2015-03-17 09:28:00

Biserica din India în stare de șoc după violențele împotriva unor călugărițe


17 martie 2015. Biserica din India continuă să fie în stare de șoc după atacul suferit vineri, 13 martie, de călugărițele din mănăstirea dedicată lui Isus și Maicii Domnului din Ranagath, în West Bengal. Opt persoane au săvârșit agresiunea. Maica superioară, în vârstă de 72 de ani, care a încercat să-i oprească pe agresori a fost pângărită, în vreme ce alte trei călugărițe în vârstă au suferit violențe fizice, în prezent toate cele patru călugărițe fiind internate în spital.

Populația, indignată de cele întâmplate, a ieșit în stradă pentru a protesta și a cere dreptate. Guvernul a definit agresiunea "o crimă odioasă" care și-ar putea avea originea în dorința de destabilizare a statului West Bengal.

Arhiepiscopul de Calcutta, mons. Thomas D'Souza a declarat: "Îi vor identifica pe vinovații care trebuie pedepsiți. Astfel de situații sunt fără precedent în West Bengal ".

Colegul nostru Sergio Centofanti, de la redacția centrală în limba italiană, l-a contactat telefonic pe părintele Bernardo Cervellera, directorul agenției Asianews:
Părintele B. Cervellera: "Este un atac împotriva creștinilor și, în același timp, un atac împotriva femeilor. În primul rând, trebuie spus că gestul conține un aspect efectiv confesional. Intrarea într-o mănăstire și a siluirea unei călugărițe reprezintă un element de dispreț față de religie și față de prețiosul serviciu adus de aceste călugărițe a căror școală este cunoscută și foarte apreciată în întreg statul West Bengal. Prin acest gest este ca și cum s-ar dori să se arunce cu noroi sau să se distrugă această operă, fapt ce conduce la bănuiala că în spatele agresiunii s-ar putea afla fundamentaliști hinduiști, ținând cont de faptul că violențe similare împotriva unor călugărițe s-au petrecut în statul Orissa, în timpul pogromului anti-creștin, dar și în alte părți ale Indiei.

Există însă și un element preponderent social: în India este ușor de întâlnit această formă de superioritate masculină care disprețuiește femeile, iar problematica violențelor împotriva tinerelor a devenit o situație foarte comună. Din păcate, societatea și guvernele par să nu dea suficientă importanță acestor situații, motiv pentru care pedepsele sunt foarte ușoare în cazul crimelor de acest fel. Un alt element care a ieșit la iveală este folosirea violenței împotriva femeilor ca mijloc de presiune politică, mai exact există politicieni indieni care, cu luni în urmă, au spus: 'Ciomăgim adversarii și le violăm femeile'. Este o adevărată nebunie, un fapt definit de episcopatul indian ca fiind un act barbar."

Întrebat care este situația actuală a creștinilor în India, părintele Bernardo Cervellera, directorul agenției Asia News a spus:
Părintele B. Cervellera: "În India, creștinii sunt foarte apreciați de populație pentru serviciul enorm adus societății. Există mii și mii de școli pentru toate nivelele; există universități, leprozerii, spitale, case de îngrijire. Prin astfel de opere, creștinii aduc un mare serviciu societății dacă ne gândim și la faptul că 60% - 70% din cei care beneficiază de astfel de servicii nu sunt creștini, ci musulmani și chiar mai mult: hinduiști. Așadar, contribuția creștinilor este imensă și foarte importantă și la nivelul relațiilor, întrucât creștinii sunt foarte abili în stabilirea contactelor cu toate culturile, cu Occidentul, cu Orientul. Însă, în prezent, cu actualul guvern condus de Narendra Modi se înregistrează o enormă creștere a fundamentalismului hinduist și a violențelor împotriva creștinilor. Desigur, nu spun că împinge Narendra Modi la astfel de forme de fundamentalism, însă aceste grupuri hinduiste armate se simt protejate de actualul guvern, ce face parte din grupările lor."

R.V./A.M.








All the contents on this site are copyrighted ©.