2014-10-29 14:23:22

Croaţia: adunare plenară a episcopilor pentru Sinodul familiei şi teoria gender


RV 29 oct 2014. audio: RealAudioMP3 A doua întâlnire naţională a familiilor, recenta adunare a Sinodului Episcopilor, definirea noilor priorităţi pastorale ale Bisericii în Croaţia şi prezentarea unui mesaj al episcopilor asupra teoriei genului, au fost pe agenda întâlniri plenare a episcopilor din Croaţia, care se desfăşoară la Zagreb.
Sesiunea de lucrări a fost inaugurată de mons. Želimir Puljic, preşedintele Conferinţei Episcopale Croate, în prezenţa nunţiului apostolic în Croaţia, mons. Alessandro d’Ericco. Episcopul Puljic a amintit două evenimente importante din acest an: centenarul începutului Primului Război Mondial şi a 50 – a aniversare a proclamării Sfântului Benedict ca patron al Europei.
Printre primele puncte ale desfăşurării întâlnirii au fost pregătirile celei de a II-a Întâlniri naţionale a familiilor. Aceasta va avea loc în perioada 19-25 aprilie 2015, la Sanctuarul Sfintei Fecioare din Trsat la Rjeka, cu o seară de veghe şi rugăciune, în 18 aprilie. Tema întâlnirii din acest an este „Familia, purtătoare de viaţă, speranţă şi viitor al Croaţiei”.
Episcopii au fost înştiinţaţi despre lucrările şi concluziile Sinodului Extraordinar dedicat familiilor din Vatican şi au discutat despre priorităţile pastorale ale Bisericii croate în viitorul apropiat. În lumina fructuoasei experienţe a Congresului Euharistic naţional din 1984, a fost subliniată necesitatea unor alegeri strategice în faţa actualelor provocări pastorale ale ţării.
Un alt punct de pe ordinea zilei a fost mesajul episcopilor croaţi asupra teoriei genului. Intitulat „Dumnezeu i-a creat bărbat şi femeie. Documentul doreşte să apere credincioşii de această nouă ideologie care pune în discuţie realitatea naturală a sexualităţii şi desparte genul biologic de dimensiunea culturală. Cea mai bună soluţie la această provocare, subliniază episcopii croaţi, este anunţarea autentică a Evangheliei şi mărturia zilnică a vieţii creştine.
(rv – L.Z. – M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.