Audiența generală. Papa Francisc: ”Să trăim ca mădulare ale trupului lui Cristos.
Dezbinările încep în inima omului” (text)
RV 22 oct 2014. Audio: Biserica,
trupul lui Cristos, a fost tema catehezei prezentată de papa Francisc la audiența
generală de miercuri în Piața Sfântul Petru. Schimbarea bruscă a vremii și norii
plumburii nu au blocat entuziasmul și bucuria zecilor de mii de pelerini care au venit
la întâlnirea cu Sfântul Părinte. Referindu-se la profunda comuniune de iubire dintre
toți cei care formează trupul lui Cristos, care este Biserica, Papa a subliniat și
realitatea dezbinărilor dintre creștini, care a spus că încep în inima omului.
Să
ascultăm ample pasaje din cateheza Papei:
"Dragi frați și surori,
Când
se dorește punerea în evidență a modului în care elementele ce compun o realitate
sunt strâns unite între ele și formează împreună un element unic, se folosește deseori
imaginea trupului. Începând cu apostolul Paul, această expresie a fost aplicată
Bisericii și a fost recunoscută ca trăsătura distinctivă cea mai profundă și frumoasă.
De aceea, azi, dorim să ne întrebăm: în ce sens Biserica formează un trup? Și de ce
este definită "trupul lui Cristos"?
În Cartea profetului Ezechiel este descrisă
o viziune destul de neobișnuită, impresionantă, dar în măsură să inspire încredere
și speranță în inimile noastre. Dumnezeu îi arată profetului o vale plină de oase,
uscate și răsfirate. Un scenariu dezolant… . Dumnezeu îi cere [profetului ] să-l invoce
pe Duhul Sfânt asupra lor. Și atunci oasele încep să se apropie unele de altele și
să se unească, acoperindu-se mai întâi de vine și apoi de carne, pentru a forma în
acest fel un trup, complet și plin de viață (cfr Ez 37,1-14).
Iată, aceasta
este Biserica! Este o capodoperă, capodopera Spiritului, care insuflă în fiecare viața
nouă a celui Înviat, așezându-ne unul alături de celălalt, unul în slujba și spre
sprijinul celuilalt, făcând astfel din noi toți un singur trup, edificat în comuniune
și iubire.
Însă Biserica nu este doar un trup edificat în Duhul Sfânt:
Biserica este trupul lui Cristos! Și acesta nu este doar un fel de a spune: chiar
suntem [trupul lui Cristos]! Este marele dar pe care-l primim în ziua Botezului nostru.
De fapt, prin sacramentul Botezului, Cristos ne face să fim ai săi, primindu-ne în
inima misterului crucii, misterul suprem al iubirii sale față de noi, pentru a ne
face să înviem cu el, asemenea unor noi creaturi. Iată: astfel ia naștere Biserica
și în acest fel Biserica se recunoaște ca fiind trup al lui Cristos! Botezul constituie
o adevărată renaștere, care ne regenerează în Cristos, ne face să fim parte di El
și ne unește între noi în mod intim, ca membre ale aceluiași trup, al cărui cap este
Cristos (cfr Rm 12,5; 1 Cor 12,12-13).
Ceea ce izvorăște, atunci, este
o profundă comuniune de iubire. În această privință, este aducător de lumină modul
în care sfântul Paul, îndemnându-i pe soți ”să-și iubească soțiile ca pe propriul
trup”, afirmă: ”așa cum face Cristos pentru Biserică, căci toți suntem mădulare ale
trupului său” (Efeseni 5, 28-30). Ce frumos ar fi să ne amintim deseori de ceea
ce suntem, de ceea ce a făcut pentru noi Domnul Isus: suntem trupul său, acel trup
pe care nimic și nimeni nu-l poate îndepărta de la El și pe care El îl acoperă cu
toată pasiunea și iubirea lui, așa cum face mirele față de mireasă. Aceste gânduri,
însă, trebuie să facă să apară în noi dorința de a corespunde Domnului Isus și de
a împărtăși iubirea Lui între noi, ca mădulare vii ale trupului său. În timpul apostolului
Paul, comunitatea din Corint avea multe dificultăți în acest sens, trăind, cum deseori
trăim și noi, experiența dezbinărilor, invidiilor, a neînțelegerilor și marginalizării.
Toate aceste lucruri nu merg pentru că în loc să edifice și să ducă la creșterea Bisericii
ca trup al lui Cristos, o fărâmițează în multe părți, o dezmembrează. Și aceasta se
întâmplă și în zilele noastre. Să ne gândim la comunitățile creștine, la unele parohii,
să ne gândim la cartierele noastre: câte dezbinări, câtă invidie, cât de mult se vorbește
de rău, câte neînțelegeri și marginalizare! Și aceasta ce comportă? Ne dezbină între
noi. Este începutul unui adevărat război. Războiul nu începe pe câmpul de bătălie,
războaiele încep în inimă, prin neînțelegeri, dezbinări, invidie, precum această luptă
cu ceilalți.
Așa erau cei din comunitatea de la Corint, erau campioni în
această privință! Apostolul Paul a dat creștinilor din Corint sfaturi concrete
care sunt valabile și pentru noi: să nu fim geloși, ci să apreciem în comunitățile
noastre darurile și calitățile fraților noștri. Geloziile: ”cutare și-a cumpărat mașină”
– iar eu simt aici o anumită gelozie. ”Cutare a câștiga la loto” – altă gelozie. ”Celălalt
merge foarte bine în domeniul lui” – din nou, o gelozie. Toate acestea ne dezbină,
fac rău, nu trebuie făcut! Pentru că în acest fel geloziile cresc și inima se umple
cu ele. O inimă copleșită de gelozie este o inimă acră, o inimă care în loc să fie
de sânge este de oțet, o inimă care nu este niciodată fericită este o inimă care dezmembrează
comunitatea. Dar atunci ce trebuie să fac? Să prețuiești în comunitățile noastre darurile
și calitățile celorlalți, ale fraților noștri. Și când simt o anumită gelozie pe ceilalți
– pentru că vine la toți, toți suntem păcătoși – trebuie să-i spun Domnului: ”Mulțumesc,
Doamne, pentru ai dat cutare lucru persoanei respective”.
Să apreciem calitățile,
să devenim aproapele celorlalți și să participăm la suferința celor din urmă și a
celor mai nevoiași, să ne exprimăm recunoștința față de toți. Inima care știe să spună
mulțumesc este o inimă bună, o inimă nobilă, o inimă mulțumită. Vă întreb: noi
știm să spunem întotdeauna «Mulțumesc»? Nu întotdeauna, pentru că invidia și gelozia
ne opresc. Și, în cele din urmă, sfatul pe care apostolul Paul îl dă corintenilor
și pe care trebuie să ni-l dăm și noi unii altora: să nu considerăm pe nimeni mai
presus de alții. Câtă lume se simte mai presus de ceilalți! Și noi spunem de multe
ori ca fariseul din parabolă: «Îți mulțumesc, Doamne, că nu sunt ca cel de acolo,
sunt mai presus de el». Acest lucru e urât, nu trebuie făcut niciodată! Și când ești
pe punctul de a face în acest fel, amintește-ți de păcatele tale, de păcatele pe care
nimeni nu le cunoaște, rușinează-te înaintea lui Dumnezeu și spune-i: «Dar tu, Doamne,
tu știi cine este mai presus, eu îmi închid gura!». Aceasta ne prinde bine. Întotdeauna,
în caritate, să ne considerăm mădulare unii altora, care trăiesc și să dăruiesc în
folosul tuturor (cf 1 Corinteni 12-14).
Dragi frați și surori, asemenea
profetului Ezechiel și apostolului Paul, să-l invocăm și noi pe Duhul Sfânt, pentru
ca harul său și belșugul darurilor sale să ne ajute să trăim cu adevărat ca trupul
lui Cristos, uniți, ca familie, dar o familie care este trupul lui Cristos, și ca
semn vizibil și frumos al iubirii lui Cristos”.
La saluturile finale, Papa
s-a adresat în mod special pelerinilor polonezi: • ”Astăzi celebrăm comemorarea
liturgică a Sfântului Ioan Paul al II-lea, care i-a îndemnat pe toți să-și deschidă
larg porțile lui Cristos. În prima sa vizită în patria voastră l-a invocat pe Duhul
Sfânt ca să coboare și să reînnoiască Polonia. Lumii întregi a amintit misterul Milostivirii
Divine. Ereditatea sa spirituală să nu fie uitată ci să ne invite la reflecție și
la acțiune concretă pentru binele Bisericii, al familiei și al societății. Lăudat
să fie Isus Cristos!”.
Primiți acum și Binecuvântarea Apostolică invocată de
Papa Francisc la audiența generală de miercuri, în Piața Sfântul Petru, binecuvântare
ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.