Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Societate \ Cultură şi media

Evanghelia și Internetul, sprijin sau obstacol?

Genericul întrunirii CCEE de la Atena despre noile media - RV

04/11/2014 15:53

RV 4 nov 2014. În societatea superinformată în care trăim, problema ”nu este cum să afli mesajul de sens care te interesează ci cum să-l decodifici. Cu alte cuvinte, cum să-l recunoști ca important și semnificativ pentru tine, pornind de răspunsurile multiple pe care le primești”: a spus preotul iezuit Antonio Spadaro, directorul revistei iezuiților ”La Civiltà Cattolica”, intervenind luni după amiază la întâlnirea episcopilor responsabili cu mass-media din cadrul respectivelor Conferințe Episcopale din țările europene, în desfășurare zilele acestea la Atena. 

Reuniunea a fost convocată de Comisia pentru Comunicații Sociale a Consiliului Conferințelor Episcopale din Europa, pe tema ”Comunicarea ca întâlnire, între autenticitate și concretețe”. 

Rețeaua Internet, a spus pr. Spadaro preluat de agenția SIR, ”nu este un simplu instrument”, ci ”un ambient și o experiență” care ”devine din ce în ce mai mult parte integrantă, de o manieră fluidă, din viața de fiecare zi”. Este mai degrabă ”un țesut care conectează experiențele umane” și, fiind în sine o experiență, ”devine unul din modurile obișnuite pe care omul le are la îndemână pentru a-și exprima cu naturalețe propria spiritualitate”. 

De aici, întrebarea spontană dacă Internetul este o modalitate în care este posibil să vestești și să trăiești Evanghelia. Adevărata provocare pentru Biserică, a încheiat pr. Spadaro, ”este asumarea unei forme tot mai comunicative și participative”, pentru că a comunica în web ”nu mai înseamnă doar a transmite ci mai ales a împărtăși cu ceilalți”. 

(rv – SIR – A. Dancă)


(danca)
04/11/2014 15:53