pentru voi toți, pomenindu-vă fără încetare în
rugăciunile noastre» (1 Tesaloniceni 1,2). Iar Duhul Sfânt care în aceste zile de
lucrări ne-a ajutat să muncim generos, cu adevărată libertate și umilă creativitate,
să însoțească mai departe drumul care, în Bisericile de pe întregul pământ, ne pregătește
la adunarea generală a Sinodului Episcopilor din octombrie 2015. Am semănat și vom
continua să semănăm cu răbdare și perseverență, în certitudinea că Domnul este cel
care face să crească ceea ce am semănat (cf 1 Corinteni 3,6).
În această zi
a beatificării papei Paul al VI-lea îmi revin în memorie cuvintele sale prin care
instituia Sinodul Episcopilor: «scrutând cu atenție semnele timpurilor, să căutăm
să adaptăm căile și metodele… la necesitățile crescute din zilele noastre și la condițiile
schimbate ale societății» (Scris. Ap. Motu Proprio ”Apostolica Sollicitudo”).
Cu
privire la acest mare papă, la acest creștin curajos, la acest neobosit apostol, în
fața lui Dumnezeu nu putem spune decât un cuvânt, pe cât de simplu pe atât de sincer
și important: mulțumim! Mulțumim, scumpul și iubitul nostru papă Paul al VI-lea! Mulțumim
pentru mărturia ta smerită și profetică oferită despre iubirea față de Cristos și
de Biserica sa!
În jurnalul său personal, marele cârmuitor al Conciliului,
a doua zi după încheierea adunării conciliare, nota următoarele: «Poate că Domnul
m-a chemat și mă ține în această slujire nu atât pentru ca eu să am vreo atitudine
sau pentru ca eu să guvernez și să salvez Biserica de greutățile ei actuale, ci pentru
ca eu să sufăr ceva pentru Biserică și să fie lămurit că El, nu altcineva, este cel
care o conduce și o salvează» (P. Macchi, Paolo VI nella sua parola, Brescia 2001,
pp. 120-121). În gestul acesta de umilință strălucește măreția Fericitului Paul al
VI-lea care, în timp ce se profila o societate secularizată și ostilă, a știut să
conducă cu înțelepciune clarvăzătoare – și, uneori, în solitudine – cârma bărcii lui
Petru fără să-și piardă niciodată bucuria și încrederea în Domnul.
Paul al
VI-lea a știut cu adevărat să-i dea lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu, dedicându-și
întreaga viață «angajamentului sacru, solemn și de cea mai mare gravitate: acela de
a continua în timp și de a lărgi pe pământ misiunea lui Cristos» (Omilia la Ritul
Încoronării, Insegnamenti I, 1963, p. 26), iubind Biserica și conducând Biserica pentru
ca ea să fie «mamă iubitoare pentru toți oamenii și în același timp împărțitoare a
mântuirii» (Scris. Enc. ”Ecclesiam suam”, prolog)”.
La rugăciunea ”Angelus”,
recitată la încheierea Sfintei Liturghii în fața bazilicii vaticane, Papa
Francisc a mulțumit pelerinilor și delegațiilor oficiale care au venit din Italia
și din alte țări pentru a participa la beatificarea lui Paul al VI-lea. ”Vă mulțumesc
tuturor pentru prezență și vă îndemn să urmați cu fidelitate învățăturile și exemplul
noului Fericit. El – a spus Pontiful – a fost un susținător puternic al misiunii ”ad
gentes”; dă mărturie pentru aceasta mai ales exortația apostolică ”Evangelii nuntiandi”,
prin care a dorit să retrezească elanul și angajarea pentru misiunea Bisericii. Această
exortație este încă actuală, și-a păstrat toată actualitatea. Este semnificativ să
considerăm acest aspect al pontificatului lui Paul al VI-lea chiar în această zi în
care se celebrează Ziua Misionară Mondială. Înainte de a o invoca împreună pe Fecioara
Maria prin rugăciunea ”Angelus”, îmi place să subliniez devoțiunea mariană profundă
a Fericitului Paul al VI-lea. Acestui pontif, poporul creștin va fi mereu recunoscător
pentru exortația apostolică ”Marialis cultus” și pentru că a proclamat-o pe Maria
”Maica Bisericii”, cu ocazia încheierii celei de a treia sesiuni a Conciliului Vatican
al II-lea. Maria, Regina tuturor sfinților, să ne ajute să realizăm cu fidelitate
în viața noastră voința Domnului, așa cum a făcut-o noul Fericit”.
Primiți
și Binecuvântarea Apostolică invocată duminică de Papa Francisc la Sfânta
Liturghie în Piața Sfântul Petru, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți
cei care o primesc în spirit de credință.