Papa Francisc susține demnitatea îngrijirilor paliative

RV 05 mar 2015. Sfântul Părinte i-a primit joi în audiență, în Sala Clementină din Palatul Apostolic, pe participanții la adunarea generală a Academiei Pontificale pentru Viață, în desfășurare pe 5 și 6 martie pe tema ”Asistența celui bătrân și îngrijirile paliative”. 

Expresie a atitudinii umane de a avea grijă unii de alții, mai ales de cei care suferă, îngrijirile paliative ”dau mărturie că persoana umană rămâne mereu prețioasă, chiar dacă este marcată de bătrânețe și boală”. Persoana umană, a spus Pontiful, ”este în orice circumstanță un bine pentru sine și pentru ceilalți și este iubită de Dumnezeu. De aceea când viața ei devine foarte fragilă și se apropie de încheierea existenței pământești, simțim responsabilitatea de a o asista și însoți la modul cel mai bun”.

Remarcând că porunca biblică în care se cere să cinstim părinții, ne amintește în sens larg de cinstea datorată tuturor persoanelor înaintate în vârstă, papa Francisc a subliniat că ”această poruncă a lui Dumnezeu asociază o dublă promisiune: «ca să ți se lungească zilele» (Ex 20,12) și «ca să-ți fie bine» (Dt 5,16). Ascultarea față de cea de a patra poruncă asigură nu doar darul țării dar mai ales posibilitatea de a se bucura de aceasta”.

”Înțelepciunea care ne face să recunoaștem valoarea persoanei în vârstă și ne face să o cinstim – a spus Papa în cuvântul său – este aceeași înțelepciune care ne permite să prețuim numeroasele daruri pe care zi de zi le primim din mâna grijulie a Tatălui și de fi fericiți. Porunca ne revelează fundamentala relație pedagogică între părinți și fii, între cei bătrâni și cei tineri, cu referință la custodia și transmiterea învățăturii religioase și sapiențiale către generațiile viitoare. A onora această învățătură și pe cei care o transmit este izvor de viață și binecuvântare. Dimpotrivă, Biblia rezervă un avertisment sever pentru cei care îi neglijează sau se comportă rău cu părinții (cf Ex 21,17; Lv 20,9). Aceeași judecată este valabilă astăzi când părinții, deveniți bătrâni și mai puțin folositori, rămân marginalizați până la abandon”.
• ”Cuvântul lui Dumnezeu este mereu viu și vedem bine că porunca se prezintă de o actualitate stringentă pentru societatea contemporană, în care logica utilității devine predominantă asupra solidarității și gratuității, chiar și în interiorul familiilor. Să ascultăm, de aceea, cu inimă docilă, cuvântul lui Dumnezeu care ne vine de la Porunci, care – să ne amintim mereu – nu sunt legături care înrobesc ci cuvinte de viață”.

Cuvântul ”să cinstești” – a observat Sfântul Părinte – ar putea fi tradus astăzi prin datoria de a avea un respect foarte profund și de a se îngriji de cel care, datorită stării sale fizice sau sociale, ar putea să fie lăsat să moară sau ”făcut să moară”.
• ”Întreaga medicină are un rol special în interiorul societății ca martor al cinstei datorată persoanei în vârstă și oricărei ființe umane. Evidența și eficiența nu pot fi singurele criterii care să conducă activitatea medicilor, după cum nu sunt nici regulile sistemelor sanitare și profitul economic. Un stat nu se poate gândi să câștige prin medicină. Dimpotrivă, nu există datorie mai importantă pentru o societate decât aceea de a avea grijă de persoana umană”.

Pontiful a subliniat faptul că lucrările actualei adunări generale a Academiei Pontificale pentru Viață explorează noi arii de aplicație a îngrijirilor paliative, care până în ultimii ani au fost acordate bolnavilor de cancer. În timpurile de față, a continuat, multe boli legate de bătrânețe sunt caracterizate de o degradare cronică progresivă și pot fi însoțite de acest fel de asistență.
• ”Cei bătrâni au nevoie în primul rând de îngrijirile rudelor, a căror afecțiune nu poate fi înlocuită nici chiar de structurile cele mai eficiente sau de operatorii sanitari cei mai competenți și caritabili. Când nu sunt autosuficienți sau cu boli avansate ori terminale, bătrânii se pot bucura de o asistență cu adevărat umană și pot primi răspunsuri adecvate la cerințele lor grație îngrijirilor paliative oferite ca integrare și sprijin la îngrijirile oferite de familiarii lor. Curele paliative au scopul de a ușura suferințele în faza finală a bolii și de a asigura în același timp pacientului o adecvată însoțire umană (cf enciclica Evangelium vitae, 65). Este vorba de un sprijin important mai ales pentru cei bătrâni care, din cauza vârstei, primesc o atenție tot mai scăzută din partea medicinii curative și rămân deseori abandonați. Abandonul este «boala» cea mai gravă a bătrânului, dar și nedreptatea cea mai mare pe care o poate suferi: cei care ne-au ajutat să creștem nu trebuie să fie abandonați atunci când au nevoie de ajutorul nostru, de iubirea noastră și de blândețea noastră”.

La încheierea discursului său, papa Francisc și-a exprimat prețuirea pentru ”efortul științific și cultural” depus de Academia Pontificală pentru Viață pentru a asigura accesul la curele paliative tuturor celor care au nevoie. Pontiful a încurajat profesioniștii și studenții ”să se specializeze în acest tip de asistență care nu are o valoare mai mică pentru faptul că «nu salvează viața»”, dimpotrivă, îngrijirile paliative realizează ceva la fel de important: valorizează persoana umană.
• ”Îi îndemn pe toți cei care, în diferite feluri, sunt angajați în domeniul curelor paliative să practice acest demers păstrând integru spiritul de slujire și aducându-și aminte că orice cunoaștere medicală este cu adevărat știință, în semnificația ei cea mai nobilă, numai dacă se pune ca ajutor în vederea binelui omului, un bine care nu poate fi dobândit niciodată «împotriva» vieții și a demnității acesteia”.

Adevăratul progres al medicinii și al întregii societăți – a mai subliniat Papa -  se măsoară după această capacitate de slujire a vieții și a demnității persoanei bolnave, chiar când și atunci când ajunge la bătrânețe. De aceea, papa Francisc a preluat apelul lui Ioan Paul al II-lea, care spunea: ”respectă, apără, iubește și slujește viața, orice viață umană! Numai pe această cale vei găsi dreptate, dezvoltare, libertate adevărată, pace și fericire!” (Evangelium vitae, nr. 5).

(rv – A. Dancă)