2015-02-12 13:32:00

Primarii din Ţara Sfântă l-au întâlnit pe Cardinalul Parolin


RV  12 februarie 2015. Speranțe și perspective de pace în Țara Sfântă – au fost prezentate Papei de către primarii din Betleem, Beit Jala și Beit Sahour, care l-au întâlnit miercuri, 11 februarie, după audienţa generală din Piața Sfântul Petru pe Cardinalul Secretar de Stat, Pietro Parolin. Delegaţia din Ţara Sfântă a fost însoțită de reprezentantul statului Palestina pe lângă Sfântul Scaun, Issa Kassissieh.

De asemenea, a fost prezentă o delegație a Spitalului Caritas Baby Hospital din Betleem, singurul spital de pediatrie din regiune, care a împărtăşit Sfântului Părinte problemele de zi cu zi a oamenilor din Ţara Sfântă:

 „Pentru noi, aceasta este posibilitatea de a prezenta papei Francisc activitatea noastră”, a spus directoarea spitalului, sora Donatella Lessio, citată de Osservatore Romano. Alături de ea au fost prezenţi: directorul general al Spitalului, Issa Bondak, părintele Paul Rutz și Sybille Oetliker, responsabilii asociaţiei elveţiene care susţine spital (Children’s Relief).

Sora Lessio a mărturisit că structura ospitalieră nu are niciun fel de finanţare publică, „experimentând zid e zi cât este de mare Providenţa Divină”. Potrivit aceleaşi surse, călugăriţa a vorbit despre „realitatea extraordinară de cooperare și convieţuire între cei 238 de angajați, dintre care șaizeci la sută sunt creștini, și patruzeci la sută sunt musulmani”. La Spitalul de copii Caritas din Betleem, a mai spus ea, „sunt optzeci de paturi pentru cei bolnăviori, iar în fiecare an sunt 4000 de spitalizări şi patruzeci de mii de consultaţii”.

Pentru sărbătoarea Zilei Mondiale a Bolnavului din acest an, în Piaţa Sfântul Petru a fost prezentă şi statuia Fecioarei de la Lourdes pe care Uniunea Naţională Italiană a Trasportului Bolavilor la Lourdes şi la Sanctuarele Internaţionale (Unitalsi) o foloseşte pentru procesiuni. Papa Francisc a binecuvântat steagul Unitalsi de la Roma, pe care a fost imprimată imaginea Salus Populi Romani.

Tot cu ocazia Zilei Mondiale a Bolnavului, Yuki Hayashi i-a vorbit Papei despre proiectul Africae munus „pentru a încuraja formarea medicilor specialişti și, de asemenea, pentru a crea o rețea între Facultatea de Medicină din universitățile catolice de pe continent”.

Cu o afecțiune specială, Papa a îmbrățișat la audienţa generală de miercuri, mulți copii bolnavi de cancer sau leucemie, însoțiţi de familiile lor și cadrelor medicale care îi tratează.

O delegație de la Mallorca a prezentat miercuri Sfântului Părinte programul celebrărilor liturgice pentru aniversarea a 700 ani de la moartea Fericitului Ramon Llull, „un mistic care a știut cum să dialogheze cu evreii și musulmanii”, a spus Episcopul Javier Salinas Viñals pentru Oseervatore Romano.

De Ziua Mondială a Bolnavului din acest an, i-a fost dăruit papei Francisc un facsimil al manuscrisului original al cărții El Divino Impaciente, scrisă de spaniolul José María Pemán, unul dintre autorii de suflet ai Sfântului Părinte.

(rv–M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.