2014-11-19 08:44:00

București. Trei miniștri MAE în trei săptămâni


RV 19 nov 2014. Este prevăzută miercuri, la București, ceremonia de învestitură a doi miniștri din Guvernul Ponta, Mihnea Motoc și Hegedüs Csilla, numiți după demisia lui Teodor Meleșcanu de la Ministerul Afacerilor Externe și a lui Kelemen Hunor de la Ministerul Culturii.

Președintele în exercițiu, Traian Băsescu, a semnat marți decretul de numire a lui Mihnea Motoc în funcția de ministru de externe, după demisia lui Teodor Meleșcanu. Ministerul Afacerilor Externe de la București are, astfel, al treilea titular în trei săptămâni. La numai opt zile de la preluarea portofoliului, Meleșcanu a demisionat pe fondul polemicilor legate de organizarea secțiilor de votare în străinătate pentru cel de al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. Teodor Meleșcanu preluase conducerea MAE de la Titus Corlățean, care la rândul său și-a dat demisia în urma protestelor de la primul tur de scrutin, desfășurat la 2 noiembrie 2014. La ambele consultări electorale mii de români din străinătate n-au reuşit să voteze la secțiile amenajate în țările respective deși au stat la coadă ore în șir. Noul propus la ministerul de externe, Mihnea Motoc, a fost ambasadorul României pe lângă Uniunea Europeană.

Tot marți președintele României a semnat decretul privind numirea lui Hegedüs Csilla în funcția de ministru al culturii, propusă de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România. Fost secretar de stat în Ministerul culturii, doamna Csilla va prelua și funcția de viceprim-ministru, rămasă vacantă în luna septembrie a.c după demisia lui Kelemen Hunor, președintele UDMR. Potrivit presei centrale, noul ministru al culturii este expert în domeniul conservării și restaurării patrimoniului cultural, cunoaşte bine cultura română şi sistemul instituţional.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.