2014-12-16 12:13:00

Inaugurarea bradului de Crăciun din Piața Sfântul Petru


Ceremonia de aprindere a luminilor bradului de Crăciun din Piața Sfântul Petru va avea loc pe 19 decembrie, la ora 16. 30. Cu aceiași ocazie, va fi inaugurată ieslea și, de asemenea, noul sistem de iluminație a fațadei și a cupolei bazilicii Sfântul Petru.

Momentul va fi însuflețit de fanfara Corpului de Jandarmi din Statul Cetății Vaticanului, care va interpreta imnul pontifical, imnul național al Italiei și cântări dedicate marii bucurii a Nașterii Mântuitorului. La ceremonia de inaugurare vor participa reprezentanți ai Statului Cetății Vaticanului, oficialități ale regiunilor italiene Calabria și Veneto, care au dăruit bradul, respectiv ieslea de Crăciun și reprezentanți ai societății electrice ACEA, care s-a ocupat de lucrările de iluminare. Ceremonia de inaugurare va fi prezidată de cardinalul Angelo Comastri, arhiparohul bazilicii vaticane.

Anul acesta, bradul destinat să însoțească ieslea Nașterii Mântuitorului din Piața Sfântul Petru provine din regiunea italiană sudică Calabria, în vreme ce ieslea este un dar al fundației "Verona per l'Arena", din orașul Verona, din nordul Italiei.

Bradul din Piața Sfântul Petru a cărui lumini se vor aprinde pe 19 decembrie, pe notele cântului popular "Calabrisella" are o înălțime de 25,5 metri, cu un diametru de 55 de centimetri și cu o lărgime maximă a coroanei de circa 10 metri, greutatea estimată fiind de 80 de chintale. Particularitatea acestui exemplar constă în faptul că trunchiul principal prezintă și un trunchi "geamăn", fiind vorba de fapt de două trunchiuri unite.

"Ieslea în Operă", după cum se intitulează reprezentarea Nașterii Mântuitorului din acest an, din Piața Sfântul Petru, trimisă de orașul italian Verona, se inspiră din opera lirică. Fundația  "Verona per l'Arena", împreună cu alți binefăcători, oferă Guvernatoratului Statului Cetății Vaticanului scenografia operei "Elixirul dragostei" de Gaetano Donizetti, creată de scenograful Francesco Canessa.

Ieslea va fi îmbogățită cu 20 de statui de teracotă în mărime naturală, cu haine și accesorii realizate din materiale rezistente la intemperii. Spațiul amenajat pentru iesle este de circa 24 de metri lungime, 12 metri lățime și 8 metri înălțime. O altă structură cu trei laturi reprezentând pictura "Îngerii cântăreți", de Giovanni Battista Gaulli, va completa opera.

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.