2015-03-02 13:43:00

Papa Francisc despre înțelepciunea de a ne acuza pe noi înșine


2 martie 2015. E ușor să-i judeci pe alții, însă înaintarea pe calea creștinismului presupune înțelepciunea de a ne acuza pe noi înșine: a spus Papa la Sfânta Liturghie prezidată luni dimineață, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican.

Pornind de la lecturile zilei, ce pun accentul pe tema îndurării, Papa a amintit că suntem cu toții păcătoși, nu în teorie ci în practică, virtutea unui creștin constând în capacitatea de a ne recunoaște păcătoși, de a ne acuza pe noi înșine.

"Suntem cu toții doctori și maeștri în a ne justifica pe noi înșine, în a spune că n-am fost noi, că nu este vina noastră, că lucrurile nu sunt chiar așa. Avem cu toții argumente care să ne explice lipsurile și păcatele și, de cele mai multe ori, avem abilitatea de a ne prezenta ca fiind nevinovați și de a face fața celui care spune 'eu n-am făcut nimic, celălalt este de vină'. Însă, în felul acesta nu se poate înainta în viața creștină."

"Este mai ușor să-i acuzăm pe alții", a observat Papa, explicând  că – în mod ciudat – dacă ne comportăm diferit, încercând să recunoaștem de câte [greșeli] suntem capabili, la început "ne simțim rău, simțim dezgust însă, ulterior, acest lucru ne dă pace și sănătate". De exemplu, a spus Papa Francisc, "când descopăr că în inima mea există acea invidie care mă face să vorbesc rău de altul și să-l discreditez moral", înțelepciunea constă în a învăța să ne acuzăm pe noi înșine.

"Acuzarea de sine este primul pas [ce trebuie făcut]", a spus Papa, dând ca exemplu ispita de a spune 'își merită soarta' atunci când trecem prin fața vreunei închisori, fără să ne gândim că, dacă nu suntem noi înăuntru, este doar prin harul lui Dumnezei. "Te-ai gândit că și tu ești capabil să faci ce-au făcut ei, poate chiar și mai rău? Acuzarea de sine înseamnă să nu tăgăduiești prezența rădăcinilor păcatului care se află în noi, numeroasele lucruri rele de care suntem capabili, chiar dacă nu se văd".

 Pontiful a subliniat totodată o altă virtute: cea a rușinării dinaintea lui Dumnezeu într-un fel de dialog în care recunoaștem rușinea păcatului nostru și măreția iertării divine.

"Ție îți aparține, Doamne, îndurarea și iertarea. Rușinea îmi este destinată mie, iar ție îți aparține îndurarea și iertarea. Ne va face bine un astfel de dialog cu Dumnezeu în timpul Postului Mare, și ne va face bine să ne acuzăm pe noi înșine. În Evanghelie, Isus este clar: 'Fiți milostivi precum îndurător este Tatăl vostru. Când o persoană învață să se acuze pe sine, devine îndurătoare cu altele și spune: 'Cine sunt eu pentru a-l judeca pe celălalt, atâta vreme cât sunt capabil să înfăptuiesc lucruri cu mult mai grave?'"

Fraza 'Cine sunt eu pentru a-l judeca pe celălalt' – explică Papa – nu face decât să fie în acord cu îndemnul lui Isus: 'Nu judecați și nu veți fi judecați; nu condamnați și nu veți fi condamnați; iertați și veți fi iertați'.

"Fie ca Domnul, în acest Post Mare, să ne dea harul de a învăța să ne acuzăm", a spus în încheiere Papa, "și fiind conștienți de părțile noastre foarte rele să spunem: 'Ai milă de mine, Doamne, ajută-mă să mă rușinez și dă-mi îndurare, astfel încât să por fi îndurător cu alții'".

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.