Papa Francisc, la cea de a patra predică de Post în Vatican

RV 27 mar 2015. Sfântul Părinte Papa Francisc a luat parte vineri la cea de a patra și ultima predică din Post prezentată în Capela ”Redemptoris Mater” din Palatul Apostolic de predicatorul Casei Pontificale, pr. Raniero Canatalamessa. Tema predicii: ”Orientul și Occidentul în fața misterului mântuirii”. ”Prin această meditație, a subliniat predicatorul, încheiem turul nostru de recunoaștere a credinței comune, în Răsărit și în Apus, și îl încheiem cu ceea ce ne privește mai direct, problema mântuirii: cu alte cuvinte, cum au înțeles ortodoxia și lumea latină conținutul mântuirii creștine”.

Mai mult decât în altele, a mai spus pr. Cantalamessa, acesta este probabil aspectul mai necesar, pentru tradiția latină să-și îndrepte privirea spre Orient pentru a îmbogăți și, cel puțin în parte, a corecta modul nostru răspândit de a înțelege răscumpărarea săvârșită de Cristos. Predicatorul a atras atenția participanților la mozaicurile din capela ”Redemptoris Mater” în care lucrarea lui Cristos și misterul mântuirii sunt reprezentate după concepția Bisericii din Răsărit și a iconografiei bizantine.

O prezentară sumară a modului diferit de a înțelege mântuirea în Orient și în Occident sintetizează opinia dominantă din mediile teologice: scopul vieții pentru creștinii bizantini este îndumnezeirea, în timp ce pentru creștinii de tradiție latină este dobândirea sfințeniei. Cuvântul s-a făcut trup, în concepția greacă, pentru a restitui omului asemănarea cu Dumnezeu pierdută în Adam și pentru a-l îndumnezei. După latini, el s-a făcut om pentru a răscumpăra omenirea și pentru a plăti prețul datorat dreptății lui Dumnezeu.

În realitate, Sfânta Scriptură, încă din profețiile Vechiului Testament care anunță ”noul și veșnicul legământ”, scoate în evidență prezența a două elemente fundamentale în misterul mântuirii: unul negativ, care constă în eliminarea păcatului și a răului, în general, și unul pozitiv, care constă în darul unei inimi noi și al unui duh nou; cu alte cuvinte, în a distruge lucrarea omului și în a reface sau relua în om lucrarea lui Dumnezeu.

Ca de obicei, în trecerea de la Sfânta Scriptură la Sfinții Părinți ai Bisericii – a subliniat predicatorul – se asistă la o receptare diferită a acestor două elemente. În opinia comună se afirmă că Orientul ar fi receptat elementul pozitiv al mântuirii – îndumnezeierea omului și refacerea chipului lui Dumnezeu, în timp ce Occidentul ar fi receptat elementul negativ, eliberarea de păcat. Realitatea, însă, e mai complexă și anumite clarificări nu pot decât să înlesnească înțelegerea reciprocă. Există, în această privință unele generalizări – a mai spus pr. Cantalamessa – care prezintă cele două viziuni despre mântuire mai distante între ele decât sunt în realitate. Nu trebuie să ne mirăm, mai întâi de toate, dacă în viziunea Occidentului nu găsim unele concepte centrale pentru Orient, precum îndumnezeierea și refacerea chipului lui Dumnezeu. Acestea nu apar, ca atare, în Noul Testament, care este unica sursă comună, chiar dacă erau de folos pentru a pune în circulație un mod biblic de a înțelege mântuirea. Termenul însuși de îndumnezeire (theosis – gr.) trezea anumite rezerve pentru uzul care se făcea în limbajul păgân și în cel al Romei imperiale (apotheosis – gr.). Latinii exprimau de obicei efectul pozitiv al botezului prin conceptul paulin de filiație divină. După Sfântul Ioan al Crucii, în sufletul creștin se împlinesc, prin har, operațiunile care au loc prin natură în Sfânta Treime, o doctrină care nu este departe de cea bizantină a îndumnezeirii, dar întemeiată pe afirmația Sf. Ioan despre inabitarea Preasfintei Treimi (In 14,23).

”O altă observație. Nu este întru totul adevărat că soteriologia ortodoxă se rezumă în viziunea ontologică a îndumnezeirii iar cea occidentală în teoria juridică a Sfântului Anselm despre ispășirea datorată păcatului. Ideea jertfei pentru păcat, de răscumpărare, de plata unei datorii este prezentă în Sf. Atanasie, în Sf. Vasile, în Sf. Grigore din Nissa și în Sf. Ioan Gură de Aur, nu mai puțin decât în teologii latini din aceeași perioadă”.

Până aici, așadar, diversele teorii despre mântuire nu diferă atât de mult între Orient și Occident, după cum deseori se lasă de înțeles. Diferența este netă și constantă, de la început până astăzi, în modul de a înțelege păcatul original și, prin urmare, efectul primar al botezului. Cu toate acestea, o comparație între Răsăritul bizantin și Apusul latin ar conduce la rezultate diverse și mai puțin conflictuale – a spus predicatorul Casei Pontificale – dacă s-ar ține cont de numeroasele mișcări spirituale și autori mistici latini în care mântuirea nu este doar descrisă ci trăită. Unde este, atunci, lacuna semnalată în modul latin de a înțelege mântuirea și pentru care avem nevoie să ne îndreptăm privirea spre Răsărit? Este în faptul că, harul, oricât de mult ar fi preamărit, a ajuns, practic, să fie redus la singura dimensiune negativă ca remediu al păcatului. Tocmai în această privință, a remarcat predicatorul – asistăm în ultimul timp la o schimbare pe care o putem numi epocală. Toate Bisericile Occidentului, sau cele care s-au născut din ele, sunt traversate de peste un secol de un curent de har, care este mișcarea penticostală și diversele reînnoiri carismatice care derivă din aceasta în Bisericile tradiționale. ”Să-i lăsăm pe frații ortodocși să discearnă dacă acest curent de har este destinat numai nouă, Biserici occidentale și născute din ele, sau dacă și Orientul creștin, de altfel, are nevoie de noi Rusalii. Între timp, nu putem să nu le mulțumim pentru că au cultivat și apărat cu tenacitate de a lungul secolelor un ideal de viață creștină frumos și atrăgător, de care a beneficiat întreaga creștinătate, chiar și prin intermediul instrumentului silențios al icoanei. Am desfășurat reflecțiile noastre despre credința comună a Orientului și Occidentului având înaintea noastră, în această Capelă, imaginea Ierusalimului ceresc, cu sfinți orientali și occidentali reuniți în grupuri mixte, trei câte trei. Acestor sfinți le cerem să ne ajute să realizăm, în Biserica de pe pământ, aceeași comuniune fraternă de iubire pe care ei o trăiesc în Ierusalimul ceresc”, a încheiat pr. Raniero Cantalamessa, adresându-i papei Francisc și venerabililor Părinți din Curia Romană cele mai bune urări pentru sărbătoarea Învierii Domnului care se apropie.

Noi încheiem reflecția cu un text luat din Blaise Pascal, folosit de pr. Cantalamessa la ultima sa predică din Post în Vatican, reflecție care poate însoți drumul personal de convertire în acest timp de pocăință: ”Cunoașterea lui Dumnezeu fără cunoașterea mizeriei noastre produce mândrie. Cunoașterea mizeriei noastre fără cunoașterea lui Dumnezeu produce disperare. Cunoașterea lui Isus Cristos reprezintă mijlocul potrivit, pentru că în El îl aflăm și pe Dumnezeu și mizeria noastră” (B. Pascal, Gânduri, 527).

(rv – A. Dancă)