Audiența generală. Papa Francisc: ”Putem deveni motiv de scandal, dar și de mărturie credibilă”. Apelul Papei la combaterea epidemiei de Ebola

RV 29 oct 2014. Audio: Biserica nu înseamnă doar Papa, episcopii și preoții, Biserica suntem toți cei care am primit Botezul; dacă slăbiciunea omenească ne face să devenim motiv de scandal, să cerem harul de a deveni motiv de mărturie pentru iubirea lui Dumnezeu față de toți oamenii. Este, pe scurt, cateheza prezentată de Papa Francisc la audiența generală de miercuri. Zeci de mii de credincioși de pe toate continentele au venit în Piața Sfântul Petru să-l audă și să-l vadă pe Sfântul Părinte, neglijând cu determinare vremea mai rece pentru această perioadă și cerul îngândurat care miercuri acoperea colinele Romei. Vă propunem în traducerea noastră de lucru cateheza și apelurile Sfântului Părinte.

Papa Francisc:
”Dragi frați și surori, Bună ziua!
La catehezele precedente am avut ocazia să evidențiem că Biserica are o natură spirituală: este trupul lui Cristos, edificat în Duhul Sfânt. Când ne referim la Biserică, însă, gândul nostru se îndreaptă spontan spre comunitățile noastre, la parohiile noastre, la diecezele noastre, la structurile în care suntem obișnuiți să ne adunăm și, evident, la componența și figurile mai instituționale care o susțin și o conduc. Aceasta este realitatea vizibilă a Bisericii. Dar trebuie să ne întrebăm: este vorba de două lucruri diferite sau de o singură Biserică? Și, dacă este o singură Biserică, în ce fel putem înțelege raportul dintre realitatea ei vizibilă și cea spirituală?

1. În primul rând, când vorbim despre realitatea vizibilă - am spus că nu există două, nu? Realitatea vizibilă a Bisericii, cea care se vede, este realitatea spirituală - când vorbim despre realitatea vizibilă a Bisericii, nu trebuie să ne gândim doar la Papa, la episcopi, la preoți, la călugărițe și la toate persoanele consacrate. Realitatea vizibilă a Bisericii este constituită din numeroși frați și surori botezați care, în lume, cred, speră și iubesc. Însă, de multe ori auzim spunând: "Însă, Biserica nu face aceasta, nu face cealaltă… " - "Dar, spune-mi, cine este Biserica? - "Sunt preoții, episcopii, Papa…? Nu, Biserica suntem toți, toți! Noi toți! Toți botezații suntem Biserica, Biserica lui Isus. Biserica este constituită din toți cei care-l urmează pe Isus Cristos și care, în numele său, le sunt alături celor din urmă și suferinzilor, încercând să le ofere puțină consolare, mângâiere și pace. Toți, toți cei care fac ceea ce Domnul ne-a trimis să facem, sunt Biserica. Înțelegem așadar că și realitatea vizibilă a Bisericii nu este măsurabilă, nu este posibil de cunoscut în plinătatea sa: cum s-ar putea cunoaște tot binele care se face: numeroase opere de iubire, de fidelitate în sânul familiei, marea muncă pentru a-i educa pe fii și a-i crește, pentru a le transmite credința, imensa suferință a bolnavilor care oferă Domnului propria suferință? Toate acestea nu se pot măsura, dar sunt [opere] enorme, enorme. Cum s-ar putea reuși să se cunoască toate minunile pe care Cristos reușește să împlinească în inima și viața fiecărei persoane prin intermediul nostru? Vedeți: și realitatea vizibilă a Bisericii merge dincolo de controlul nostru, dincolo de forțele noastre, fiind o realitate misterioasă, întrucât vine de la Dumnezeu”.

2. ”Pentru a înțelege legătura din Biserică, raportul dintre realitatea vizibilă și cea spirituală, nu există altă cale decât aceea de a privi la Cristos, al cărui trup este Biserica și din care ia naștere printr-un gest de iubire nemărginită. De fapt, și în Cristos, în virtutea misterului Întrupării, recunoaștem o natură umană și o natură divină, unite în aceeași persoană în mod admirabil și indisolubil. Aceasta este valabilă, prin analogie, și pentru Biserică. Și după cum în Cristos natura umană o urmează pe deplin pe cea dumnezeiască și se dispune în slujirea acesteia, în funcție de împlinirea mântuirii, la fel se întâmplă și în Biserică, pentru realitatea ei vizibilă în raport cu cea spirituală. Și Biserica, în realitate, este un mister, în care ceea ce nu se vede este mai important decât ceea ce se vede și poate fi recunoscut numai cu ochii credinței” (cfr Cost. dogm. despre Biserică ”Lumen gentium”, 8).

3. Însă, în cazul Bisericii, trebuie să ne întrebăm: cum s-ar putea face astfel încât realitatea vizibilă să se pună în slujba celei spirituale? Încă o dată, putem înțelege acest lucru privind la Cristos. Însă Cristos este modelul, modelul Bisericii, deoarece Biserica este trupul său. Este modelul tuturor creștinilor, modelul nostru al tuturor. Dacă-l luăm pe Cristos ca model nu greșim. În Evanghelia după Sfântul Luca se istorisește cum Isus, întors la Nazaret, unde a crescut, a intrat în sinagogă și a citit, referindu-se la sine, fragmentul din profetul Isaia unde este scris: "Duhul Domnului e peste Mine, pentru că El M-a uns; El M-a trimis să le binevestesc săracilor, să-i vindec pe cei cu inima zdrobită, robilor să le vestesc libertate și orbilor vedere, să vestesc anul bineprimit al Domnului și ziua răsplătirii" (Is 61, 1-2) Iată cum s-a servit Cristos de umanitatea sa – fiind totodată om – pentru a vesti și împlini planul divin de răscumpărare și salvare – fiindcă era Dumnezeu – tot astfel trebuie să fie și Biserica.
Prin realitatea sa vizibilă, a tot ceea ce se vede, prin sacramente și prin mărturia noastră a tuturor creștinilor, Biserica este chemată zilnic să fie aproape de fiecare om, începând cu cei care suferă, care sunt marginalizați, încât toți să simtă asupra lor privirea îndurătoare și plină de compasiune a lui Isus”.

4. ”Dragi frați și surori, deseori, ca Biserică, experimentăm fragilitatea și limitele noastre. Le simțim cu toții. Toți le avem. Toți suntem păcătoși, toți! Nimeni dintre noi nu poate spune: «Eu nu sunt păcătos». Dar dacă cineva dintre noi nu se simte păcătos, să ridice mâna, să vedem câți sunt? Nu poate nimeni pentru că toți suntem păcătoși. Această slăbiciune, aceste limite, păcatele noastre, e drept să ne inspire o profundă neplăcere, mai ales când dăm un exemplu greșit și ne dăm seama că devenim prilej de scandal. De câte ori n-am auzit, oare, vorbindu-se în cartier «Cutare stă mereu în Biserică dar îi vorbește de rău pe toți»? Este un exemplu negativ, cel în care unul îi vorbește de rău pe ceilalți. Acest fel de a face nu este creștinesc, este un exemplu negativ, este un păcat. Noi dăm astfel un exemplu negativ. Alții ar spune: «dacă cutare și cutare este creștin, atunci eu mă fac ateu». Așa este, pentru că mărturia noastră este cea care îi face pe alții să înțeleagă dacă suntem creștini. Să cerem harul de a nu fi prilej de scandal. Să cerem, de aceea, darul credinței, ca să înțelegem că, în ciuda neputinței și a sărăciei noastre, Domnul ne-a făcut cu adevărat instrument de har și semn vizibil al iubirii sale față de întreaga omenire. Putem deveni motiv de scandal, da, dar putem deveni și motiv de mărturie, putem fi mărturisitori care prin viața noastră spunem: «Isus așa vrea ca noi să facem». Vă mulțumesc!”.

La saluturile finale adresate pelerinilor de diferite limbi, Papa Francisc a îndemnat la rugăciune pentru poporul mexican, grav afectat în ultimul timp de violențele comise se traficanții de droguri:
• ”Aș vrea acum să înălțăm o rugăciune și să ne apropiem inima de poporul mexican, care suferă pentru dispariția studenților săi și pentru atâtea alte probleme asemănătoare. Inima noastră să fie aproape de inima lor și să ne rugăm în aceste momente”.

În fine, Suveranul Pontif și-a exprimat îngrijorarea pentru răspândirea epidemiei de Ebola:
• ”În fața agravării epidemiei de Ebola, doresc să-mi exprim îngrijorarea vie pentru această boală necruțătoare care se răspândește mai ales pe continentul african, mai ales în rândul populației sărace. Sunt aproape cu afecțiunea și rugăciunea față de persoanele afectate, precum și față de medicii, infirmierii, voluntarii, instituțiile religioase și asociațiile care s-au dăruit cu eroism pentru a-i ajuta pe frații și surorile noastre bolnave. Reînnoiesc apelul meu astfel încât Comunitatea Internațională să pună în practică efortul necesar pentru eradicarea acestui virus, ușurând concret necazurile și suferințele celor care au fost încercați atât de greu. Vă îndemn să ne rugăm pentru ei și pentru toți cei care și-au pierdut viața”.

Primiți și binecuvântarea apostolică a Papei Francisc invocată la finalul audienței generale de miercuri, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv – A. Mărtinaș – A. Dancă)