2014-12-23 14:12:00

Istoricul apel la pace al Papei Benedict al XV-lea, din urmă cu un secol


În urmă cu 100 de ani, în ajunul Crăciunului din 1914, cu prilejul primei întâlniri cu colegiul cardinalilor, Papa Benedict al XV-lea a ținut un discurs istoric despre brutalitatea unui război care izbucnise deja de cinci luni, distrugând Europa. "Să cadă la pământ armele fratricide! Să cadă până la urmă aceste arme, deja prea mult mânjite de sânge iar mâinile celor care au trebuit să le țină să se revină la muncă în industrie sau comerț, să se întoarcă la operele civilizației și ale păcii",  a spus Papa Benedict al XV-lea cu acea ocazie.

Din memorabilul discurs nu se poate uita apelul adresat guvernanților și tuturor popoarelor astfel încât să audă "vocea angelică a lui Isus" care le vestește "darul păcii".

După cum se știe, acel discurs nu a zguduit temeliile unui război sângeros care a continuat pe durata altor patru ani dar care a coincis cu un eveniment măreț care s-a înregistrat în unele zone ale frontului occidental. În acele zone de război, prin tranșee suflă Duhul lui Dumnezeu care părea să fi ascultat rugăciunea lui Benedict al XV-lea căci, în mod spontan și fără acordul generalilor și a guvernanților, a fost declarat un armistițiu care a durat câteva zile. Au fost zile în care soldații au avut posibilitatea să facă schimb de daruri, să se îmbrățișeze, să-și înmormânteze tovarășii căzuți pe câmpul de luptă, să celebreze o Sfântă Liturghie comună și chiar să joace o partidă de fotbal.

Jurnalistul Gualtiero Bassetti, care a amintit despre acest apel al Papei Benedict al XV-lea într-un recent articol publicat în cotidianul L'Osservatore Romano, și-a exprimat dorința-speranță ca "cel puțin în ziua de Crăciun, în numele Pruncului dezarmat și blând născut într-o peșteră la Betleem", să înceteze violențele și abuzurile în orice parte a lumii, ajungându-se poate chiar la a-i imita pe copiii israelieni și palestinieni care, în urmă cu câteva zile, în orașul izraelian Haifa au jucat o partidă de fotbal în memoria armistițiului de la Crăciunul din 1914.

"Să facem astfel încât acel armistițiu extraordinar din urmă cu 100 de ani, generat de o însuflețire religioasă comună ce a pătruns armatele în război, să prindă viață și azi în descoperirea sufletului profund al Europei", scrie jurnalistul italian Gualtiero Bassetti. Și "istorica vizită la Strasbourg a unui Papă care s-a adresat într-un mod atât de intens și de convingător unui continent învechiat ce a devenit o nouă periferie, nu poate rămâne închis în ziare sau manuale de istorie, ci trebuie concretizat și actualizat.








All the contents on this site are copyrighted ©.