2015-01-24 09:28:00

Examinarea voinței matrimoniale: Papa Francisc membrilor Tribunalului "Rota Romana"


Papa Francisc i-a primit în audiență vineri, 23 ianuarie a.c., pe membrii Tribunalului "Rota Romana", în ziua inaugurării Anului Judiciar. În cântărirea validității consensului exprimat de soți, judecătorul trebuie să țină cont de conținutul de valori și credință –  sau de carența și chiar absența acestuia –  în contextul căruia s-a format intenția matrimonială", a spus Papa.

Pontiful a cerut din partea membrilor tribunalului o tot mai mare angajare în vederea binelui multor perechi de soți care se adresează Bisericii pentru a face lumină asupra propriei situații conjugale, cu speranța ca tot mai multe cauze să fie nefondate. Aflam mai multe amănunte din serviciul colegei noastre Adriana Masotti, de la redacția centrală în limba italiană:

Papa a profitat de ocazia inaugurării Anului Judiciar pentru a oferi o reflecție asupra contextului uman și cultural în care se contractează căsătoriile. Criza valorilor nu este desigur un fenomen recent – a observat Papa Francisc – amintind că fericitul Paul al VI-lea stigmatiza la vremea sa bolile omului modern, "uneori slăbit de un relativism sistematic… astfel încât, în exterior, încearcă să combată maiestatea legii, iar interior pune capriciul conștiinței psihologice în locul stăpânirii conștiinței morale".

"De fapt, abandonarea unei perspective de credință duce în mod inexorabil la o falsă cunoaștere a căsătoriei, ce nu rămâne lipsită de consecințe în maturizarea voinței nupțiale", a continuat Pontiful.

Mentalitatea mondenă
Experiența pastorală, a continuat Pontiful, ne arată că există azi un mare număr de credincioși aflați în situații deviate, asupra istoriei cărora a avut o mare influență atât de răspândita mentalitate mondenă ce duce la căutarea bunăstării personale în locul slavei lui Dumnezeu.

De aceea, a explicat Papa, "în cântărirea validității consensului exprimat, judecătorul trebuie să țină cont de contextul de valori și de credință sau de carența și chiar absența acestuia, context în care s-a format intenția matrimonială. De fapt, necunoașterea conținuturilor de credință ar putea duce la ceea ce Codul numește eroare ce determină voința. Această eventualitate nu mai trebuie considerată excepțională, ca în trecut".

În căutarea propriei bunăstări
O astfel de eroare – a mai spus Pontiful – nu amenință doar stabilitatea căsătoriei, exclusivitatea și fecunditatea sa, dar le dă logodnicilor impulsul spre o rezervă mentală privind permanența uniunii sau exclusivitatea acesteia, la care s-ar putea renunța dacă persoana iubită nu ar mai răspunde propriilor așteptări de bunăstare afectivă.

"Aș vrea să vă îndemn, așadar, la o tot mai mare și pasionată angajare în ministerul vostru, destinat tutelării unității jurisprudenței în Biserică. Câtă muncă pastorală este necesară pentru binele atâtor perechi de soți și a atâtor fii, deseori victime ale unor astfel de situații! Și în acest caz este necesară o convertire pastorală a structurilor ecleziastice pentru a oferi un act de dreptate celor care se adresează Bisericii pentru a face lumină în propria situație conjugală".

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.