2014-11-05 14:35:00

Audiența generală. Rugați-vă pentru episcopii Bisericii!


(RV – 5 noiembrie 2014) Papa Francisc a dedicat cateheza audienței generale de miercuri, 5 noiembrie, din Piața Sfântul Petru, ministerului episcopal. După ce, în catehezele precedente, a vorbit despre modul în care Duhul Sfânt umple întotdeauna Biserica, cu abundență, de darurile sale, Pontiful s-a oprit asupra slujirii episcopale.  "În persoana episcopului", a spus, "asistat de preoți și de diaconi, este însuși Cristos cel care se face prezent și continuă să aibă grijă de Biserica sa, asigurându-i protecție și călăuză".

Prin episcopi, preoți și diaconi Biserica își exercită maternitatea

În prima parte a catehezei, Papa a explicat că, în prezența și în slujirea episcopilor, a preoților și a diaconilor putem recunoaște adevăratul chip al Bisericii: "este Sfânta Maică Biserică ierarhică". Și într-adevăr, prin acești frați aleși de Domnul și consacrați prin Sacramentul Preoției, Biserica își exercită maternitatea: ne generează prin Botez, în calitate de creștini, făcându-ne să renaștem în Cristos; veghează asupra creșterii noastre în credință; ne însoțește în brațele Tatălui pentru a primi iertarea Sa; pregătește pentru noi masa euharistică, unde ne hrănește prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin Trupul și Sângele lui Isus; invocă asupra noastră binecuvântarea lui Dumnezeu și forța Duhului său, susținându-ne de-a lungul întregii vieți și înfășurându-ne cu bunătatea și căldura sa, mai ales în momentele cele mai delicate de încercare, suferință și moarte – ins voce Papa.

Episcopii, garanți ai credinței și semn viu al prezenței Domnului în mijlocul credincioșilor

În a doua parte a catehezei, Pontiful a explicat că maternitatea Bisericii se exprimă în mod deosebit prin persoana episcopului și prin slujirea sa.  De fapt, după cum Isus i-a ales pe apostoli și i-a chemat să vestească Evanghelia, succesorii lor sunt puși în fruntea comunității creștine în calitate de garanți ai credinței lor și ca semn viu al prezenței Domnului în mijlocul lor. Amintind că episcopatul nu reprezintă o poziție de prestigiu sau o funcție onorifică, Papa a subliniat că în Biserică nu trebuie să existe loc pentru mentalitatea mondenă. "A fi episcopi înseamnă să se aibă mereu în fața ochilor exemplul lui Isus care, precum Bunul Păstor, a venit nu pentru a fi slujit ci pentru a sluji (cfr Mt 20,28; Mc 10,45) și pentru a-și da viața pentru oile încredințate (cfr In 10,11).

În cadrul catehezei de miercuri, 5 noiembrie, dedicată ministerului episcopal, au fost amintiți numeroșii episcopi sfinți din istoria Bisericii care ne arată că acest minister nu se caută și nu se cere, ci se acceptă în spirit de ascultare, nu pentru a fi înălțați ci pentru a se coborî, precum Isus care "s-a coborât pe sine, făcându-se ascultător până la moarte și încă moartea pe cruce". (Fil 2,8).

Prin episcop  devine vizibilă legătura fiecărei Biserici cu Apostolii și cu toate celelalte comunități

În ultima parte, cateheza a pus în evidență un element pe care Pontiful l-a numit prețios, și anume unitatea, spunând că în momentul alegerii și chemării apostolilor, Isus nu  i-a conceput separați unii de ceilalți și fiecare pe cont propriu, ci împreună, pentru a rămâne uniți, ca într-o singură familie.

Amintind că episcopii constituie un colegiu unic, reunit în jurul Papei, care este custodele și garantul acestei profunde comuniuni la care Isus ținea atât de mult, Pontiful a subliniat frumusețea colegialității episcopale, amintind că aceasta a fost experimentată recent în adunarea sinodală dedicată familiei.

Gândul s-a îndreptat de asemenea la toți episcopii răspândiți în lume care, chiar dacă trăiesc în localități, culturi, sensibilități și tradiții diferite și îndepărtate între ele, aceștia se simt uniți, devenind expresia legăturii intime, în Cristos, între comunitățile lor, în timp ce "prin comuna rugăciune eclezială se dispun în ascultarea lui Isus și a Duhului Sfânt, putând astfel să privească cu atenție la profunzimea omului și a semnelor timpului  (cfr Conc. Ecum. Vat. II, Constituția Gaudium et spes, 4). De aceea, comunitățile creștine recunosc în episcop un mare dar, fiind chemate să alimenteze o sinceră și profundă comuniune cu el, începând cu preoții și diaconii, fiind pe deplin conștienți că prin episcop  devine vizibilă legătura fiecărei Biserici cu Apostolii și cu toate celelalte comunități, unite cu proprii episcopi și cu Papa în unica Biserică a Domnului Isus, fiind "Sfânta Maică Biserică Ierarhică".

 

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.