2014-10-27 13:20:35

Măsura credinței: iubirea de Dumnezeu și de aproapele – Papa Francisc la "Angelus"


(RV – 27 octombrie 2014) RealAudioMP3 "Iubirea este măsura credinței, iar credința este sufletul iubirii": a spus Papa Francisc la tradiționala rugăciune "Îngerul Domnului", de duminică, 26 octombrie, din Piața Sfântul Petru.


Pontiful a amintit că "iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele" sunt "cele două fețe ale aceleiași medalii". Colega noastră Roberta Gisotti ne oferă mai multe detalii de la întâlnirea de rugăciune a Papei cu credincioșii, de duminică:


"Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, şi din tot cugetul tău" îi răspunde Isus – în Evanghelia Duminicii – unui învățător al Legii care, voind să-l pună la încercare, l-a întrebat pe Isus: "Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă în Lege?". "Iar a doua" – a continuat Isus – "este asemenea acesteia [primei]: să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci este cuprinsă întreaga Scriptură: toată Legea şi Profeţii". Papa a explicat că există, însă, o noutate:


Papa Francisc: "Noutatea sa constă tocmai în a pune împreună aceste două porunci – iubirea de Dumnezeu și iubirea de aproapele – revelând că aceste două porunci sunt inseparabile și complementare, precum două fețe ale aceleiași medalii".


Și, prin intermediul iubirii față de frați, creștinul poate da mărturie despre iubirea de Dumnezeu:


Papa Francisc: "Porunca iubirii de Dumnezeu și de aproapele este prima nu pentru că ar fi în capul listei de porunci. Isus nu o pune în vârf ci în centru, pentru că este inima de la care trebuie să pornească totul și la care totul trebuie să se întoarcă și să se raporteze".


În lumina cuvântului lui Isus, iubirea este măsura credinței, iar credința este sufletul iubirii:


Papa Francisc: "Nu mai putem separa viața religioasă, de devoțiune, de slujire a fraților, a acelor frați concreți pe care-i întâlnim. Nu mai putem divide rugăciunea de întâlnirea cu Dumnezeu în Sacramente, de ascultarea celuilalt, de apropierea de viața sa, în special de rănile sale".

Isus deschide o nouă cale:

Papa Francisc: "În mijlocul desei păduri de precepte și cerințe – a legalismului de ieri și de azi – Isus face o tăietură care lasă să se întrevadă două chipuri: fața Tatălui [Ceresc] și cea a fratelui."

De fapt, chipul este unul singur, după cum explică Sfântul Părinte…

Papa Francisc: "… [este] cel al lui Dumnezeu care se reflectă în multe chipuri, căci pe fața oricărui frate, în special a celui mai mic, mai fragil, mai lipsit de apărare, este prezentă imaginea însăși a lui Dumnezeu."


După rugăciunea mariană, Pontiful a omagiat memoria călugăriței Assunta Marchetti, cofondatoare a congregației "Surorile misionare scalabriniene ale Sfântului Carol Boromeu", beatificată sâmbătă, în Brazilia, țară în care s-a transferat din regiunea italiană Toscana în 1895, la doar 24 de ani, urmând chemarea fratelui ei, preot. Maica Assunta Marchetti a fost un model "de dăruire curajoasă în slujirea carității".

Papa Francisc: "Era o călugăriță exemplară în slujirea orfanilor, fii ai imigranților italieni; ea îl vedea pe Isus prezent în cei săraci, orfani, bolnavi și migranți".


Un salut special a fost adresat numeroșilor credincioși ai comunității peruviene din Roma veniți în Piața Sfântul Petru pentru rugăciune mariană "Angelus", purtând cu ei icoana "Isus, Domnul Minunilor" (Senor de los Milagros).


R.V./A.M.







All the contents on this site are copyrighted ©.