2015-02-24 14:48:00

Ţara Sfântă. Centrul pentru tineri Papa Francisc


RV  24 februarie 2015.  Patriarhul latin de Ierusalim, Fouad Twal, a binecuvântat la 17 februarie piatra de temelie a unui centru pentru tineri, dedicat Papei Francisc. Potrivit patriarhului, centrul va fi construit la Beit Jala, la 2 km de Betleem. Proiectul este acela de a restructura o clădire istorică care era pe vremuri „Casa per studenţi Santa Teresa”, adăugând alte trei niveluri, o parcare pentru autobuse şi spaţii verzi.

Potrivit agenţiei SIR, scopul proiectului este acela de a realiza un Centrul de primire pentru tinerii locali şi internaţionali, un spaţiu pentru întâlniri şi reuniuni. Proiectul prevede şi construirea a 56 de camere pentru tinerii pelerini la preţuri economice, o sală de mese, o sală de reuniuni, o capelă şi alte anexe externe.

Structura va reprezenta şi o sursă importantă de ocupaţie pentru creştinii din Beit Jala, din Betleem şi împrejurimi.

Binecuvântarea locului a fost celebrată de patriarhul Fouad, alături de vicarii acestuia, mons- Wiliam Shomali şi Fiancinto Marcuzzo, în prezenţa primarului din Beit Jala. Nicolas Khamis. Lucrările trebuie să fie completaţi în acest an, urmând ca Centrul pentru tineri „Papa Francisc” să fie deschis la începutul anului 2016.

(rv–M. Caba)








All the contents on this site are copyrighted ©.