2014-11-09 14:29:00

Papa: căderea Zidului Berlinului spune că omenirea are nevoie de punți, nu de ziduri!


RV 09 nov 2014. Zeci de mii de pelerini și romani au luat parte duminică, 9 noiembrie, în Piața Sfântul Petru la rugăciunea ”Angelus” recitată de Papa Francisc la fereastra apartamentului pontifical din Palatul Apostolic. În cuvântul său, Pontiful a prezentat o reflecție despre sărbătoarea Sfințirii Bazilicii din Lateran, catedrala Papei, și a subliniat rolul lui Ioan Paul al II-lea la căderea Zidului de la Berlin, în urmă cu 25 de ani, spunând că omenirea are nevoie de punți, nu de ziduri.

Bazilica din Lateran, catedrala Romei, este numită prin tradiție ”mama tuturor bisericilor din Urbe și din Lume”. Maternitatea la care se face referință nu este de ordin material ci spiritual, aceasta fiind ”lucrarea Duhului Sfânt care se manifestă în acest edificiu, aducând roade prin slujirea Episcopului Romei în toate comunitățile care rămân în unitate cu Biserica pe care el o prezidează”.

• «De fiecare dată când celebrăm sfințirea unei biserici, ne aducem aminte de un adevăr esențial: templul material făcut din cărămizi este semnul Bisericii vii și lucrătoare în istorie, acel ”templu spiritual”, cum spune apostolul Petru, pentru care Cristos este ”piatra vie, aruncată de oameni dar aleasă și prețioasă înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 2, 4-8). Isus, la Evanghelia liturgiei din această zi, vorbind de templu, a revelat un adevăr tulburător: templul lui Dumnezeu nu este numai edificiul de cărămizi, dar este trupul său făcut din pietre vii. În virtutea Botezului fiecare creștin face parte din ”edificiul lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3,9), mai mult, devine Biserica lui Dumnezeu. Edificiul spiritual, Biserica drept comunitate a oamenilor sfințiți prin sângele lui Cristos și de Duhul Domnului înviat, cere de la fiecare dintre noi să fim coerenți cu darul credinței și să facem un parcurs de mărturie creștină. Știm cu toții că nu este ușor. Coerența în viață dintre credință și mărturie: noi trebuie să mergem înainte și să facem în viața noastră această coerență de fiecare zi. Acesta este un creștin nu atât pentru ceea ce spune cât mai ales pentru ceea ce face, pentru modul în care se comportă. Această coerență care ne dă viață este un har al Duhului Sfânt, pe care trebuie să-l cerem!».

«La începutul vieții și misiunii ei în lume – a continuat Papa – Biserica nu a fost altceva decât o comunitate constituită pentru a mărturisi credința în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu și Răscumpărătorul omului, o credință care lucrează prin caritate. Acestea merg împreună. Biserica este chemată și astăzi să fie în lume comunitate care, înrădăcinată în Cristos prin Botez, mărturisește cu umilință și curaj credința în El, mărturisind-o în caritate. Spre această finalitate esențială trebuie să fie îndreptate și elementele instituționale, structurile și organismele pastorale, dar spre această finalitate esențială: mărturisirea credinței în caritate. Caritatea este expresia credinței iar credința este explicarea bazei carității».

«Sărbătoarea de astăzi ne îndeamnă să medităm la comuniunea dintre toate Bisericile, la comuniunea acestei comunități creștine. Prin analogie, aceasta ne îndeamnă să ne angajăm pentru ca umanitatea să depășească frontierele dușmăniei și indiferenței, să construiască punți de înțelegere și dialog, pentru a face din lumea întreagă o familie de popoare reconciliate între ele, fraterne și solidare. Biserica însăși este semn și anticipare a acestei noi comunități atunci când trăiește și răspândește prin mărturia ei Evanghelia, mesaj speranță și reconciliere pentru toți oamenii»

După rugăciunea ”Angelus”, Papa Francisc s-a referit la aniversarea căderii Zidului de la Berlin:

• «Dragi frați și surori, acum 25 de ani, la 9 noiembrie 1989, cădea Zidul Berlinului, care pentru mult timp a tăiat în două orașul și a fost simbolul divizării ideologice a Europei și a lumii întregi. Căderea a venit dintr-o dată, dar a fost posibilă prin lunga și anevoioasa angajare a multor persoane care pentru aceasta s-au luptat, s-au rugat și au suferit, unii chiar până la sacrificiul vieții. Printre acestea, un rol de protagonist l-a avut Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea. Să ne rugăm pentru ca, prin ajutorul Domnului și colaborarea tuturor oamenilor de bunăvoință, să se răspândească tot mai mult o cultură a întâlnirii, capabilă să ducă la căderea tuturor zidurilor care încă mai despart omenirea, și să nu se mai întâmple ca persoane nevinovate să fie persecutate și chiar ucise din cauza crezului și religiei lor. Unde este un zid, este închiderea inimii. E nevoie de punți, nu de ziduri!».

La saluturile finale, Papa a menționat familiile, asociațiile și grupurile de pelerini din diferite țări, în special comunitatea venezuelană din Italia. Pontiful a subliniat de asemenea că duminică se marchează în Italia ”Ziua Recunoștinței”, pe tema ”Nutrirea planetei. Energie pentru viață”, cu referință la apropiata Expoziție Universală de la Milano din 2015.

Primiți acum și Binecuvântarea Apostolică invocată de Papa Francisc duminică la rugăciunea ”Angelus”, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.