Fericitul Paul al VI-lea, un bun tovarăș de drum și ocrotitor puternic pentru toți
migranții
RV 23 oct 2014.Recenta beatificare a papei Paul al
VI-lea aduce în prim plan multiplele preocupări care au marcat pontificatul său.
Ales ca Succesor al Sfântului Petru în 1965, Paul al VI-lea a condus Biserica până
în 1978, lăsând în urma sa nenumărate semne ale unei viziuni pastorale înnoitoare
și ale unei raportări culturale curajoase la frământările lumii moderne. Poate fi
și acesta unul din motivele pentru care duminică, 19 octombrie, la Sfânta Liturghie
de beatificare, papa Francisc afirma: • «Cu privire la acest mare papă, la
acest creștin curajos, la acest neobosit apostol, în fața lui Dumnezeu nu putem spune
decât un cuvânt, pe cât de simplu pe atât de sincer și important: mulțumim! Mulțumim,
scumpul și iubitul nostru papă Paul al VI-lea! Mulțumim pentru mărturia ta smerită
și profetică oferită despre iubirea față de Cristos și de Biserica sa!».
La recunoștința exprimată de Papa Francisc față de lucrarea lui Dumnezeu săvârșită
prin intermediul papei Paul al VI-lea în viața recentă a Bisericii putem include fără
îndoială și activitatea deosebită a noului Fericit în domeniul pastorației migranților.
Într-un articol publicat pe pagina online ”Migranti Press”, directorul
general al Fundației «Migrantes», mons. Gian Carlo Perego, a evidențiat noul
limbaj și noile instrumente folosite de Paul al VI-lea în apărarea demnității
migranților, a celor care, cu speranță și nu fără temeri, au plecat din patrie pentru
a-și găsi un rost în alte țări.
Pontificatul lui Paul al VI-lea - scrie
mons. Perego - este caracterizat nu numai de o bogăție magisterială cu referințe la
migrații și mobilitatea umană, dar și de o adevărată reorganizare a pastorației migranților
în lumina ecleziologiei conciliare. Într-un discurs de la 18 octombrie 1973, Paul
al VI-lea remarca felul în care ”la mobilitatea lumii contemporane” trebuie să-i corespundă
”mobilitatea pastorală a Bisericii”. În această privință, un prim document important
este «Pastoralis migratorum cura», publicat la 15 august 1969, urmat de instrucțiunea
Sacrei Congregații pentru Episcopi «De pastorali migratorum cura». În aceste documente,
după ce se afirmă dreptul de a migra, se amintește, printre altele, necesitatea ca
asistența pastorală să țină într-o justă considerație patrimoniul spiritual și cultural
al migranților.
Revizuirea organizatorică merge mai departe și marchează o
etapă semnificativă prin documentul motu proprio «Apostolicae caritatis», de la 19
martie 1970. În premisa documentului, Paul al VI-lea scoate în evidență faptul că
”domeniul solicitudinii pastorale a Bisericii s-a extins la maximum în era noastră,
în care, grație dezvoltării admirabile a tehnologiei, călătoriile de tot felul au
devenit foarte ușoare și s-au intensificat în mod extraordinar raporturile reciproce
între cetățeni și națiuni și contactele între oameni. Tocmai din acest motiv activitatea
pastorală trebuie să fie îndreptată nu doar spre cei care trăiesc în limitele bine
definite ale parohiilor, asociațiilor și alte instituții de acest fel, dar și spre
cei care, din proprie inițiativă sau din diferite necesități pleacă din locurile lor
de reședință. Mai departe, trebuie analizat din punct de vedere științific, stabilind
înțelegerile oportune, care sunt cauzele unui atare fenomen și consecințele lor, pentru
a vedea apoi felul în care acești oameni, care se deplasează dintr-un loc în altul
și sunt în mișcare, pot fi ajutați în progresul lor uman și religios, și de care pericole
trebuie să fie apărați”.
La structurile pastorale pentru migranți înființate
de Pius al XII-lea, precum cele pentru emigrare, apostolatul maritim și aerian, Paul
al VI-lea a adăugat în 1965 «Opera Apostolatul Nomazilor» iar în 1967 a înzestrat
Sacra Congregație pentru Cler cu un oficiu care să ofere asistențăr religioasă celor
care călătoresc din motive turistice. Toate aceste instituții legate de mobilitatea
și migrațiile umane vor fi încredințate în 1970 Comisiei Pontificale pentru Pastorația
Emigrării și Turismului, instrument nou al ”solicitudinii materne a Bisericii, care
privește cu atenție la semnele și necesitățile timpurilor, pentru ca prin această
mărturie să atragă cu blândețe sufletele oamenilor”.
La efortul de reorganizare
a instituțiilor, Paul al VI-lea a adăugat o reflecție magisterială reînnoită și originală,
pornind de la condițiile schimbate ale migrațiilor de masă, din așa zisa Lume a Treia
spre Europa și America de Nord, fenomen care a fost însoțit de o creștere considerabilă
a refugiaților. O primă și importantă reflecție în această privință este propusă de
Paul al VI-lea în enciclica «Populorum progressio», în care subliniază raportul dintre
ocrotirea migranților și progresul uman. Reflecția lui Paul al VI-lea continuă în
scrisoarea apostolică «Octogesima adveniens», de la 4 mai 1971. Pregătită pentru a
marca împlinirea a 80 de ani de la enciclica istorică ”Rerum novarum” a papei Leon
al XIII-lea, această scrisoare apostolică subliniază că au început să apară noi probleme
sociale care trebuie abordate în spiritul Evangheliei. Printre noile probleme, Paul
al VI-lea amintește declinul producției agricole și tendința deplasării masive spre
mediul urban. «Exodul permanent din mediul rural, creșterea industriei, continua presiune
demografică, atracția exercitată de centrele urbane, conduc la concentrări de populație
a căror amploare cu greu poate fi închipuită, astfel încât se vorbește de megalopole,
care grupează mai multe zeci de milioane de locuitori» (nr. 8). Printre victimele
noilor situații de injustiție socială, provocate de migrațiile din mediul rural spre
orașe și din țările sărace spre cele bogate, se află toți acei migranți care sunt
obiect de discriminare «din cauza rasei, originii, culorii, culturii, sexului sau
religiei lor». A lupta împotriva acestor discriminări este o datorie pentru că «în
sânul unei patrii comune toți trebuie să fie egali în fața legii, să aibă posibilități
egale de acces la viața economică, culturală, civilă și socială, și să beneficieze
de o repartiție echitabilă a bogăției naționale» (nr. 16). Față de ei trebuie, în
orice caz, ”să se depășească o atitudine strict naționalistă” și ”să se creeze un
statut care să recunoască dreptul la emigrare, să înlesnească integrarea lor, să ușureze
promovarea lor profesională și să le permită accesul la o locuință decentă, în care,
la nevoie, să poată veni și familiile lor” (nr. 17).
Aspirația la o fraternitate
universală este prezentă și în Mesajul pentru a 25-a aniversare a Declarației Universale
a Drepturilor Omului (10 decembrie 1973), o temă care, alături de preocuparea pentru
egalitatea în drepturi pentru bărbat și femeie, va susține ultimii ani ai pontificatului.
Fraternitatea, egalitatea și drepturile universale, fondate pe adevărul de
credință care vede în orice om chipul și asemănarea lui Dumnezeu, sunt strâns legate
de motivul mai general care luminează activitatea de evanghelizare a lumii contemporane.
”Între evanghelizare și promovarea umană – progres, eliberare – există (…) legături
profunde”, se citește în exortația apostolică ”Evangelii nuntiandi” (8 decembrie 1975,
nr. 31).
În ultimii ani ai pontificatului și vieții lui Paul al VI-lea, Comisia
Pontificală pentru Pastorația Migrațiilor și Turismului a prezentat o scrisoare intitulată
«Biserica și mobilitatea umană» (28 mai 1978), care cuprinde toate preocupările amintite
mai sus. Se propune, mai întâi de toate, o lectură actualizată a mobilității umane
de la sfârșitul respectivului deceniu, pentru a cere o activitate pastorală fără frontiere,
atentă față de cei care «lăsând locuința obișnuită, caută în afară noi rațiuni și
instrumente de viață; este vorba în mare parte de lucrători, dar și de tehnicieni
de întreprinderi, de exilați și de refugiați care sunt în căutarea libertății».
Beatificarea
lui Paul al VI-lea – încheie articolul său mons. Gian Carlo Perego – readuce, așadar,
în prim plan cuvintele și gesturile unui pontif care a pus în centrul activității
pastorale demnitatea oricărei persoane, inclusiv a migranților”. De aceea, adăugăm
noi, toți cei care sunt în condiția de migrant, indiferent de țara de origine sau
de destinație, pot găsi în Fericitul Paul al VI-lea un bun și înțelegător
tovarăș de drum, un model de statornicie în credință și un mijlocitor puternic în
greutățile vieții.